Cea mai mare companie din România: 50.000 de angajaţi nu sunt înregistraţi la Registrul Comerţului

Postat la 14 iunie 2013 4495 afişări

Cea mai mare companie din România nu este înregistrată la Registrul Comerţului. Are peste 50.000 de angajaţi şi o cifră de afaceri de aproximativ 15 milioane de dolari. Este vorba despre freelancerii care lucrează pe internet, din propria sufragerie sau din vreo cafenea, pentru companii din toate colţurile lumii. Pentru unii dintre ei, proiectele obţinute prin intermediul marilor platforme mondiale de freelancing precum Elance, freelancer sau oDesk se traduc într-un salariu comparabil cu al unui executiv de multinaţională, de câteva zeci de mii de dolari anual.

Să nu uităm însă, industria de freelancing este una oportunistă. Aşa se explică încercarea permanentă a companiilor de a obţine aceleaşi servicii la un preţ cât mai mic, precum şi speranţa freelancerilor că pot câştiga mai mult. Nu degeaba aproape trei sferturi dintre liber-profesioniştii români care lucrează pe internet aşteaptă în acest an o creştere de cel puţin 50% a veniturilor, ba chiar 17% mizează pe dublarea încasărilor, potrivit sondajului Elance. Mai mult, pentru a-şi lărgi orizonturile unii au în plan chiar să angajeze alţi freelanceri pentru proiectele pe care le câştigă, dar nu au vreme să le finalizeze. "Pentru mine acesta ar fi următorul pas, să-mi fac propria firmă pe platforma de freelancing", dezvăluie Roxana Nasoi, cu argumentul că aşa vin şi mai uşor clienţii, iar la mijloc sunt sume mult mai mari decât ar putea câştiga pe cont propriu. Inside Media Communication, de pildă, este o firmă de IT cu şapte angajaţi care îşi găseşte proiectele pe platforme de freelancing. Cu un tarif de minimum 30 de dolari pe oră, compania a câştigat peste 367.000 de dolari anul trecut pe Elance, adică în medie 7.800 de dolari de la fiecare client, în timp ce din decembrie 2008, de când a pornit, câştigurile totale au depăşit un milion de dolari.

O altă formă de antreprenoriat impulsionată de asemenea platforme este chiar apariţia platformelor româneşti de freelancing. Bistriţeanul Radu Goia (30 de ani), spre exemplu, şi el freelancer specializat pe design, a pornit StudioPlaza.ro în primăvara lui 2012, în urma unei investiţii cuantificate mai degrabă în timp decât în sumele de bani nu mai mari de câteva mii de euro.

"Deocamdată sunt doar 1.000 de freelanceri înscrişi, dar problema vine din faptul că firmele sunt încă reticente să publice proiecte", spune antreprenorul. În fiecare lună sunt publicate cam 10-15 proiecte pe platforma lui, cu o valoare medie de 250 de dolari, iar fiecare primeşte propuneri de la cel puţin de două ori mai mulţi freelanceri. Aproape 8% din sumele plătite de companii freelancerilor ajung în conturile lui Goia, sub formă de comision, iar câştigurile StudioPlaza.ro sunt completate de sumele plătite pentru conturile premium, de 20 de dolari pentru o perioadă de patru luni, dar momentan nu sunt decât 12 plătitori activi. "Freelancingul e un sistem mai degrabă pentru străini sau pentru freelancerii români care lucrează pentru companii internaţionale", ridică Radu Goia principala problemă cu care se confruntă platformele româneşti asemenea StudioPlaza.ro sau Rolancer.com, pornită în vara anului trecut de Luiza Ezechil, make-up artist în sistem de freelancing, împreună cu Alexandru Stoica.

Ca o concluzie, loc este, cel puţin teoretic, pentru oricine în acest domeniu. Piaţa mondială este totuşi destul de la început şi România cu atât mai mult, iar perspectivele sunt destul de promiţătoare. "Până în 2020, una din două companii din lume vor lucra, fie şi oricât de puţin, cu freelanceri, iar în medie 10% din munca lor va fi probabil realizată în acest fel", citează Kjetil Olsen o serie de estimări din industrie. Destul cât să facă din freelancing unul din cele mai vânate joburi din toată lumea.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
cover story,
freelancer,
salariu,
corporatii,
angajati

Citeşte pe Gandul.ro

/cover-story/cea-mai-mare-companie-din-romania-50-000-de-angajati-nu-sunt-inregistrati-la-registrul-comertului-10968007
10968007
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.