Anul marilor lanturi de farmacii

Postat la 22 decembrie 2009 178 afişări

Desi perioada nu este deloc fasta pentru farmacii si nici pentru distribuitori, marile retele au vandut mai bine si mai mult in 2009 decat anul trecut. In conditiile in care multe farmacii independente au intrat de mult timp in faliment, se pare ca piata se curata singura, iar cei puternici vor iesi chiar sanatosi din criza.

Tatal Isabellei Iacob, Ovidiu Buluc, este si actionar majoritar al lantului de farmacii HelpNet, si cel ce controleaza si conduce distribuitorul de medicamente Farmexim, unul dintre cei mai mari de pe piata, astfel incat poate vedea situatia pietei din ambele perspective. Ideea deschiderii primei farmacii a fost a fiicei, anterior sefa vanzarilor la Farmexim. "Ce-ai zice sa deschidem o farmacie pentru ca ceilalti distribuitori, concurentii nostri, sa mearga acolo cu oferte, iar noi sa avem acces la preturile lor?", isi aminteste Buluc intrebarea fiicei. "Am absolvit cursurile EMBA la ASEBUSS, ceea ce mi-a dat o baza pe care am putut construi. Aici s-a nascut si Help Net, ca proiect de absolvire a EMBA cu titlul <Integrarea verticala a unui distribuitor de produse farmaceutice>", spune Isabelle Iacob. Pentru anul acesta, Buluc se asteapta la vanzari de 80 de milioane de euro numai in Help Net, in crestere de la 62 de milioane in 2008, iar pentru Farmexim spera sa incheie anul cu un profit operational de 4-4,5% din cifra de afaceri. "Anul acesta, pe tot grupul, depasim 250 de milioane, iar la anul planuim 300 de milioane", spune el. Farmexim a avut pe primele noua luni afaceri de 130 de milioane de euro, mai mult cu 29% fata de perioada similara a anului trecut.

Dupa parerea lui Buluc, era inevitabil ca blocajele de plati sa elimine de pe piata o serie de farmacii din randul celor mici, independente, lipsite de puterea marilor retele, dar si sa aduca in pragul falimentului companii de distributie care si inainte de criza aveau o anvergura mica. Din cele 3.000-3.500 de farmacii cu care lucreaza Farmexim, jumatate asigura doar 7-8% din vanzarile distribuitorului, in timp ce 500 de clienti ii asigura 75-80%. Ovidiu Buluc, proprietarul distribuitorului de medicamente Farmexim si al retelei de farmacii Helpnet, afirma ca farmaciile au fost invatate sa lucreze cu adaosuri de 40%, fata de 14%, cat sunt in prezent. "Nu e in interesul distribuitorilor sa aduca farmaciile in sapa de lemn, insa sunt farmacii care nu restituie datoriile catre furnizori nici dupa ce vin banii de la Casa de Asigurari", declara recent Buluc pentru BUSINESS Magazin, explicand ca farmaciile au fost multa vreme invatate sa lucreze cu adaosuri de 40%, fata de 14% in prezent.

Din punctul de vedere al lui Buluc, situatia dificila prin care trece economia se vede altfel daca e comparata cu ceea ce s-a intampat in anii '90. "Cel mai greu a fost anul 1996, cand la conducerea tarii a venit guvernul Ciorbea. Atunci a fost o devalorizare de 100% in doua saptamani. Noi care aveam import 100%, am inregistrat pierderi, insa am vandut un teren pe care planuiam o extindere si ne-am mai redresat." Acum insa, remarca el, inflatia este sub control, "va fi probabil spre 4%, atunci era de 160%"; cursul e "cat de cat stabil", iar dobanzile de 13-14% sunt rezonabile, fata de nivelul de 200% din 1996. Buluc isi aminteste ca multi dintre cei care au iesit din afaceri in acea vreme au facut-o din cauza creditelor cu dobanzi uriase. "Nu luasem niciun credit. Cum sa iei un credit cu 200% dobanda? Ce rata a profitului puteai sa ai ca sa rambursezi? Puteai sa iei doar daca aveai de gand sa nu il mai rambursezi - ceea ce s-a si intamplat in multe cazuri".

Farmexim s-a dezvoltat pe structura fostei intreprinderi de comert exterior care se ocupa cu importul de medicamente pentru Ministerul Sanatatii, al carei director a devenit Buluc dupa 1990. "In 1994 am cumparat actiunile de la FPS si FPP si, prin metoda MEBO, am devenit societate cu capital 100% privat", spune Buluc, care adauga ca dezvoltarea accelerata a afacerii a inceput odata cu anii de crestere economica. Din anul 2000, ritmul de crestere a vanzarilor a fost de peste 35% pe an. "Acum avem o cota de piata de 8,5% si active de peste 40 de milioane de euro." Explicatia tine de politica de investitii, sustine Buluc, care a preferat sa reinvesteasca in afacere mai bine de 90% din profit. Pentru 2010, suma destinata investitiilor de Farmexim este de un milion de euro, dupa un an 2009 in care compania nu a avut astfel de proiecte.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
farmacii,
Centrofarm,
Sensiblu,
Help Net,
Farmexim,
Fildas
/analize/comert/anul-marilor-lanturi-de-farmacii-5190074
5190074
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.