Tehnologia care stă la baza caselor inteligente nu este una nouă, consideră Doru Calangea, director al Demco, distribuitorul produselor de automatizare GIRA: „Sistemul acesta pe care îl comercializăm noi a apărut pe piaţă în 1991, iar dezvoltarea lui a început încă din 1987. Telefonul cu touchscreen a apărut pe piaţă în 2007. Chiar dacă atunci nu exista aplicaţie pentru telefon, puteai să controlezi sistemul de pe calculator, lucru care încă se face în cazul clădirilor mai mari, precum clădirile de birouri“. El subliniază faptul că pe piaţa din România se comercializează aceleaşi soluţii la care au acces şi cei din ţările cu un nivel de trai mult mai ridicat. „Între România şi străinătate nu există absolut nicio diferenţă, sunt aceleaşi produse disponibile. Noi vindem aceeaşi gamă de produse pe care compania noastră le vinde şi în Germania, Austria, Suedia sau Rusia. O diferenţă pe care aş remarca-o între ţările est-europene şi cele din vest este că acolo, de obicei, proiectele sunt de mai mici dimensiuni. Lumea nu-şi mai face sisteme electrice convenţionale, preferă case cu o oarecare inteligenţă, plecând de la centralizarea comenzilor şi iluminat sau încălzire. În România nu e aşa, pentru că este alt nivel de trai al populaţiei şi alt nivel al veniturilor. Însă şi la noi sunt acum mult mai multe case spectaculoase.“

Prin „case spectaculoase“, Doru Calangea se referă la faptul că oamenii de rând preferă, de multe ori, să investească banii în alte direcţii, iar automatizarea caselor se regăseşte adeseori la construcţii rezidenţiale de mari dimensiuni. „Proiectele mai spectaculoase sunt în estul Europei, pentru că în Rusia, Ucraina sau România lumea se dă în stambă mai mult. În vest sunt mult mai multe proiecte normale, în apartamente de două, trei, chiar patru camere. La noi sunt automatizate locuinţe de 2-3.000 de metri pătraţi. Asta ar fi marea diferenţă între est şi vest. Pretenţiile celor din această zonă sunt de multe ori şi mai mari decât ale celor din vest, astfel că un proiect este mult mai complex.“

Calangea crede că asta se datorează şi educaţiei, sau mai precis lipsei acesteia, în domeniul eficientizării energetice. „În Norvegia, o companie poate avea şi 200 de proiecte de automatizare pe an. Acolo, oricine şi-a luat o garsonieră sau un apartament instalează măcar un sistem pentru iluminat sau controlul temperaturii. La noi trebuie să fie măcar o casă.“

De aceeaşi părere este şi Costin Andriţoiu, evaluator imobiliar, care spune că sub 1% din locuinţele pe care le-a vizitat şi evaluat aveau implementate sisteme inteligente. Andriţoiu spune că numărul apartamentelor automatizate este extrem de mic, soluţiile fiind de cele mai multe ori folosite în casele construite în regie proprie sau în cazul celor cumpărate „la roşu“. „În general, sistemele de automatizare apar la proprietăţi ce depăşesc, ca valoare, 200.000 de euro. Se găsesc la proprietăţi premium, dar contează foarte mult şi zona. Vorbim de costuri care pot ajunge la 5-7% din valoarea construcţiei, sume pe care nu oricine şi le permite. Chiar dacă vorbim de procente şi nu de sume fixe, contează dacă sunt 5% din 200.000 de euro, în cazul unei proprietăţi premium în nordul Bucureştiului, sau 5% din valoarea unei case de 70.000 de euro din sudul Capitalei.“ „Cumpărătorii români nu sunt educaţi să aloce mulţi bani pentru tehnologie într-o casă“, mai remarcă Costin Andriţoiu: „În locuinţe cu o valoare cuprinsă între 50.000 şi 100.000 de euro, procentul de automatizare este de 0,5, poate 1%. Dezvoltatorii imobiliari implementează rar astfel de soluţii, dar oferă asistenţă celor care vor să beneficieze de ele. În orice caz, părerea mea este că soluţiile devin practice în cazul în care vorbim de case, nu de apartamente.“

„Valoarea proiectelor diferă în funcţie de dimensiunea lor, cel mai mic proiect a fost automatizarea unui proiect de două camere. Cea mai mare casă a fost de aproximativ 2.000 de metri pătraţi, iar preţul se calculează în funcţie de componente. Costul poate pleca de la o sumă mică, dacă se doreşte pur şi simplu schimbarea întrerupătoarelor cu butoane inteligente, dar fără aplicaţii sau orice altceva“, explică Doru Calangea. „Costul pentru un apartament de trei camere poate fi undeva între 6.000 şi 10.000 de euro, în funcţie de complexitatea lucrării. La blocuri noi, spre exemplu, este mai rentabil, pentru că se foloseşte o singură unitate centrală şi preţul poate scădea şi la 1.000 de euro pe apartament“.

În ceea ce priveşte clădirile de birouri, acestea au deja o anumită automatizare, prin care pot controla temperatura sau consumul electric. La o clădire de mari dimensiuni se justifică investiţia în automatizare, deoarece controlul separat al fiecărei camere reprezintă o operaţiune dificilă şi anevoioasă.