Antreprenorul care conduce compania vândută americanilor este unul dintre cei mai mari angajatori din România

Autor: Dorin Oancea Postat la 08 martie 2015 21464 afişări

Începând cu 2005, EasyCall a început să îşi acopere cheltuielile. În acel moment, din cauza volumelor mici pe care furnizorii de servicii le puteau trata, serviciile se facturau în preţ pe om, practic se închiria omul. Clientul avea tot serviciul de suport inclus, ceea ce însemna resursa umană, salariul, taxe, beneficii, chiria, infrastructura de comunicaţii sau IT; preţurile erau în dolari şi erau de 700 - 800 de dolari pe lună. Compania avea în 2005 între 80 şi 100 de angajaţi, recrutaţi prin intermediul ziarelor. „Eram mândri că puteam plăti anunţ bolduit şi cu chenar, era ceva. Şi acum mai avem angajaţi de la acele anunţuri şi sunt printre cei mai buni.“ Cifra de afaceri a crescut, aşa că a ajuns la circa un milion de dolari pe la finele lui 2005, iar la finalul lui 2006, când CGS a preluat EasyCall, compania avea circa 700 de angajaţi, pe o piaţă care duduia. Lucrurile s-au schimbat în timp, pentru că pe piaţa forţei de muncă au apărut şi alte oportunităţi, dar EasyCall/CGS a ştiut să se adapteze: a mers în provincie.  „Ne-am dat seama că pe termen lung competiţia în piaţa forţei de muncă va creşte. Ne-am dus către Braşov, ne-am diversificat şi am fost primii, ulterior către Sibiu, anul trecut am deschis la Târgu Jiu, iar anul acesta vom deschide un alt centru. În industria de outsourcing nu sunt mulţi, doar trei companii, care sunt prezente şi în alte oraşe în afara capitalei, restul sunt «blocaţi» în Bucureşti“, spune Sterescu.

Şi cum se lucrează în provincie? „Acolo trebuie să fii parte din comunitate, nu este ca în Bucureşti. În Braşov, Sibiu sau în alte oraşe trebuie să fii parte din comunitate, să fii parte din evenimentele care se întâmplă acolo, nu să fii doar un angajator. Oamenii percep altfel angajatorii în ţară, dacă eşti parte din viaţa lor, îţi bat singuri la uşă.“

La Târgu Jiu, de exemplu, a avut o experienţă plăcută, pentru că recepţionera hotelului i-a ţinut o pledoarie pentru investiţii şi crearea de locuri de muncă. Iar oraşele necălcate de investitori oferă acces la vârfuri. „Orice oraş are talente, are vârfuri, oameni care nu au plecat“, spune Sterescu, care pomeneşte de experienţa unei companii de software care a descins la Târgu-Mureş în căutarea a 10 programatori specializaţi, pe care i-a şi găsit şi care se bucură de un sediu mare, frumos şi primesc tot soiul de bonusuri. „Dacă înmulţeşti cei 10 cu cinci oraşe, ai făcut o firmă de software de 50 de oameni buni şi motivaţi.“ Pe de altă parte, trebuie remarcat faptul că sunt oraşe care au tendinţa să pregătească tineri pentru o anumită industrie - tinerii din Piteşti sunt atraşi de Dacia şi furnizorii producătorului auto, iar Craiova are tot un profil auto.

Anecdotic, trebuie să spunem că până în 2006 salariul lui Sterescu de la EasyCall a fost de 150 de dolari. „Colegii mei aveau salarii mai mari decât mine. Noroc cu soţia. Aceasta pentru că nu-mi permiteam să plătesc taxe, nu a fost uşor.“

De ce a vândut în 2006? „Era un business care creştea de la o lună la alta, în doi ani cu mai mult de 400 de oameni. Angajai omul, îi plăteai salariul, dar facturile le încasai la 60 de zile. Era un bulgăre care se rostogolea, devenea din ce în ce mai mare. Pentru fiecare om nou trebuia mobilă, spaţiu, trebuia să ai un sediu undeva în oraş, pentru că oamenii tineri nu au maşini, vin cu metroul sau autobuzul, trebuia un calculator şi licenţe software, ceea ce, când ai bani număraţi, este foarte greu.“ La toate acestea se adăugau taxele şi TVA, şi simţea că nu mai putea susţine toate aceste lucruri. Doi la mână, EasyCall era o companie pe val într-o industrie pe val, şi mulţi investitori se uitau la România. Unii alegeau să o ia de la zero, cu reţeta din India sau China sau Vietnam, iar alţii se uitau nu la contractele pe care le avea o companie, ci la echipă, încercau să identifice echipa care li se potrivea şi în care să aibă încredere.

Aşa că la un moment dat, în vara anului 2006, Vladimir Sterescu a primit un apel de la Phil Friedman, care este actualul preşedinte, CEO şi proprietarul CGS. „Mi-a spus că face o vizită în septembrie, la Budapesta.“ A fost lămurit că e vorba de Bucureşti, iar în septembrie, cu o zi înainte, Sterescu a primit un nou telefon, de la Ambasada SUA, care anunţa venirea omului de afaceri.

A fost o vizită interesantă, cu o delegaţie importantă, care a descins din două maşini. Sterescu a fost impresionat că dintr-o delegaţie de 12 persoane numai Friedman şi-a dat cartea de vizită. „Cred că este următorul nivel“, a comentat el cu colegii, referindu-se la un soi de ierarhie a cărţilor de vizită, pe care a intuit-o în timp: la Connex avusese, la departamentul de relaţii cu clienţii, o carte de vizită nepersonalizată, fără nume, pe care scria „agent relaţii clienţii“, de care a fost foarte mândru, pentru că a fost prima sa carte de vizită.

La departamentul de retenţie, pe cartea de vizită apărea numele, dar numărul de telefon era cel al centralei companiei, nu apărea un număr de telefon direct. La clienţi strategici avea telefon pe birou. La EasyCall, când şi-a făcut cărţile de vizită, a fost întrebat de cel ce le-a făcut ce titulatură să apară; şi a ales să apară mai multe - director general, director executiv, era alt nivel, la care puteai scrie ce voiai pe cartea de vizită. La vizita americanilor a venit în contact cu următorul nivel, când nu îţi mai dai cartea de vizită. „Oare cum o fi acolo?“, s-a întrebat.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/cover-story/antreprenorul-care-conduce-compania-vanduta-americanilor-este-unul-dintre-cei-mai-mari-angajatori-din-romania-13941723
13941723
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.