Tatian Diaconu îşi aminteşte cu umor povestea şi spune că prima zi de şcoală a fost ca „în filmuleţul cu Mr. Bean care se pregăteşte să meargă la examen, îşi pune tot felul de pixuri şi carioci, iar la examen i se înmoaie pixul după primul minut. Cam aşa am fost eu în prima zi. Am plecat ca un elev motivat, îmbrăcat la costum şi cravată, am ajuns în curtea şcolii şi de la poartă până la amfiteatru toţi studenţii, cu blugi şi tricouri, mi-au spus «Bonjour, professeur».“ Pe moment i s-a părut amuzant, dar a urmat deschiderea oficială a anului, iar la un moment dat cineva din prezidiu a avut inspiraţia să anunţe că în sală se află un student străin şi l-a ridicat în picioare în mijlocul a 160 de oameni. „Acela a fost un moment de mare solitudine pentru mine.“ Dar momentul cu adevărat amuzant a fost primul curs, povesteşte el; îşi aliniase, ca la armată, pixurile şi caietele, dar şi-a dat seama că nu înţelege nimic din ce vorbea profesoara. „Au fost 45 de minute foarte dureroase, pentru că mă întrebam cum voi face facultate dacă nu pricep ce vorbeşte.“

La pauză au venit către el câţiva colegi care au făcut renumitele glumiţe, din gama «există internet în România?», iar Diaconu le-a răspuns că băieţii care piratează carduri sunt din România, ceea ce presupune că avem şi internet. „Era ciudat, pentru că pe ei îi înţelegeam. Mi-au spus să fiu liniştit, pentru că doamna ţinea un curs de drept constituţional şi nu înţelegeau nici ei mare lucru.“

În general, despre experienţa sa din primii ani în Franţa, Tatian Diaconu spune că „oriunde mergi eşti mereu privit ca un străin, iar acest lucru nu se schimbă; trebuie să fim poate realişti şi din prisma a ceea ce trăim azi legat de Siria. N-am simţit niciodată un sentiment răutăcios, dar într-o situaţie de competiţie directă era evident că trebuie să fiu mult mai bun pentru a fi recunoscut. Şi asta probabil că este singura abordare pe care am resimţit-o ca fiind diferită. Dar în rest nu au fosr răutăţi majore.“ Dimpotrivă, s-a înţeles foarte bine cu colegii şi la un moment dat au făcut chiar o înţelegere: el îi învăţa matematică, iar ei îl învăţau franceză.

Primele şase luni de la universitatea din Le Havre au reprezentat o perioadă critică, pentru că fusese un elev de nota zece, ba chiar a făcut şi lecţii suplimentare de franceză, în fiecare sâmbătă dimineaţa, când prietenii săi mergeau la fotbal. „Aveam o bază care mi-a dat poate prea mare încredere când am plecat în Franţa.“ Or în prima săptămână la facultate şi-a dat seama cum este să nu ştie franceză, pentru că el învăţase o limbă literară, moartă, iar colegii râdeau uneori de el spunându-i că vorbeşte ca în cărţile lui Balzac.

MCDONALD’S L-A RESPINS DE ŞAPTE ORI

Povestea planului său de carieră începe cu adevărat în momentul în care s-a angajat la Decathlon, la recomandarea unui prieten cu care juca fotbal săptămânal. Trimisese de şapte ori CV-ul la McDonald's şi a fost refuzat, de tot atâtea ori, pentru că era supracalificat.

A aplicat pentru un post de vânzător part-time la Decathlon, în 2004, iar la interviu a fost întrebat de cel care avea să-i fie şef (şi căruia, apoi, Diaconu avea să-i devină şef) ce o să facă peste cinci ani, o întrebare banală. Răspunsul a fost surprinzător. „Păi e simplu, eu în cinci ani o să fiu director general la Decathlon România.“ Omul din faţa lui i-a atras atenţia că nu numai că Decathlon nu are magazine în România, dar nici măcar nu are această intenţie. „Păi e simplu. Mă angajaţi vânzător, în şase luni veţi vedea că pot mai mult, mă veţi promova, apoi peste un an la fel, iar în cinci ani mă voi ocupa de  deschiderea activităţilor în România.“

Cel cu care discuta a recunoscut ulterior că a avut pentru o clipă ideea că românul este nebun, dar asta nu le-a afectat relaţia, pentru că sunt şi acum prieteni. Atunci nu l-a înţeles, dar acum priveşte cu alţi ochi o astfel de afirmaţie, pentru că ideea de a fi director de magazin într-o ţară matură precum Franţa este un proiect de carieră. „În România, anumite etape au fost arse şi oamenii s-au regăsit mult mai devreme în poziţii cheie. E interesant pentru că am avut situaţia asta şi sunt ferm convins că un om care are fibră ar putea să ajungă în locul meu şi mai repede decât am făcut-o eu. Nu cred că trebuie să-ţi fie frică la un moment dat să promovezi pe cineva care este foarte tânăr dacă are profilul potrivit. Asta nu înseamnă că trebuie să promovezi toţi tinerii doar pentru că au profil.“ Iar parcursul său în cadrul Decathlon a urmat întocmai paşii descrişi la interviu.

LECŢIA DE MANAGEMENT

Diaconu spune că retailerul de articole sportive a fost „prima iubire, după armată, şi compania care m-a format; 60% din ceea ce sunt astăzi se datorează Decathlon, care este o şcoală excepţională“. Şi povesteşte despre una dintre lecţiile de management pe care le-a primit. Fusese promovat şef la raionul Munte, la care marfa se schimbă în funcţie de sezon; pentru asta angajaţii muncesc noaptea şi era necesar un calcul foarte precis de înlocuire a produselor. S-a pregătit cu hărţi şi planuri, a umplut o jumătate de masă cu hârtii frumos desenate şi mândru nevoie mare a mers cu foile la directorul de magazin, căruia i-a spus că are nevoie de 12 oameni şi în două nopţi schimbă mărfurile de pe raion. „El s-a uitat un pic pe foi şi i-a spus: «E perfect. Dă-i bătaie!»“. Încântat, a început să lucreze noaptea, demontând jumătate de magazin. Pe la 2 dimineaţa a avut primul semnal că nu era pe drumul cel bun, pentru că demontase prea mult şi nu putea să aranjeze mărfurile până la deschiderea magazinului. Către dimineaţă, a trimis oamenii acasă şi a ales să nu mai meargă acasă să se bărbierească, pentru că nu mai conta deloc dacă era sau nu dichisit în momentul în care va fi concediat. A ieşit în faţa magazinului să-l aştepte pe director, deşi nu trebuia să-i povestească foarte multe, pentru că la intrarea în magazin primele două rânduri erau goale.

A aşteptat, directorul a parcat departe şi i se părea, de la distanţă, că îl vede zâmbind. S-a gândit că are halucinaţii, dar când s-a apropiat, l-a văzut râzând, iar directorul l-a întrebat câţi metri i-au rămas de aranjat. Surprins, românul l-a întrebat dacă ştia de dinainte că o să greşească. „Da, era evident că te duci direct în gard. Dar am făcut un calcul simplu şi am spus că dacă greşeşti foarte rău, o să pierdem vânzări de 3.000 de euro. Ştii cât costă un curs bun de management? 3.000 de euro.“ A fost o lecţie pe care a reţinut-o pentru că, spune el, „e clar că poţi să-i înveţi pe oameni orice ştii, dar dacă nu-i laşi la un moment dat să greşească este foarte complicat să-i ajuţi să crească.“