Are o altă poveste amuzantă, legată de avansarea sa, dar în ecuaţie un rol important l-au jucat şi şansa şi curajul. Când era deja şef de raion, a scris un mail către directorul general al Decathlon; s-a prezentat, spunea că lucra în magazinul din Orleans, oraş unde se mutase împreună cu soţia, afirma că România este o piaţă interesantă pentru afacerea Decathlon şi anunţa că în momentul în care această piaţă foarte bună devenea de interes pentru grup, el dorea să se ocupe de proiect. A trimis mailul într-o dimineaţă, dar influenţa militară l-a îndemnat să se ducă să-l anunţe şi pe şeful de magazin. I-a spus, uşor timorat:

„- I-am trimis un mail lui Yves.

- Yves de la informatică?

- Nu.

- Yves de la controling?

- Nuuu.

- Care dintre ei, atunci?

- Lui Yves Claude (directorul general al grupului Immochan – n.r.).

- Cum lui Yves Claude? Şi ce i-ai scris? Eşti nebun. N-o să-ţi răspundă.“

Şeful de magazin era contrariat, pentru că părea o chestiune de neacceptat, însă a doua zi românul a primit un răspuns de la directorul general care îl informa că a reţinut mesajul, că Decathlon nu este pentru moment interesat de România, dar dacă o să fie, o să-l caute. Directorul de magazin a apreciat că este vorba doar despre un răspuns politicos, însă la circa un an de la acel moment, când Tatian Diaconu era în concediu şi s-a întors în magazin să-şi cumpere mingi de tenis, şeful său l-a informat, complet surprins, că primise o informare oficială cum că românul trebuia să se prezinte la sediul central la o anumită dată.

A mers la sediul central al Decathlon, unde a avut parte de un exerciţiu surprinzător; a intrat în biroul directorului de dezvoltare, care l-a întrebat ce vrea să facă pentru a deschide primul magazin din România. Directorul de dezvoltare i-a spus să scrie pe hârtie ideile şi a ieşit din birou. „Probabil că am scris multe prostii pe foaia aia, dar când s-a întors s-a uitat pe foaie, probabil fotografiind-o, şi mi-a spus: «E perfect, Dă-i bătaie!»“. Cei din departamentul de dezvoltare i-au dat apoi „vreo şapte Exceluri pe care mi-au spus că trebuie să le completez cu atenţie maximă“, şi l-au trimis în România.

Familia sa rămăsese în Franţa, iar Tatian Diaconu venea la Bucureşti patru zile pe săptămână. În iunie 2006 a venit prima oară la Bucureşti şi după ce a aterizat la Otopeni şi-a cumpărat un telefon mobil şi un GPS, pentru că nu cunoştea deloc Capitala. Experienţa a fost foarte apropiată de a unui antreprenor, pentru că, povesteşte el, a închiriat un apartament, un fax şi a cerut acordul vecinilor pentru a stabili în apartament sediul firmei care operează şi acum reţeaua Decathlon. Compania avea deja activităţi în România, prin firma de producţie, divizie prezentă şi acum în România pentru fabricarea de textile, încălţăminte şi biciclete. A început, spune Diaconu, să caute un spaţiu pentru deschiderea primului magazin. „Venisem cu un model de business care nu bătea absolut deloc cu realitatea imobiliară din perioada de creştere economică.“ Metrul pătrat de teren la vremea aceea se vindea cu 1.500 de euro, iar modelul de afacere al Decathlon nu putea funcţiona la preţuri mai mari de 180 de euro/mp. Şi nu a găsit teren mai ieftin de 600 de euro/mp. De altfel, primul magazin Decathlon, inaugurat în Militari în 2008, a fost făcut într‑un spaţiu închiriat. „A existat un paradox la vremea aceea pe piaţa românească - şi eu nu l-am înţeles - preţul la chirii era unul relativ normal. Până la urmă între preţul chiriei şi al terenului pe care se face un proiect există mereu o relaţie matematică. Paradoxul ţinea de specula care se făcea cu terenuri. În Franţa se vindea terenul, în oraşe, nu la Paris, cu puţin peste 100 de euro.“

Românul nu a apucat însă deschiderea primului magazin Decathlon. „Am plecat dintr-un considerent familial, pentru că Decathlon îşi dorea foarte tare ca eu să locuiesc în Bucureşti, iar pentru noi acel moment a fost complicat; soţia mea locuia în Franţa şi avea o activitate profesională. Am negociat cam opt luni cu ei, poziţia lor era clară şi am decis să plec.“

La momentul deciziei nu avea o altă ofertă, dar în scurt timp i s-a oferit poziţia de responsabil de dezvoltare în cadrul Bricostore, companie pentru care a lucrat circa cinci ani. Ca responsabil de dezvoltare în cinci ţări pentru retailerul de bricolaj, a câştigat o experienţă complet nouă, pentru că jongla între Bucureşti, Budapesta, Zagreb şi chiar oraşe ucrainene. „A fost un câştig fantastic, pentru că am avut ocazia să lucrez într-un mediu internaţional. Aveam biroul la Paris şi plecam în fiecare săptămână într-o ţară sau chiar două, pentru a descoperi problemele lor, care nu erau ştiute la sediul central, şi de fiecare dată trebuie să găseşti soluţia locală şi să lucrezi cu materialul clientului. Deşi algoritmul este acelaşi, oamenii fac diferenţa.“

În plus, fără experienţa de la Bricostore, este puţin probabil să fi ajuns la Immochan. Pentru poziţia pe care o ocupă l-a recomandat un coleg de la Immochan Ungaria, cu care lucrase când era la Bricostore. Până să ajungă în funcţia de director general al Immochan România, a urmat un proces clasic de recrutare, dar lung, cu 7-8 interviuri, care ajunseseră să îl plictisească, „dar apoi am înţeles şi eu de ce e aşa. E foarte greu ca într-o discuţie de o oră la interviu să afli foarte multe de la cineva.“ În plus, compania nu era prezentă la acel moment în România, iar când grupul Auchan a hotărât să creeze divizia imobiliară în România, a fost o decizie strategică. Divizia de hipermarketuri exista deja şi au vrut să o susţină cu divizia imobiliară.