UN GATER DE FAMILIE

Tractiune pe patru roti, aproape doua sute de cai-putere si permis de conducere de cateva luni. La doar 22 de ani, Vasile isi permite sa conduca un SUV de 70.000 de euro. Nu a lucrat nicio zi, mai ales ca e student la doua facultati, iar timpul nu-i permite. Care sa fie reteta pentru viata usoara pe care o duce tanarul? Cat se poate de simplu. Padurea e langa vila sa de doua etaje de pe malul Muresului, iar gaterul familiei lucra zi-lumina. Concret, vreo 2.000 de arbori bine crescuti, iar locul liber din garaj s-a umplut.

Cum s-a intamplat totul e usor de inteles. Inainte de 1989, fondul forestier national a fost administrat unitar si s-a putut aplica politica silvica a vremii, cu toate imperfectiunile. Cand a inceput insa faramitarea, in 1991, lucrurile au inceput sa se schimbe. "Daca era facuta intelept, restituirea padurilor ar fi avut efecte pozitive, insa legea 18/1991 a fost cea mai mare greseala", spune Marian Proorocu, inginer silvic si vicepresedinte al Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului. Mai exact, legea prevedea restituirea padurii in limita unui hectar pentru persoane fizice, indiferent de cat ar fi avut inaintea perioadei comunismului, dar nu pe vechile amplasamente, ci "fiecare unde a dorit". Asa au ajuns padurile din Bucovina la Snagov sau din Maramures la un pas de Cluj.

De fapt, padurea era aceeasi, iar in mod logic nu era o problema, ulterior s-a dovedit ca situatia a fost exploatata cu folos imobiliar. O problema, desi nu atat de acuta. Statul a disparut insa de acolo: padurarul dintr-o anumita zona avea in custodie doar suprafata de padure detinuta de stat, nu si cea a persoanelor fizice. Deci, daca un doritor de lemne mergea la padurar si ii cerea sa-i dea voie sa taie, era trimis in zona de padure privata, nepazita, nu in cea din gestiunea sa. "Dar ca sa-ti fac si tie o placere si mie un ban, taie din bucata aceea", exemplifica Proorocu dialogul dintre padurar si hotii de lemn. Pe scurt, asa s-a intamplat. In statisticile Romsilva lucrurile stateau perfect, pentru ca padurarii nu taiau de la ei. Iar situatia s-a perpetuat pana in anii 2000 si chiar si astazi. Fara un contract cu Regia Nationala a Padurilor, nimeni nu-i poarta de grija padurii administrate privat. "Greseala majora in administrarea padurilor romanesti e aceea ca statul si-a luat mana de pe ele", sintetizeaza vicepresedintele ANPM. Copacii se taiau, nimeni nu stia cati si de unde, nimeni n-a catadicsit sa-i numere.

Revenim la masina tanarului student. Inventarul national al fondului forestier national, lansat la mai bine de douazeci de ani de la precedentul, cel din 1985, costa sapte milioane de euro. Sau, mai simplu, cat o suta de bolizi ca ai lui Vasile. Incomparabil mai putin fata de costurile taierilor ilegale de paduri. Si totusi, de ce nu s-a facut inventarierea, prioritatea de top pe agenda oricarui minister responsabil care pastoreste padurile? Raspunsul pare desprins din filme. Danut Iacob este inginer silvic si lucreaza in Ministerul Mediului din 1998, iar din 2002 este directorul Directiei de Politici si Strategii in Silvicultura, departament al Directiei Generale a Padurilor. El povesteste ca la inceputul fiecarui an, cand se intalneau la minister, oficialii discutau despre prioritati. In primul rand, nu-i asa, inventarul forestier. Primul motiv de dezacord era o chestiune tehnica: daca se realizeaza fie pe baza informatiilor statistice, cum se intampla in Europa, sau pe baza amenajamentelor silvice, ca la precedentul inventar din 1985. "O alta problema extrem de subiectiva a fost cine sa fie seful inventarului", isi aminteste Danut Iacob. Un sef convenabil nu s-a gasit, deci trecerea la fapte s-a tot amanat, in tot acest timp gaterele lucrau, iar urmele erau sterse de natura. Banii din bugetul pentru paduri s-au dus pe investitii in drumuri forestiere si impaduriri in terenuri agricole degradate. Dupa decizia Guvernului din 2006, lucrurile s-au impotmolit din nou, pentru ca nu s-au gasit banii necesari. "Nu a fost o prioritate pentru stat. Se intampla pur si simplu ca acum am gasit sursa de finantare si putem sa demaram procedura."

Gheorghe Marin, mult cautatul sef al inventarierii padurilor, adauga ca anul trecut s-au asigurat bani de la buget in cuantum de 40% din totalul necesar. Si totusi, sapte milioane de euro pe cinci ani de zile reprezinta un efort financiar infim din partea ministerului. In Austria, de exemplu, o tara de trei ori mai mica si cu de trei ori mai putine paduri, dar si cu mult mai multe drumuri forestiere, deci cu accesibilitate mai mare, inventarul costa zece milioane de euro.

CONTINUAREA IN PAGINA URMATOARE ->>>>>>>>>>>>>