Vinurile romanesti „batrane“ se gasesc insa doar cu greutate si doar in vechile statiuni de cercetare sau in colectiile producatorilor cu istorie, ca Murfatlar sau Vincon. Surse de vinuri de colectie sunt si pivnitele producatorilor, cum e si Cotnari, ce a inceput sa produca in masa din 1956. Un numar de 1.793 de sticle din acel an (exclusiv soiul Grasa de Cotnari) se mai gasesc in vinoteca producatorului. Fiecare sticla are o valoare comerciala de pornire de 343 de euro, adica cam tot atat cat valoreaza o uncie de aur. Din acest motiv, conducerea Cotnari a ales sa le pastreze in tezaurul Bancii Nationale a Romaniei.

Colectiile particulare aproape ca au disparut complet in perioada comunismului, mai cu seama pentru ca atunci vinul era privit mai mult doar ca un bun destinat consumului imediat. Catalin Paduraru isi aminteste cum numarul dopurilor de pluta (dintr-un lemn foarte special, produs aproape exclusiv in Portugalia) era cunoscut cu precizie - pentru ca erau de import. „La fel de multe sticle ca si numarul dopurilor dintr-un an dat trebuia sa se regaseasca pe piata“, povesteste Paduraru. Din acest motiv, s-a ajuns la situatia in care dopurile erau taiate in jumatate (pentru a fi vandute doua sticle la un singur dop), producatorii putand astfel sa-si „strecoare“ si in propriile colectii vinurile din acel an.

In ultimii cativa ani, odata si cu instalarea bunastarii in tot mai multe case, cultura vinului a inceput sa-si faca din nou loc in preocuparile oamenilor. „Mai toate colectiile pleaca de la un moment de sarbatoare din viata viitorului pasionat“, spune Paduraru, care precizeaza, din experienta acumulata in calitate de comerciant, ca aceste momente sunt asociate in mod covarsitor - in proportie de peste 80% - cu nasterea unui copil. Principiul in baza caruia sunt cumparate sticle de vin este de regula ca „in 18 ani, valoarea lor sigur va creste“.

Ca profesie, cei mai multi colectionari - fie ei consacrati sau la debutul pasiunii - sunt avocati, notari, tineri manageri si bancheri. „Ca mod de investitie, fenomenul a inceput sa se contureze clar odata cu moda constructiilor pe pamant“, spune Paduraru. Lucru cat se poate de firesc, din perspectiva faptului ca pivnita nu-si are locul in cartierele de blocuri.

Crama joaca un rol-cheie in locuinta lui Adrian Sancraian, un afacerist din Cluj, a carui colectie a ajuns acum la peste 12.000 de sticle. Ideea de a colectiona vin i-a venit in urma cu circa trei ani - „dupa ce puneam mana pe un vin bun si il cautam dupa 2-3 saptamani, nu-l mai gaseam“. Decizia cea mai la indemana a fost sa cumpere mai multe sticle din acelasi tip de vin, iar primul spatiu de depozitare a fost un dulap de bucatarie. Colectia a migrat apoi, de nevoie - loc insuficient si lipsa conditiilor speciale cerute de depozitarea vinurilor - catre o pivnita de 25 mp. Spatiul pivnitei, construita pe la 1920, cu traverse de sina ferata, este tot ce a pastrat dintr-o casa veche pe care a cumparat-o si a refacut-o din temelii.

Acum insa, clujeanul de 45 de ani este implicat intr-un proiect mai amplu pentru construirea unei noi locuinte, iar vinul joaca un rol esential in arhitectura si chiar si in amenajarea interioara. In living, Sancraian va avea o nisa intr-un perete in care va plasa un „acvariu“ inalt de 3 metri si lat de aproape un metru, unde vrea sa adune toate dopurile de la sticle din care bea macar un pahar. Crama, de circa 50 mp, va avea doua incaperi; in cea mai mica va aseza „vinurile de exceptie, pe care nici nu vreau sa le vizitez prea des ca sa nu le perturb linistea“, cealalta incapere fiind destinata unui trafic mai intens - pentru sticlele ce se pot plimba cu mai mare lejeritate pe rafturi. La cat a cheltuit pe vinuri, Sancraian nici nu vrea sa se gandeasca - „prefer sa fiu mai linistit“, zice el, dar estimeaza ca sumele sunt de ordinul sutelor de mii de euro. Numai prima anuala de asigurare a cramei se plaseaza la circa 6.000 de lei.

Colectia clujeanului numara acum nu mai putin de 12.000 de sticle de vin si e in permanenta crestere, „dar nu mai am loc aici si trebuie sa franez putin achizitiile pana ma mut“. Pivnita viitoarei locuinte va avea un volum de patru ori mai mare decat cel actual, dar Sancraian estimeaza ca in cinci-sase ani si-ar putea umple noua crama pana la refuz. Nu mai devreme insa, „pentru ca usile casei noastre sunt mereu deschise si o multime de prieteni se perinda pe la noi“, iar proportional cu numarul vizitelor este si consumul. O astfel de pasiune este o poveste fara sfarsit, spune clujeanul, pentru ca mereu sunt noi si noi vinuri de descoperit. De vandut din colectie nu vinde decat foarte rar, doar daca vreun prieten cauta anume ceva ce are si el in crama. „Am reusit, spre exemplu, sa pun mana pe toata productia de vin rosu din 2003 de la Beltiug - adica patru sortimente a cate circa 1.000 de butelii fiecare.“ Din acestea, omul de afaceri spune ca a baut o parte, mai ales cu prietenii.

Vinuri vechi are putine, pentru ca nu merita, crede clujeanul. Dar „bijuteriile coroanei“, dupa cum le spune el, sunt alese din cataloagele internationale, din reviste de specialitate, de pe internet, dar mai ales din calatorii. „Am fost in Franta anul acesta, la un concert al lui Roger Waters, apoi o saptamana ne-am invartit in cerc (cu partenera - n.red.) si am vizitat tot felul de podgoreni din zona Montpellier.“ Zona e recunoscuta ca avand cea mai mare varietate de soiuri de struguri din Franta, iar Sancraian isi face planuri sa cumpere o podgorie in aceasta zona.