Cât de greu e să fii manager şi mamă: carieră vs. copil

Autor: Ana Raduta, Ioana Mihai Postat la 18 martie 2012 1228 afişări

Conceptul „De trei ori femeie" a fost în ultimul deceniu atât de dezbătut încât s-a transformat într-un clişeu, rămânând, în mod ciudat, mereu de actualitate. Cine este femeia care le poate face pe toate în acelaşi timp? Ce o stimulează, cât de greu îi este şi cum reuşeşte să nu fie doborâtă de extenuare? Şi, mai ales, la ce renunţă atunci când cele două dimensiuni esenţiale ale vieţii sale - rolul de mamă şi cel de femeie de carieră - ajung să-şi ceară deopotrivă monopolul? Care este raportul de putere între carieră şi copii?

Niciodată nu e momentul potrivit?

În companiile multinaţionale, crearea unui mediu cât mai prielnic pentru femeile însărcinate sau pentru mame ar trebui să reprezinte, până la urmă, un pilon important din strategia de resurse umane, cu reverberaţii în special în zona de motivare şi retenţie. Spre exemplu, Danone asigură pentru o perioadă de patru luni din concediul de maternitate diferenţa dintre salariul net şi indemnizaţia acordată de sistemul de contribuţii sociale. De asemenea, atât femeile însărcinate, cât şi cele aflate în concediu de maternitate beneficiază de servicii medicale premium, care asigură facilităţi şi la naştere, dar şi acoperire medicală pentru ele şi familia lor, deci inclusiv pentru bebeluşi. "Mai mult de jumătate dintre managerii noştri sunt femei, dintre care peste 45% sunt mămici. Acest procent ilustrează toate nivelurile manageriale, de la middle management la top management. În fiecare an avem aproximativ 15% dintre femeile manager însărcinate sau în concedii de maternitate/îngrijire copil şi aceasta este o tendinţă care se menţine în ultimii ani", spune Oana Fărcăşanu, directorul de resurse umane al Danone pentru România, Bulgaria şi Ţările Adriatice. Media de vârstă a femeilor care lucrează la Danone este de 34 de ani. Şi cam aceeaşi este şi media de vârstă a femeilor-manager la momentul naşterii primului copil.

Mult peste media naţională, dacă luăm în calcul datele Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, potrivit cărora vârsta medie a unei femei din România aflată la prima naştere este de 25 de ani. Într-un top care include 37 de ţări, ne aflăm pe locul al treilea, după Mexic şi Letonia. "Din păcate, femeile continuă să amâne vârsta la care au un copil. Pentru că niciodată nu e încă momentul potrivit, mai este de finalizat un proiect, tocmai au fost promovate şi nu pot pleca şase luni de la birou etc.", subliniază Iuliana Badea, consultant în resurse umane.

Poziţia de echilibru

Madeline Alexander, partener de audit la Deloitte România , este însărcinată şi în câteva luni va da naştere celui de-al doilea copil. Are 43 de ani, este unul dintre cei mai importanţi oameni din structura Deloitte şi declară că este realmente "îndrăgostită" de meseria pe care o practică de peste 20 de ani. Tocmai de aceea, aşa cum a făcut şi în cazul primului copil, născut în urmă cu cinci ani, nu va sta mai mult de trei luni în concediu de maternitate. Recunoaşte că o împărţire echitabilă a timpului între copil şi carieră este imposibilă, dar încearcă, pe cât poate, ca orele petrecute acasă să fie cât mai intense. Bona este un ajutor important şi un element care nu poate lipsi din viaţa unei mame ocupate, aşa că Madeline Alexander va externaliza o parte din îndatoririle sale materne. "Am învăţat destul de târziu cum să împac cariera cu viaţa de familie, pentru că am amânat întemeierea unei familii. Dar pentru mine cel mai mult contează calitatea vieţii şi a fiecărei clipe petrecute împreună, iar atunci când sunt cu copilul meu timpul este dedicat doar lui şi nimănui altcuiva. Şi la fel voi face şi cu al doilea copil", spune Alexander.

Este o reţetă pe care o aplică mai toate doamnele ajunse într-o poziţie similară. Este singura soluţie pe care o au la îndemână pentru a putea fi, în acelaşi timp, şi mame şi femei de carieră. Toate spun însă că nu este deloc uşor şi că momentele în care una dintre cele două componente ale vieţii lor are de suferit sunt dese. "Echilibrarea vieţii familiale şi a celei profesionale nu a fost întotdeauna uşor de realizat, mai ales atunci când erau copiii mici. Totuşi, de-a lungul anilor, mi-am propus şi am reuşit să îmi creez un obicei - acela de a lăsa deoparte treburile de serviciu în weekend şi în vacanţe", spune Denisa Mateescu, general manager România şi Regiunea Balcanilor în cadrul MasterCard Europe.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
cover story,
cariera,
familie,
femei,
copii

Citeşte pe Gandul.ro

/cover-story/cat-de-greu-e-sa-fii-manager-si-mama-cariera-vs-copil-9405950
9405950
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.