Reportaj: O zi intr-o masina de 250.000 de euro

Postat la 17 mai 2010 122 afişări

O masina de 250.000 de euro, lansata in plina criza economica, in tara cu cei mai zgarciti locuitori din lume – reteta Bentley pentru a reveni in atentia bogatilor. Nu doar a imbogatitilor.

Dar nu e deloc asa. Ba chiar ai impresia ca motorul nici macar nu merge. Cel putin pana in momentul in care cuplezi schimbatorul in "Drive" si apesi pedala de acceleratie. Chiar daca povestea motorului cu opt cilindri dispusi in forma literei V de pe Bentley incepe in urma cu mai bine de jumatate de secol, cea mai recenta varianta de 6 litri si trei sferturi, cum scrie cu litere de o schioapa, are exact ceea ce ii trebuie pentru a face sprintena o masina de peste 2,5 tone (adica la fel de grea cat doua Dacia Logan si jumatate). Datele tehnice spun ca e vorba de un maxim de 505 cai-putere si o acceleratie de la 100 de kilometri pe ora in 5,3 secunde si o viteza maxima de aproape 300 km/h. Dar si un consum de mai putin de 17 litri la o suta de kilometri. Am mentionat si aceasta ultima valoare, deoarece, asa cum spun oficialii Bentley, chiar si cei care isi permit sa dea 250.000 de euro pe o masina sunt interesati de consum. Nu degeaba patru dintre cei opt cilindri se odihnesc in momentul in care masina ajunge la ceea ce ar putea fi denumita viteza de croaziera.

Foarte important pentru un client care tocmai a platit 250.000 de euro, confortul nu inseamna compromis in ceea ce priveste performantele dinamice, Mulsanne alunecand usor prin curbe cu agilitatea apropiata de cea unei masini sport. Directia corelata cu franele exceptionale ma face sa inteleg altfel ceea ce tocmai canta Frank Sinatra din iPhone-ul pe care l-am conectat la sistemul dezvoltat special de producatorul de lux Naim pentru Bentley: Fly me to the moon!

De altfel, cred ca aceasta senzatie este ceea ce delimiteaza Mulsanne de alte superlimuzine. Indiferent ca este condusa relaxat sau, dimpotriva, dinamic si agresiv, indiferent ca stai pe bancheta din spate sau la volan (inclin sa cred ca cei mai multi dintre cumparatori vor simti nevoia sa treaca fie si pentru putina vreme la volan), este o senzatie speciala. O masina vie, pe care nu vrei sa o conduci pana nu iti sufleci manecile.

Sau, daca l-as parafraza pe acelasi Frank, as zice "The Mulsanne way".

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
auto,
Bentley,
Mulsanne,
productie
/analize/transporturi/reportaj-o-zi-intr-o-masina-de-250-000-de-euro-6126411
6126411
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.