Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei Supraveghere din BNR, spunea într‑un interviu acordat ZF în noiembrie că încă trei-patru bănci din România şi-au manifestat intenţia să vândă în cazul în care va exista o ofertă acceptabilă de preluare, iar două bănci româneşti şi-au manifestat intenţia să cumpere instituţii de credit. Cotele de piaţă şi portofoliile de clienţi ale celor patru bănci cu acţionariat elen de pe piaţa locală - Alpha, Bancpost, Piraeus şi Banca Românească - prezintă un interes ridicat pentru băncile care doresc să se dezvolte prin achiziţii, având în vedere că în joc este o felie de circa 12% din piaţă care ar putea să iasă la vânzare. Deocamdată, oficial, doar Piraeus a făcut un pas spre vânzare. Dincolo de criza care a generat mişcări neaşteptate în sectorul bancar, Horia Ciorcilă crede că astfel de mişcări sunt normale: „De peste zece ani tot spun că sistemul bancar trebuie să se consolideze, pentru că România nu este o ţară pentru 40 de bănci universale. În banking, dacă nu ai volum, nu ai cum să faci profit. Cred că România este o piaţă pentru maximum 5-6 bănci care să acopere toată plaja de business. Restul au viitor în zona de nişă. Eu, dacă aş fi investitor străin şi as avea o bancă în România, m-aş întreba de ce să stau eu aici cu 0,5% cotă de piaţă, ce viitor am? Noi în mod particular avem şi capital, chiar în exces datorită preluării Volksbank, avem reţea, avem know‑how, suntem într-o poziţie perfectă pentru a continua în exact acelaşi ritm“.

Horia Ciorcilă nu caută bănci cu „tichete puţine şi foarte mari“. Niciodată nu l-au interesat, mai ales pentru că Banca Transilvania nu are surse ieftine de finanţare, dar şi pentru că banca s-a poziţionat încă de la început ca o bancă pentru afaceri mici şi pentru retail. „Ca principiu, ne uităm la un mix care să ne convină, dar ne interesează retailul şi zona de companii mici, ceea ce înseamnă şi dispersia riscului. Noi ne-am poziţionat ca o bancă a antreprenorilor, a firmelor mici şi mijlocii, aici avem expertiză şi ne dorim să ajutăm firmele mici să ajungă mijlocii, iar firmele mijlocii să devină mari sau foarte mari. Dar, odată ce ajung mari, rolul nostru se reduce. Noi suntem foarte activi în puzderia de firme mici, de nişe, de retail, de doctori (avem cota cea mai mare de piaţă pe nişa doctori – cu 40.000 de conturi de doctori, care înseamnă 30% din toată piaţa). Nu suntem pe nişa băncilor mari, care îşi asigură business din câteva tichete mari cu care trăiesc liniştiţi. La noi e muncă de Sisif, de descoperit, de consiliat antreprenori, de făcut mii de întâlniri“.

Antreprenorul crede că Banca Transilvania va ajunge, inevitabil, la o cotă de piaţă plasată între 15 şi 17% în următorii doi-trei ani, din creştere organică, dar şi din achiziţia sau achiziţiile pe care plănuieşte să le mai facă. În 2008, Banca Transilvania avea o cotă de piaţă de 5,4%, va termina 2015 cu o cotă de 10,8% din toată piaţa şi va începe anul 2016 cu o cotă de 12,5% (prin absorbţia Volksbank) şi cu 2,2 milioane de clienţi. „2015 a fost un an plin de provocări, din care cea mai mare provocare a fost desigur achiziţia Volksbank. Noi ne planificasem să creştem atât organic, cât şi printr-o achiziţie, iar faptul că am reuşit să le facem pe amândouă, în paralel, este cu atât mai bine. S-au petrecut două lucruri majore simultan şi este meritul a sute de oameni care s-au implicat constant. Am reuşit să creştem organic chiar peste piaţă şi în linie cu ce ne-am propus şi de asemenea să închidem în 30 decembrie o achiziţie care a presupus enorm de multă muncă şi care ne-a pus enorm de multe probleme, care, chiar dacă nu s-au văzut din afară, nu înseamnă că nu s-au întâmplat. 2015 a fost cel mai bun an pentru noi.“

„O TRANZACŢIE PE CARE NE BUCURĂM CĂ AM RATAT-O.“

Cum a ajuns însă Banca Transilvania în poziţia de a avea cel mai bun an în 2015 după ce în 2009 căuta activ investitori sau împrumuturi care să o salveze de pe marginea prăpastiei?

