Ce pasiuni exclusiviste au milionarii României: de la vacanţe la Polul Nord şi vânătoare în Africa, la Formula 1 şi călătorii în spaţiu

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 16 septembrie 2013 6195 afişări

Mureşeanul Orlando Szasz a muncit vreme de 17 ani să construiască şi să dezvolte Renania, iar de anul trecut s-a retras de la conducerea companiei. Îşi împarte acum timpul între pasiunile sale - călătoriile şi Formula 1 - şi activitatea de business angel. Şi pentru alţi oameni de afaceri călătoriile, sporturile cu motor sau fără ori expediţiile la pol sunt şi surse de inspiraţie pentru arena mediului de afaceri, dar şi veritabile “manuale”, cu învăţăminte despre sportivitate, curaj şi inventivitate.

O altă experienţă extremă este călătoria în spaţiu, iar Sony Mordechai, un grec de 32 de ani care trăieşte în România de mai bine de zece ani, ar urma să fie unul dintre primii călători în spaţiu. În urmă cu circa patru ani el a cumpărat un bilet pe nava spaţială a lui Richard Branson, care controlează Virgin Galactic, prima firmă privată care se pregăteşte să transporte turişti în spaţiu. Mordechai şi-a cumpărat online un loc pe nava spaţială, costul unui bilet fiind de 200.000 de dolari.

PASIUNEA PENTRU F1

„Povestea cu Formula 1 şi slăbiciunea pentru maşinile sport au rădăcini adânci„, povesteşte Orlando Szasz. Era în Germania, cu fratele său, în vremea studenţiei, pe vremea când, după cum spune el, resursele erau mici şi visele mari. S-a întâmplat să fie în apropierea unui eveniment de acest gen şi îşi doreau foarte mult să intre. Însă pentru ei costul unui bilet era exorbitant. „Ca orice tânăr întreprinzător, care ştie că «dacă vrei, poţi», am încercat să-l convingem pe portar să ne lase să intrăm, oferindu-i o strângere de mână care conţinea 10 mărci germane şi rugămintea de a privi în altă direcţie când intram pe poartă fără bilet„.

Dar cum în acele locuri lucrurile funcţionează diferit faţă de România, portarul s-a simţit insultat şi i-a trimis la plimbare. Însă pentru că dorinţa era mare şi curiozitatea pe măsură, au reuşit, înconjurând întreg perimetrul, să descopere un loc pe unde să poată sări gardul neobservaţi şi să intre. După primul gard sărit nu s-au mai oprit şi spre finalul cursei se aflau chiar în zona în care câştigătorii urcau pe podium şi stropeau mulţimea cu şampanie. „A fost un moment de o intensitate extraordinară. Atunci am ştiut că într-o bună zi voi ajunge să conduc, într-un fel sau altul, o maşină de Formula 1.„ Şi aşa a fost.

Nu doar că a reuşit să cumpere, în timp, o maşină reputată pentru sportivitate şi viteză, dar a făcut şi cursuri de pilotaj sportiv la Maranello, în Italia, „iar recent am avut bucuria de a conduce pe un alt circuit, sub îndrumarea unor specialişti, o maşină de Formula 1. A fost materializarea unui gând care mă vizita de foarte mulţi ani„. Iar după o zi de experiment pe circuit, a înţeles ce-i face pe piloţii de Formula 1 atât de speciali şi de ce orice antreprenor are de învăţat din aceste experienţe.

Pasiunea pentru Formula 1 nu este însă deloc ieftină. Preţul unui bilet Paddock Club la Ferrari pentru un weekend variază între 4.500 şi 6.500 de euro. Şi cum în 2012 a fost la trei astfel de competiţii, a cheltuit 18.000 de euro doar pentru biletele de acces, neincluzând în această sumă alte costuri, cum sunt cele pentru avioane şi hoteluri. Iar cursul de pilotaj a costat 5.950 de euro pe zi. Mai mult, „maşina de Formula 1 cumpărată la licitaţie a fost adjudecată la 177.000 de euro, plus comisionul agenţiei, de 15%. Însă maşina pe care a cumpărat-o, spune Orlando Szasz, este o maşină de expoziţie, adică o caroserie de Ferrari fără motor. „Una adevărată cu motor este mult mai scumpă, ajungând la 1 - 1,5 milioane euro dacă nu are un palmares important şi nu a fost condusă de un pilot renumit, caz în care preţul poate fi de câteva ori mai mare.„

De-a lungul anilor, spune Szasz, a văzut foarte mulţi piloţi care au sau au avut „prestaţii absolut admirabile în Formula 1, dar pentru mine Michael Schumacher este de departe cel mai convingător exemplu de sportiv, care prin tehnică, precizie şi ambiţie a reuşit să obţină rezultate unice în lumea motorsportului„. Dincolo de o disciplină de fier şi o abordare minuţioasă şi matematică a tuturor circuitelor, Michael Schumacher a impresionat şi printr-un curaj dezarmant, spune antreprenorul român. De pildă, acolo unde alţi piloţi ezitau sau încetineau, el mergea cu pedala de acceleraţie lipită de podea.

Un astfel de exemplu este dat de una dintre cele mai spectaculoase şi renumite curbe din Formula 1, Eau Rouge/Radillon, aflată pe circuitul de la Spa/ Francorchamps din Belgia. Aceasta curbă, recunoscută pentru gradul de pericol şi dificultatea ei, era abordată de toţi piloţii de până atunci cu maximă precauţie şi cu piciorul uşor ridicat de pe pedala de acceleraţie, spre deosebire de Schumacher, care a fost primul care a trecut prin Eau Rouge cu acceleraţia la maximum. După verificarea datelor telemetrice, tehnicienii propriei echipe, iar mai apoi şi cei ai concurenţei, au rămas realmente stupefiaţi, povesteşte Orlando Szasz, când au aflat rezultatul.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/cover-story/ce-pasiuni-exclusiviste-au-milionarii-romaniei-de-la-vacante-la-polul-nord-si-vanatoare-in-africa-la-formula-1-si-calatorii-in-spatiu-11336679
11336679
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.