El aproximeaza ca in medie consuma cam cinci sticle pe saptamana, in conditiile in care numai la ocazii depaseste un pahar. La a 38-a aniversare, pe care Vuza a serbat-o recent, pe parcursul unui week-end prelungit, alaturi de 35 de invitati, Vuza calculeaza ca a scos din pivnita pentru degustari in jur de 300 de sticle de vin. El isi aminteste ca interesul pentru vin i-a fost trezit, in urma cu mai multi ani, de o „degustare spectaculoasa“ intr-o calatorie cu Queen Mary 2, unul dintre cele mai luxoase vase de croaziera din lume. „Au urmat degustari in locuri renumite pentru asa ceva, ca Las Vegas sau turnul televiziunilor din Toronto“ - locuri ce desfasoara o adevarata ceremonie in servirea vinului. „Spre exemplu, 99% dintre vinurile rosii trebuie deschise cu o ora inainte de servire. In cate restaurante din Romania se intampla asta?“, intreaba retoric Vuza. In Romania nu exista respect pentru vin, e de parere si Marinel Burduja: „chelnerii nu stiu sa prezinte vinul, oamenii nu il respecta, ci doar il beau aiurea“. Pentru comparatie, „in Franta gasesti, de departe, cel mai mare respect pentru vin, si in Italia din ce in ce mai mult in ultima perioada“, adauga Burduja.

Dupa Vuza, restaurantele romanesti mai au cel putin o caracteristica nefiresca: au in oferta vinurile „comerciale, la care se face reclama“, spre deosebire de localurile de peste hotare, ce se intrec in selectii de vinuri si au in meniuri soiuri ce nu pot fi gasite in comert. „Altminteri cum poti sa pretinzi ca-i oferi unui client valoare adaugata? Si cum poti argumenta un pret de 3-4 sau mai multe ori mai mare decat al sticlelor de la supermarket?“. Dar diferentele dintre tari nu se opresc doar la restaurante, in opinia lui Vuza, ci se manifesta si la productie, in faptul ca „romanii nu stiu sa opreasca vinul din fermentatie la momentul potrivit“. Vina cade insa mai degraba asupra sistemului industrial de productie, pentru ca spre deosebire de podgoriile romanesti, cu mii de hectare cu vii, in strainatate „cea mai mare podgorie nu depaseste 50 de hectare, iar producatorul se concentreaza pe calitate, nu pe cantitate“. Ca exemplu pentru practicile producatorilor renumiti, Torres din Catalonia prefera sa nu scoata deloc sub propriile etichete o recolta proasta (iar vremea este unul din factorii independenti de maiestria producatorului) si s-o vanda, in vrac, spre un alt imbuteliator cu standarde mai permisive.

Sticlele de vin adunate de Vuza in pivnita sa au avut o valoare medie de circa 100 de lei la momentul cumpararii, iar intre timp valoarea lor a evoluat; cele mai pretioase, crede Vuza, sunt 80 de sticle de Sirena Dunarii, „ultimele 80 din seria lor“. Desi a avut si oferte de vanzare pentru ele, la peste 100 de euro sticla, „fiind un vin foarte rar, de desert, cu o alcoolemie de peste 14%“, omul de afaceri nu doreste sa vanda niciuna din sticle. Intre numele cu care se mandreste, Vuza mai are si 72 de sticle din cele 800 de Feteasca Neagra de Segarcea, vin premiat la un concurs european in urma cu cateva luni.

Accent pe vinurile romanesti pune si omul de afaceri Mihai Miron, ce controleaza acum cateva afaceri a caror cifra de afaceri cumulata ar urma sa depaseasca 80 de milioane de euro in acest an. Motivul tine de faptul ca vinul este „unul dintre putinele capitole ale istoriei mondiale la care contam si noi“, dupa cum ii place sa spuna. Daca in clasamentul tarilor producatoare de vinuri Romania ar fi evaluata laolalta cu Moldova de peste Prut, „ar trebui sa fim al doilea producator mondial, daca s-ar lua in considerare traditia si soiurile de vin“, crede Miron. El da ca exemplu de soiuri valoroase, pentru vinurile albe, Tamaioasa Romaneasca, Grasa de Cotnari, Feteasca Alba, iar pentru cele rosii Feteasca Neagra, Babeasca si Cadarca. Pentru soiurile valoroase din Moldova, Miron da doua exemple, ambele de soiuri rosii: Crescalau si Rara Neagra. Aceste soiuri au si valoare istorica, pentru ca podgoriile din estul tarii nu au fost distruse de atacul de filoxera de la inceputul secolului trecut, astfel incat soiurile vechi au putut fi pastrate.

Pasiunea pentru vin si-a insusit-o cand a inceput sa mearga in strainatate, dupa 1990, cand a luat contact cu „minunatiile“ podgoriilor frantuzesti. „Vinul este un ingredient al «art de vivre»“, spune el. In plus, data fiind si profesia de baza (Miron are doctoratul in farmacie), ia in considerare si alti factori: „Multe substante din structura vinului au un efect benefic asupra sanatatii, mai ales pentru prevenirea bolilor cardiovasculare. Evident, depinde de «doza», la fel ca si in cazul medicamentelor“.

Din cele cateva mii de sticle pe care le numara colectia lui Miron, cam trei sferturi le-a luat din tarile unde a calatorit, „ca sa le cunosc si sa pot face o comparatie cu ce e la noi“. Omul de afaceri sustine ca are acum vinuri din toate tarile europene si de pe alte continente, dar si „cam tot ce e demn de luat in seama si pe la noi“. Vinurile romanesti le are „direct din statiile de cercetare si din cramele care aveau butelii inca dinainte de razboi“. Enumera putine - Murfatlar, Pietroasele, Cotnari. Intre acestea, o sticla de Chardonnay de Murfatlar din 1920, primita cadou de la un fost colaborator. O intreaga colectie, de peste 2.000 de sticle, a avut ocazia sa cumpere in urma cu cativa ani buni de la Academia de Studii Viticole din Moldova, cu „poate ceva peste 10.000 de dolari. De-atunci insa, le-a crescut valoarea de peste zece ori“. Vinurile straine fie le-a primit cadou („lumea stie ca imi plac vinurile“), fie le-a adunat din calatoriile in strainatate. El spune ca vinuri bune, straine, se gasesc la preturi rezonabile si in Romania, cu mentiunea ca „un vin bun nu poate fi mai ieftin de 30-40 de euro pe sticla“, exceptie facand promotiile speciale, cand preturile sunt reduse. Pragul de sus merge usor insa pana la 6-7.000 de euro, in cazul unui Romanée-Conti (cel mai valoros soi de Bourgogne), in timp ce cea mai ieftina sticla de Petrus nu se vinde mai jos de 700 de euro si ajunge lejer la 2-3.000 de euro.