Interesul pentru vinuri l-a descoperit tarziu - „pana la peste 30 de ani n-am pus deloc alcool in gura decat la Revelion sau la zile festive“. Fascinatia pentru vin a pornit de la etichetele sticlelor; isi aminteste ca la inceputul perioadei capitaliste, cand lucra la Tehnofrig si avea contact, in departamentul de desfacere, „cu orice lichid ce curgea prin Romania“, a primit un cadou de la directorul fostei firme Vinalcool din Ploiesti, ce solicitase o masina in regim de urgenta. „Noi o aveam pe stoc si am reusit sa-l ajutam, omul a trimis soferul sa ia utilajul, apoi soferul a adus un carton de vin.“ Sancraian a refuzat vinul, trimitandu-l muncitorilor, care au spus despre vin ca e prost si acru; intamplarea face insa ca vinul era premiat cu medalie de aur la New York, asa cum a vazut apoi Sancraian la o emisiune de week-end. „Vinul nu era senzational, dar nici asa de rau cum spusesera colegii mei“. Motivatia, explica Sancraian, sta in faptul ca in Ardeal se bea indeobste tuica si bere, iar vinul doar in cantitati mici, mai cu seama din soiuri albe dulci.

Atunci a baut cu atentie primul vin, dar la inceput, isi aminteste el, a baut „foarte mult vin prost, ca sa fiu foarte sincer“. Mai apoi i-au placut tot mai mult sticlele, paharele (pentru o degustare la interviul cu BUSINESS Magazin, clujeanul a cumparat pahare speciale pentru vin alb si rosu) si oamenii. „Vinul n-are niciun fel de valoare daca nu-l imparti cu prietenii, iar proprietarii de podgorii sunt niste bijuterii umane.“

Omul de afaceri a avut primul sau contact cu pivnitele specializate in 1995, cand avea o afacere in domeniul distributiei de vinuri. „Dar fara sa fiu rautacios, cramele de la noi n-au nici o legatura cu cele din tarile cu traditie in domeniu.“ In Spania a avut ocazia sa viziteze un podgorean atestat documentar inca de la 1385; „drumul pana la el arata impecabil, la fel si domeniul, cu tot cu vita, conac si crama“. In general, producatorii mai noi (cu istorii de „doar“ cateva sute de ani) pun sticlelor de vin alb nu dopuri de pluta, ci de tabla, etanseizate cu silicon. La o pluta foarte bine selectionata exista un risc de esec la dop de pana la 2%, mergand in cazul plutelor mai proaste pana la 5%. Dopurile de pluta nu „esueaza“ numai din pricina consistentei slabe a materialului, ci si din cauza stropilor ce pot ramane pe gatul sticlei de vin la umplere. Insa aceste dopuri pot pastra vreme de cativa ani vinul in stare perfecta.

Pastrarea vinului nu depinde insa numai de dop si de conditiile in care este tinut, ci mai ales de continutul sticlei. Nu orice vin merita pastrat la invechit, iar cel mai rapid criteriu este cel ce da la o parte vinurile albe, care nu se preteaza de regula la pastrare indelungata, ci sunt destinate unui consum imediat, spune Ciprian Stancu, un antreprenor de 29 de ani cu activitati in domeniul publicitatii. El si-a descoperit de doar cativa ani pasiunea pentru vinuri si recunoaste ca, mai degraba decat gustul, l-a atras la inceput intregul ritual de servire a vinurilor, de la deschiderea sticlelor, aerisirea acestora, lasarea vinului la decantat si pana la alegerea paharelor potrivite si degustarea lui, care implica expirarea doar pe nas, „pentru a simti aroma deplina“.

Stancu, care rar bea mai mult de o jumatate de pahar pe seara („numai la ocazii speciale si pentru ca un vin special nu trebuie aruncat“), a adunat in pivnita privata nu mai putin de 3.500 de vinuri, a caror valoare se plaseaza intre 50.000 si 100.000 de euro. Printre ele se afla 60 de sticle din pivnita personala a lui Nicolae Ceausescu si, piesa de rezistenta, un Sauvignon Blanc de la Stefanesti din 1961, care „nu mai exista in toata lumea“. Dar Stancu nu s-a multumit sa fie un simplu colectionar si a lansat in aceasta toamna propria sa marca, „Fulg de vara“, un vin in editie limitata: 2.724 de sticle la preturi cuprinse intre 150 si 200 de lei. Este insa un vin alb despre care Stancu spune ca vrea sa pastreze la invechit cateva sticle, ca sa vada cum evolueaza in timp. Un vin alb se poate maturiza frumos doar daca e licoros, bogat in zahar, altminteri gustul se deterioreaza. Dintre vinurile romanesti, bune de pus la invechit ar fi cele rosii, grele, precum sunt cele din podgoriile Murfatlar, Mehedinti sau Samburesti. Vinurile rosii ating punctul maxim de maturare (si, implicit, de savoare) intr-un interval de patru pana la opt ani, uneori ajungand chiar pana la 15 ani. Murfatlar a si scos la vanzare in anii trecuti o gama de vinuri vechi, pentru cunoscatori, sub numele Taina de Murfatlar. In schimbul a 100-200 de lei noi, cumparatorii au putut avea parte de un Sauvignon Blanc din 1975, un Chardonnay din 1977 sau din 1988 sau un Cabernet Sauvignon din productia 1980.

Exista vinuri ce nu sunt scoase pe piata de producatori decat la cativa ani de la momentul recoltarii, pentru ca in acest interval licorile au parcurs cateva etape de fermentatie si perioada de maturare. Astfel ca nu e un lucru deloc neobisnuit ca un Cabernet Sauvignon River Route Limited Edition 2004 sa fie scos pe piata in 2007. „Ce trece insa de punctul maxim de maturare este un vin risipit, cel putin din punctul de vedere al consumului“, spune omul de afaceri Stefan Vuza, proprietarul grupului Serviciile Comerciale Romane (SCR), care are, la 37 de ani, opt fabrici si alte noua companii.

Desi a adunat in pivnita lui „2.600 de sticle foarte valoroase de pe toate continentele“, Vuza nu se considera colectionar „la drept vorbind“, pentru ca dupa el „vinurile de vinoteca nu sunt pentru a fi baute; cu cat un vin e mai vechi, cu atat e mai probabil sa nu fie bun“. In opinia omului de afaceri, un vin trebuie baut intre patru si sapte ani, acesta fiind intervalul de timp in care vinul ajunge la apogeu. Motiv pentru care si selectia sa de vinuri nu depaseste 2.600 de sticle - „in functie de capacitatea mea de a consuma“, comenteaza Vuza. Sustine ca nu are un vin preferat, pentru ca „vinul este potrivit doar in raport cu mancarea, cu un anume moment si cu starea celui care-l bea“. Pivnita pentru a carei amenajare a cheltuit „sute de mii de euro“ este plasata in ceea ce Vuza numeste „castelul“ - o constructie ampla din Tarcau, in apropierea orasului Piatra-Neamt. In afara de cele 2.600 de sticle de la „castel“, Vuza mai are in locuinta de la Cluj cateva sute de sticle, dar numarul nu-l preocupa prea mult, pentru ca in Cluj exista mereu posibilitatea de a „apela la rezervele“ vinotecii Babes-Bolyai.