Bancherii susţin la unison că cel mai important vector de creştere a gradului de îndatorare este fără îndoială cardul de credit prin facilitatea de cumpărare în sistemul de rate fără dobândă, un produs intens promovat de bănci şi comercianţi, care oferă clienţilor posibilitatea de a cumpăra produse de larg consum în rate egale, fără costuri sau comisioane suplimentare din partea titularului.

Este metoda prin care împrumuturile de nevoi personale au fost transferate de bănci către cardul de credit, o modalitate prin care costul este transferat către comerciant printr-o taxare suplimentară aferentă numărului de rate. „Perioada de graţie şi plata cumpărăturilor în rate sunt printre principalele beneficii în promovarea cardului de credit. Clienţii ştiu că, dacă plătesc cu cardul la comercianţi, nu vor plăti dobânzi, atât timp cât rambursează suma respectivă în perioada de graţie. Plata cumpărăturilor în rate oferă clienţilor posibilitatea satisfacerii unei nevoi mai costisitoare, prin eşalonarea sumei utilizate la comercianţi în rate egale, facilitându-le o rambursare mai uşoară“, spune Emre Unal, director carduri în cadrul Garanti Bank.

Conform sondajelor de opinie realizate de BCR pe baza de clienţi deţinători de card de cumpărături Bun de plată, perioada de graţie şi posibilitatea de plată în rate fără dobândă se află, de asemenea, printre motivele principale de acceptare a unui card de cumpărături. Clienţii BCR din portofoliul de carduri şi-au schimbat comportamentul de tranzacţionare faţă de 2008, ponderea tranzacţiilor la cumpărături este acum de circa 90%, faţă de 10% cât era în 2008, aspect influenţat direct de explozia cardurilor de credit.

De ajutor au fost şi solicitările agenţilor economici, spune consultantul fiscal Dragoş Pătroi, cu trimitere la industria hotelieră sau la serviciile rent-a-car care includ în mod frecvent cerinţa prezentării unui card de credit – „aceste produse pot deveni indispensabile în zilele noastre, cu condiţia însă ca limita de creditare să fie atent dimensionată în raport cu nevoile celui care o solicită“.

Oficialii BCR susţin că, dintre produsele de creditare negarantată, cardurile de cumpărături sunt cele mai profitabile: „fiind produsele cele mai tranzacţionale deţinute de clienţi, monitorizarea atentă a portofoliului şi îndrumarea lui în direcţia corectă, atât pentru client, cât şi pentru bancă, este obligatorie şi reprezintă o datorie a băncii faţă de clienţi să se asigure că au înţeles produsul şi că îl folosesc în mod corect“.

În 2001, doi profesori de la Massachusetts Institute of Technology au realizat un experiment social în cadrul căruia au scos la licitaţie bilete la un meci de baschet. Fără a lăsa de înţeles că este vorba de un proiect de cercetare, Drazen Prelec şi Duncan Simester au anunţat jumătate din participanţi că plata trebuie făcută cu bani gheaţă, iar pe ceilalţi că trebuie să achite cu un card de credit.

Calculând apoi preţul mediu plătit de participanţii celor două grupuri, cercetătorii au ajuns la concluzia că cei care trebuia să plătească prin cardul de credit ofereau aproape dublu faţă de ceilalţi. Profesorii şi-au intitulat lucrarea „Lăsaţi-l întotdeauna acasă“, concluzionând că problema cărţilor de credit este că reduc vizibilitatea plăţii făcute, iar avansul tehnologiei înlesneşte consumul şi cheltuiala iresponsabile.

O analiză mai complexă a modului cum creierul uman înţelege procesul de cumpărare a fost publicată de către Brian Knutson şi George Loewenstein. Ei au explicat sistemul prin care o parte a creierului este folosită atunci când cineva doreşte un anumit obiect şi o altă parte atunci când aceeaşi persoană află preţul obiectului.

Mai exact, în prima fază se înregistrează o activitate crescută în zona nucleus accumbens, un centru care secretă dopamină şi care este asociat cu răsplătirea plăcerilor. În faza a doua, activitatea creşte în zona numită cortex insular, parte a creierului care se excită din cauza unor lucruri neplăcute, cum ar fi oameni în suferinţă. Cortexul insular reacţionează la fel şi în cazul cheltuirii banilor. Cât timp activitatea din cortexul insular este mai ridicată decât cea din nucleus accumbens, în cele mai multe cazuri produsul nu va fi cumpărat. Problema cărţilor de credit este că ele nu sunt percepute ca atare de cortexul insular, care nu ştie cum să interpreteze un asemenea dispozitiv, astfel încât achiziţionarea unor produse scumpe sau nefolositoare este mult mai probabilă.

„Cardurile de credit, prin natura lor, asigură o anestezie împotriva durerii cauzată de plata în numerar“, subliniază Drazen Prelec şi Duncan Simester.