De ceva timp, Luis Janeiro se uita si el spre modelul chioscurilor electronice, mai ales ca la nivel mondial trec anual prin astfel de terminale aproape 575 de miliarde de euro, conform estimarilor. Pe de-o parte, ar avea astfel acces la zone foarte aglomerate, precum centrele comerciale, in loc de a se rezuma la comerciantii mici si mijlocii drept puncte de plata, ca acum. Iar pe de alta parte ar avea avantajul ca terminalul e disponibil si in afara orelor de program al magazinelor. "Potential exista, dar nu cred ca va ajunge o componenta semnificativa din piata platilor electronice de acest gen", apreciaza directorul executiv al PayUp. Justificarea ar fi faptul ca oamenii sunt mai reticenti in fata platilor pe care trebuie sa le opereze singuri, motiv pentru care chioscurile sunt folosite in cea mai mare de un public tanar.

Exista si problema costurilor; in timp ce pretul unui chiosc ajunge la 4.000 de euro, un terminal de tip POS costa in jur de 250 de euro sau chiar mai putin, in functie de producator, terminalele fabricate in China fiind de la bun inceput mai ieftine.

"Chioscurile electronice sunt un business foarte diferit", apreciaza Cristina Constantin de la Payzone, care admite ca modelul a fost luat deja in calcul, dar inca nu s-a luat nicio decizie concreta. Unul dintre riscuri ar tine de securitatea chioscurilor, mai ales a celor amplasate stradal, expuse la furturi sau acte de vandalism. "Totusi, un astfel de terminal are in medie cam 1.000 de euro, in timp ce un ATM ajunge sa stocheze sume de ordinul zecilor sau chiar al sutelor de mii de euro", nuanteaza Radu Ciorbea, sugerand ca spargerea unui chiosc nu ar fi din cale-afara de rentabila. Operarea chioscului e insa cu totul alta poveste.