Cum descopera gigantul H&M Romania

Postat la 24 mai 2010 325 afişări

Dupa Marks & Spencer, Debenhams, Zara si C&A, a venit randul H&M sa isi pregateasca intrarea pe piata locala. Romania pare a fi ajuns definitiv pe harta gigantilor din comertul fashion.

Iar aceasta a trezit interesul companiei spaniole, care a preluat magazinele - trei in acel moment - la inceputul lui 2008 si a deschis apoi alte zeci, pana a ajuns la 40, sub aproape toate brandurile grupului. Modelul de business care presupune ca initial sa-i fie acordata franciza unei alte companii este practicat, dintre marile retele internationale, doar de catre Inditex, avantajul fiind un risc mai mic asumat de compania detinatoare a marcii.

Abordarea Inditex este luata ca reper de consultantii imobiliari pentru a justifica, prin contrast, venirea mai tarzie a C&A, dar mai ales a H&M - pe cont propriu. "Cand vine direct compania-mama, este mult mai atenta, nu vrea doar un magazin si nici nu pot sa inchida daca nu sunt rezultate", explica Ilan Laufer, general manager al Retail Group.

Modelul de business al H&M este deci diferit si presupune intrarea directa pe o piata si deschiderea intr-un termen foarte scurt a mai multe magazine. "Creeaza un <buzz> si este o adevarata industrie in sine. La lansarea noilor colectii, toti managerii locali primesc poze cu imaginea a cum trebuie sa arate noile vitrine, iar acestea se schimba aproape simultan in aceeasi zi", spune o sursa din piata, care estimeaza ca primele magazine H&M vor fi deschise in martie 2011, intrucat amenajarea unui magazin presupune mai multe luni si unitatile nu ar putea fi gata la timp pana la lansarea colectiei de toamna. "Dar semneaza sigur contractul. Romania a devenit o prioritate pentru ei, anul trecut prioritatea au fost piete din Orientul Mijlociu", afirma o alta sursa.

Spre deosebire de suedezi, Inditex nu isi stabileste anual o piata asupra careia sa se concentreze. In schimb, fiecare potential nou magazin este prezentat, pentru aprobare, la sediul central din Spania, dupa ce in respectiva tara au fost facute toate demersurile privind negocierea contractului sau obtinerea autorizatilor de constructie, daca este vorba de un magazin stradal. Practic, compania se extinde in functie de oportunitati - care au existat evident, daca tinem cont ca grupul spaniol a bifat deja toate orasele mari din Romania, cu exceptia Brasovului, a Craiovei si a Galatiului si a deschis anul trecut si primul magazin stradal local.

Anul acesta va aduce noi premiere pentru Inditex Romania - primul magazin stradal Bershka (al doilea brand ca vanzari dupa Zara), dar si prezenta a cate doua magazine intr-un oras pentru unele marci ale sale. Este vorba de Cluj-Napoca, unde in toamna vor fi deschise patru magazine in Iulius Mall, si de Bacau, tot cu patru magazine, ambele deschideri fiind confirmate de catre Mihai Cioltea, directorul de dezvoltare al Inditex Romania.

Noi deschideri in 2010 ar urma sa aiba si C&A. Cristian Codrea, managerul local al retelei germane, a fost saptamana trecuta intr-o vizita in tara pentru a prospecta oferta disponibila.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/cover-story/cum-descopera-gigantul-h-m-romania-6158311
6158311
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.