România este mult în urma ţărilor din vest din punct de vedere sportiv, crede Alexandru Gaftoi, şi acest lucru se reflectă şi în interesul publicului larg faţă de echitaţie. „Pe de altă parte, domeniul are un potenţial de creştere imens iar faptul că se poate ieşi în natură cu caii iar terenurile nu sunt îngrădite, că putem ieşi pe dealuri şi munţi şi nu suntem condiţionaţi decât de starea drumului care ne duce acolo, face România o destinaţie din ce în ce mai căutată de străini. Asta pentru că în vest, de cele mai multe ori, nu poţi călări decât pe trasee marcate şi amenajate.”

Una dintre unităţile din apropierea Bucureştiului este centrul de echitaţie Nana, din judeţul Călăraşi, ce are în spate un ONG, susţinându-se prin donaţiile celor ce vin să se bucure de cai. „Avem atât membri cât şi oameni care vin pentru agrement şi apoi fac o donaţie; tariful se ştie, e unul fix, pentru că asociaţia trebuie să trăiască din ceva. Nu am ales firmă pentru că este foarte greu să cumperi mâncare pentru cai; noi luăm de la ţărani, de la oameni din zonă, care nu au auzit de factură. Ar fi foarte dificil. Dar cu veniturile noastre ne susţinem, pentru că toată treaba pleacă de la pasiune – dacă nu eşti pasionat şi nu îţi place, e mai greu să deschizi un centru de echitaţie ca un business. Noi am trăit cu caii, ca să spun aşa”, povesteşte Iosif Geani, membru fondator al Asociaţiei Horsesland şi administrator al Nana Farm.

Centrul a fost deschis în 2010, iar până în prezent investiţia totală se plasează în jurul a 150.000 de euro – bani pentru echipament, grajduri şi teren; centrul deţine nouă cai. Iosif Geani explică cât de importante sunt cunoştinţele legate de domeniu pentru administrarea unui astfel de centru: „Vă dau un exemplu: vara cumperi cu 10 lei un balot de lucernă, iarna cu 25 de lei. Iar un cal mănâncă un balot pe zi, deci la nouă cai ai deja 90 de lei consum. Sunt centre de călărie pentru performanţă, unde oamenii îşi duc caii lor, şi sunt cluburile de agrement – plimbare cu bicicleta în parc, cum îmi place mie să le explic oamenilor. Noi îi învăţăm să se apropie de cal, să respecte calul, să înveţe să îl îngrijească; nu trebuie să ieşim toţi sportivi sau mari campioni. La noi, majoritatea celor care vin sunt oameni de la birou, corporatişti, care muncesc 10-12 ore pe zi cocoşaţi în faţa calculatorului şi în weekend îşi doresc să aibă o activitate în aer liber.”

Unul dintre serviciile oferite la Nana Farm este psihoterapia pediatrică, terapia asistată de cal, iar aceasta depinde foarte mult de problemele copiilor. „Noi punem la dispoziţie cai şi putem să lucrăm cu copii doar în anumite condiţii: spre exemplu cu cei diagnosticaţi cu autism putem să lucrăm. Dacă e vorba însă de o problemă fizică, părinţii trebuie să vină şi cu terapeutul şi împreună să lucrăm cu un cal”, spune reprezentantul Nana Farm.

Este important pentru oricine, ca în primele şedinţe de echitaţie să îi fie „făcută cunoştinţă” cu un cal blând, iar prezenţa unui instructor sau a unui monitor este obligatorie. Apoi se învaţă urcatul în şa, mersul la trap, apoi la galop, oprirea; iar la finalul fiecărei şedinţe calul trebuie recompensat cu morcovi. Există desigur riscul căderii, în special la primele şedinţe, iar lipsa unui echipament adecvat creşte riscul accidentelor la coloana vertebrală. De aici nevoia unui echipament corespunzător, care constă într-o pereche de cizme de călărie (100 - 400 de lei), pantaloni (170 – 440 de lei), tocă (150 – 400 de lei) şi vestă pentru coloană (80 – 200 de lei). Dintre acestea, elementul obligatoriu este toca, mai exact casca de protecţie; la un calcul simplu, cel care vrea să-şi achiziţioneze un echipament complet de echitaţie trebuie să plătească între 1.000 şi 1.500 de lei. Desigur, în magazinele de specialitate ale cluburilor de acest fel, preţurile variază, astfel că suma finală poate fi diferită.

Este important însă ca echitaţia să se facă corect, chiar dacă e de agrement, spune Iosif Geani. „Dacă am cinci copii buni, talentaţi, îi îndrept către un club mare. Dar aici intervin costuri mari spre foarte mari, iar părintele trebuie, de pildă, să aibă o funcţie mare într-o corporaţie ca să poată să îşi permită. Un copil care vrea să facă performanţă trebuie să îşi cumpere cal, echipament, trebuie să îşi ducă calul la un club, îi trebuie antrenor”, subliniază Geani, care apreciază că în medie aceste costuri ajung la 1.000 de euro pe lună. „Cam 400 de euro e numai chiria unei boxe, care include hrana şi îngrijirea calului. Dar nu include antrenamentul calului şi al copilului, nu include potcovitul şi nici medicamentaţia sau alte lucruri. Gândiţi-vă la un animal de companie: când v-aţi dus cu el la clinică probabil că aţi lăsat vreo 500 de lei, şi vorbim de un animal cât pumnul. Acum gândiţi-vă că noi lucrăm cu un animal de 800 de kilograme. Costul unui cal variază mult, dacă vrei să mergi la concursuri cu el preţul poate să plece şi de la 10.000 de euro, iar la pragul de sus poate să ajungă la nişte sume fantastice. În Marea Britanie, de exemplu, s-a vândut un cal cu 4 milioane de euro.”