Startul Bilka a fost în perioada 2007-2008, când produsele se vindeau foarte bine: „În primul an am vândut de jumătate de milion de euro şi în 2008 cifra de afaceri a fost de zece ori mai mare. Vânzarea a mers foarte bine.“

S-a dezvoltat pe creditul furnizor, adică putea plăti pentru mărfurile luate de la furnizori după ce încasa banii de la distribuitorii din România. Pentru a primi încrederea firmelor străine, „foarte importantă a fost imaginea mea, ceea ce făcusem din 2004 în concernul slovac; după vânzare s-au schimbat şi furnizorii, iar cei cu care lucrasem ani buni pierdeau piaţa din România. Am discutat cu ei şi relaţiile bune construite în perioada 2004-2008 au dat roade“. Doi furnizori - din Polonia şi Suedia - erau strategici, iar oferta Bilka cuprindea la început jgheaburi şi burlane, „practic cu accesoriile pentru acoperişuri am făcut cele mai bune profituri“.

În 2008, ajungând la o cifră de afaceri de 5 milioane de euro, nu ştiam ce este criza, despre care însă se vorbea. A simţit criza în ianuarie-februarie 2009, când, raportat la cifra de afaceri de la acel moment, „aveam o grămadă de bani în piaţă şi recuperarea a fost foarte grea; am şi pierdut bani. Atunci am simţit că ne-am lovit ca de un zid. Nici vânzarea, nici cererea nu mai erau ca în 2008. Bătaia în preţ era foarte mare. Încercam să venim cu servicii, dar nu aveam o strategie foarte bine conturată“. Bilka a înregistrat la începutul lui 2009 pierderi de 250.000 de euro, care însemnau în jur de 25% din marfa care o avea în piaţă. „Nu-mi venea să cred că avem un milion de euro în piaţă, părea o sumă uriaşă.“ În noiembrie 2014, Bilka avea în piaţă mărfuri în valoare de circa 3,5 milioane de euro, iar gradul de încasare era foarte bun.

La nivel de piaţă scăderea s-a plasat în 2009, estimează Ţepeş, în jurul a 50%, dar precizează că date precise nu există. În plus, preţul oţelului a scăzut de la 1.200 de euro tona la aproape jumătate (650 de euro) în februarie. Fiecare firmă de profil avea strategia sa, nu se putea face un calcul cu cât vinde concurenţa, pentru că fiecare avea stocuri şi îşi construia preţurile în aşa manieră încât să acopere cât mai mult din costurile de achiziţie anterioare, explică Ţepeş. De la momentul scăderii bruşte a preţului oţelului, costurile în piaţă au fost stabile, evaluează antreprenorul braşovean. „Ne ajută foarte mult şi stabilitatea cursului valutar. Fluctuaţiile sunt mult mai mari în alte ţări.“

Despre greutăţile din prima jumătate din 2009 spune că „era o junglă, fiecare încerca să-şi recupereze banii, să nu-şi piardă reţeaua de distribuţie.“ Odată cu venirea verii au început să reapară comenzile, iar Bilka a încercat să contureze o strategie; firma avea şapte angajaţi la vremea respectivă. „Am înţeles că trebuie să diversificăm gama de produse, să punem pe piaţă ceva nou, că nu ne putem bate în preţ pentru că ne putem dezvolta numai pe profit. Nu aveam cu ce să cumpărăm cotă de piaţă.“

Compania avea la acel moment doar un singur model de ţiglă metalică, varianta clasică, şi a depus un dosar pentru obţinerea de fonduri europene ca să înceapă producţia de ţiglă metalică pe model balcanic, „care s-a devenit o idee care a prins în piaţă“. La sfârşitul lui 2009 începuse deja producţia, în urma unei investiţii de 400.000 de euro din fonduri proprii, adică profitul din 2008. Ţepeş comandase la finalul anului 2008 două utilaje pentru producţie, când încă nu simţea criza, iar livrarea utilajelor a fost făcută la începutul lui 2009, tocmai când apăruseră dificultăţile cu recuperarea banilor.

Pe lângă producţie, firma continua să vândă şi alte produse, în încercarea de a crea sistemele complete pentru acoperiş. În 2008 Bilka vindea şase culori de acoperişuri, acum are în ofertă 21; atunci acoperişurile aveau o singură grosime, acum sunt patru variante pentru grosime, cu două texturi (lucios şi mat). „În 2008, absolut toţi producătorii - şi cred că putem vorbi de toată branşa materialelor de construcţii - nu ofereau transport distribuitorilor, clienţilor“, spune antreprenorul braşovean, care a ales din 2009 să facă livrări către distribuitori, iniţial cu două camioane şi câteva contracte de închiriere.