Când povesteşte despre debutul crizei, Horia Ciorcilă admite că retrăieşte o emoţie puternică, care îl face să îşi aducă aminte, în detaliu, cum s-au întâmplat lucrurile. Îşi aminteşte că primul feeling despre sosirea crizei nu a venit din România, ci din discuţiile cu alţi bancheri europeni de la Londra sau de la Paris, din lectura presei internaţionale şi din amestecul de reacţii pe care îl întâlnea: „Unii analişti erau pozitivi şi ziceau că e ceva de moment, dar alţii deveniseră brusc extrem de sceptici, nu mai credeau în nimic pozitiv, îmi tot spuneau să citesc nivelul derivatelor, al subprime-ului, convinşi fiind că e ceva acolo. Noi eram însă pe val. Tocmai ce vândusem în 2007 (o decizie extrem de înţeleaptă) firma noastră de asigurări către Groupama şi vândusem şi 25% din cealaltă firmă, Asiban, eram pe cash, aveam mult capital şi ne vedeam de entuziasmul nostru de zi cu zi. În 2008, noi am avut profit istoric şi nu credeam că ni se poate întâmpla nimic. Am ştiut cu siguranţă că lumea s-a schimbat la ora 9.30 în seara zilei de 14 septembrie 2008, când fiul meu mi-a arătat pe calculatorul lui ştirea despre falimentul Lehman Brothers.

Atunci mi-am dat seama că jocul de până atunci s-a terminat şi că urmează alt joc. A urmat ceva cumplit, cu închiderea burselor, o situaţie pentru care nu te învaţă nimeni nimic, în care cei mai mulţi nu ştiau pur şi simplu cum să reacţioneze“. Lumea se schimba de la o zi la alta, iar Horia Ciorcilă şi Robert Rekkers, fostul director executiv al băncii, vedeau cum li se subţiază lichiditatea şi, de unde cu un an în urmă negociau sistematic cu diverşi investitori internaţionali care voiau să îi cumpere, realizau că sunt printre puţinele bănci din sistemul bancar local care nu au o firmă-mamă la care să apeleze pentru finanţare de urgenţă. În aceste condiţii, doar accesul la împrumutul de urgenţă de la BNR era soluţia, aşa că gu-vernatorul Mugur Isărescu şi şeful Su-pravegherii din BNR, Nicolae Cinteză, s-au dus în faţa Con-si-liului de Administraţie al BNR cu pro-pu-nerea de a se acorda Băncii Tran-sil-vania o linie de finanţare de urgenţă de 400 de milioane de lei (peste 100 de milioane de euro). Mai mult decât atât, cei doi oficiali au ieşit public pentru a sus-ţine tot sistemul bancar şi, implicit, Banca Transilvania, care garantase împrumutul cu tot portofoliul de titluri de stat pe care îl deţinea. Mai mult, exista o promisiune a BERD, principalul acţionar, de a acorda o linie de finanţare de 100 de milioane de euro pentru credite, ceea ce s-a şi întâmplat spre finalul anului. Împrumutul a fost rambursat la începutul lui 2009, după ce BNR prelungise scadenţa pentru jumătate de sumă.

Chiar şi aşa, având în vedere că efectele crizei se propagau de la o zi la alta, Horia Ciorcilă era decis să găsească un investitor şi a mers către BRD, numărul doi de pe piaţă, cu propunerea de a fuziona. Oficialii locali ai BRD de la Bucureşti s-au dus la Paris, la Société Générale, acţionarul lor, cu această idee, care i-ar fi dus foarte aproape de BCR şi ar fi putut să se gândească la poziţia numărul 1 pe piaţă.

Conducerea executivă de la Paris, care resimţea criza în diverse moduri dinspre fiecare cele 50 de pieţe în care operează şi care încă îşi revenea după scandalul traderului Kerviel, nu a mers mai departe cu propunerea de achiziţie în faţa boardului. Dacă nu a mers cu BRD, Horia Ciorcilă a căutat alţi investitori, ajungând la discuţii destul de avansate cu National Bank of Greece, cea mai mare bancă a Greciei, care încerca de câţiva ani să-şi majoreze cota de piaţa din România, unde deţinea Banca Românească, dar fără succes. În cele din urmă, antreprenorul clujean a găsit la Bank of Cyprus şi interes, şi bani (ciprioţii deţineau de un deceniu hotelul Marriott din Bucu-reşti, voiau să crească în România şi Banca Transilvania era o oportunitate). În decembrie 2009, Bank of Cyprus a achiziţionat pe bursa de la Bucureşti, în câteva tranşe, aproape 10% din Banca Transilvania, ciprioţii devenind astfel al doilea acţionar al băncii. Tranzacţiile de atunci au fost atât de surprinzătoare încât au făcut subiectul unui proces de „insider trading“, investigat în 2010 de DIICOT Cluj.