În companiile tradiţionale japoneze există o structură executivă care se suprapune oarecum cu modelul clasic de organizare şi din care a făcut parte şi românul în primul său an la antipozi. Din acest punct de vedere, atribuţiile sale nu s-au schimbat semnificativ, el conduce aceeaşi echipă şi coordonează aceleaşi operaţiuni. Prin noul rol însă, de representative director, reprezintă compania de pe o altă poziţie. Este membru în boardul companiei împreună cu reprezentanţii acţionariatului principal şi are, prin urmare, responsabilităţi de reprezentare şi decizie în numele  companiei în toate forurile interne şi externe. Or, acest lucru, punctează Călin Drăgan, “este extrem de important, dat fiind că Japan Coca-Cola West Company Limited este listată public în Tokio”. Capitala japoneză are una dintre cele mai mari burse din lume, iar cifra de afaceri a companiei pentru care este responsabil de la A la Z românul este de peste patru miliarde şi jumătate de dolari, adică de circa zece ori mai mare decât compania pe care a condus-o în România vreme de şase ani. Compania japoneză s-a format prin unificarea, pe parcursul ultimilor ani, a mai multor îmbuteliatori independenţi şi acum trece printr-un proces de transformare “în încercarea de a captura cât mai multă valoare din aceste consolidări”. Or, şi la acest capitol Drăgan a câştigat de-a lungul carierei sale experienţă, de vreme ce el a lucrat în România pentru Molino, unul dintre îmbuteliatorii Coca-Cola care existau în urmă cu câţiva ani pe piaţă şi care s-au unit.

Cu cei peste 12.000 de angajaţi, majoritatea japonezi, Coca-Cola West joacă şi un rol social important în peisajul nipon actual. Iar în cadrul companiei la nivel mondial, filiala are un rol însemnat: pentru rezultatele sale, Coca Cola West Japan a câştigat titlul de “Bottler of the year 2011” (Îmbuteliatorul anului 2011). Recent diviziei locale Coca Cola Japan Company i-a fost acordată şi cea mai mare distincţie anuală din sistemul Coca-Cola, aşa-numita  Woodruff Cup.

Vise depăşite

Au trecut aproape 20 de ani de când managerul a început să lucreze în sistemul Coca-Cola. Proaspăt ieşit de pe băncile facultăţii, îşi aminteşte Călin Drăgan, ţara abia intrase în era postcomunistă, “nici nu visam pe-atunci pe unde mă va duce viaţa”. Nu trecuse mult timp de când preluase conducerea depozitului Coca-Cola din Timişoara şi brusc şi-a dat seama că trebuie să vorbească limba engleză, pe care la acea vreme nu o ştia - “de vorbit aş fi vorbit eu, dar problema era că nu ştiam o boabă din limba lui Shakespeare”, spune Drăgan, care acum îşi începe ziua de lucru cu un meditator de japoneză.

Primul său job, pe lângă faptul că era diferit de ceea ce “mă pregătisem eu să fiu când o să cresc mare” (absolvise cursurile Universităţii Politehnica din Timişoara, 1992), l-a făcut să înveţe o limbă străină, faţă de româna de toate zilele. Aşa a început, povesteşte managerul, epopeea sa multiculturală.

Primii străini cu care a colaborat au fost irlandezi şi americani. În vremurile de pionierat ale capitalismului în România, “ei au fost primii care au venit să ne înveţe cum să ne mişcăm în lumea de business”, îşi aminteşte Drăgan. Tot el completează că au urmat apoi greci, francezi, nemţi, elveţieni, spanioli sau italieni. Altfel spus, cei mai mulţi erau din Europa sau măcar cunoşteau deja cultura europeană.

Pe când Japonia a fost pentru el, după propriile spuse, o provocare nu doar din punct de vedere al businessului, ci şi al resurselor umane. Dacă până la momentul ajungerii sale în Japonia a reuşit să se bazeze “cu succes pe intuiţie şi puncte comune evidente”, nefiind foarte greu de găsit un numitor comun între italieni, spanioli, greci şi români, “cu japonezii a fost complet diferit”. Mai ales că tot ce ştia despre ei era doar din auzite, iar până anul trecut nu a avut niciun contact direct cu ţara soarelui răsare.