În prezent, România dispune de manuale digitale obligatorii pentru clasele primare; manualele tipărite sunt însoţite de câte un CD auxiliar cu jocuri, videoclipuri şi imagini, ce au rol complementar materiei predate. „Acum, că aceste manuale au pătruns pe piaţa locală, ar trebui să fim foarte bucuroşi. Suntem singura ţară din lume care are în acest moment manual digital obligatoriu pentru primele patru clase, la toate materiile, alături de manualul pe hârtie”, declară Măriuca Talpeş.

Nu suntem la nivelul altor state, cu tablete pe mesele copiilor, însă nici această nu ar fi o variantă tocmai bună, adaugă directorul Intuitex. Conform unor studii făcute în Anglia, realizate după pătrunderea în masă a laptopurilor şi tabletelor pe băncile şcolilor, s-a constatat că instrumentele digitale le distrag foarte mult atenţia, iar profesorul „îi pierde”. Însă, adaugă fondatoarea Intuitex, depinde foarte mult de dascăl şi modul său de a organiza ora. „Nicăieri în lume un manual nu este gratuit pentru toată lumea. În acest moment, la noi, versiunile digitale ale manualelor sunt gratuite. Cred că este o mare schimbare şi nu poate să aducă decât un plus copiilor”, adaugă Talpeş.

Pe de altă parte, digitalizarea educaţiei acoperă un spectru mai larg, atât în ceea ce ţine de hardware, cât şi de software, spune directorul Ascendia. În opinia sa, aspectul legat de partea de hardware se va rezolva, probabil, de la sine, prin scăderea considerabilă a preţurilor tabletelor şi a infrastructurii de broadband, însă şi profesorii trebuie să fie dornici şi în pas cu tot ceea ce este nou în educaţie. Putem spune, aşadar, că există două elemente principale care pot încetini sau accelera progresul: profesorii şi dotările moderne. O singură clasă de calculatoare într-o unitate de învăţământ nu este suficientă - trebuie să existe câte un device (tabletă sau laptop) pentru fiecare utilizator, iar şcoala trebuie să aibă o infrastructură „smart”, care să ofere acces la internet, mecanisme de monitorizare şi management etc., punctează Mălureanu.

La nivel centralizat, lucrurile au început să evolueze, însă calitatea educaţiei digitale din România nu poate fi comparată cu cea din Marea Britanie sau cea din Germania. „Nu atât timp cât bugetul pentru programul «Laptele şi cornul» este mai mare decât cel pentru manualele şcolare”, mai adaugă directorul Ascendia. De aceeaşi părere este şi Alexandru Holicov, care consideră că România încă se confruntă cu rezistenţa la schimbare şi conservatorismul sistemului educaţional românesc, dar şi cu legislaţia, care ar trebui să permită şcolilor să adopte mai uşor platforme moderne de management educaţional. În opinia sa, profesorii ar trebuie să alterneze sursele tradiţionale de predare cu cele moderne, ale internetului. „În momentul de faţă, acest echilibru între folosirea tehnologiei în educaţie şi metodele clasice nu există. Şi până nu înţelegem că educaţia trebuie să evolueze şi din punctul de vedere al integrării tehnologiei, nu vom putea avea rezultatele pe care ni le dorim şi, în primul rând, elevi care să iubească şcoala”, susţine Holicov.

Dotarea şcolilor româneşti cu software educaţional şi calculatoare a reprezentat un proces derulat în mai multe etape, începând cu 2005, când s-a creat „clasa de calculatoare” în fiecare şcoală. Însă, într-o mare măsură, sălile de calculatoare nu au fost folosite. Între timp, au ajuns să fie depăşite atât calculatoarele, cât şi softurile produse atunci şi abia recent a pornit un demers în această zonă – introducerea manualelor digitale, spune Cosmin Mălureanu. Astăzi, strategia de digitalizare a manualelor şcolare a ajuns la nivelul claselor V-VIII, însă este neclar când se vor desfăşura licitaţiile, pentru ce clase şi în ce condiţii; pe de altă parte, nu se ştie nici dacă responsabilii din minister mai doresc varianta digitală, adaugă Mălureanu. „Mulţi din «elefanţii» pieţei de carte tot «cântă» renunţarea la varianta digitală. Pot spune că aceeaşi lipsă de predictibilitate caracteristică Ministerului Educaţiei îşi spune cuvântul şi în domeniul digitalizării educaţiei”, adaugă el.

Nu se declară adeptul extremelor; dă exemplul Norvegiei, unde scrisul de mână a devenit materie opţională, dar suita Office se predă obligatoriu, însă „a refuza să faci paşi în această direcţie este ca şi când ai observa că există trenul, dar ai prefera să foloseşti căruţa”. Riscul apare, spune pe de altă parte Măriuca Talpeş, când pe lângă tabletă copiii nu mai dezvoltă şi alte pasiuni. „Teama nu trebuie să fie reprezentată de digital, ci de faptul că nu îi mai oferi nimic plăcut pe lângă acesta. Ajută-l să‑şi găsească şi alte pasiuni! Lângă tabletă, copilul are nevoie şi de un joc manual, de creioane colorate, de natură, de dans, de cântece”, adaugă Măriuca Talpeş.

Cel mai mare avantaj al tehnologizării modului de educaţie, din punctul de vedere al Veronicăi Dogaru, este accesul rapid, facil şi variat la învăţare, la schimbul de experienţă şi noi oportunităţi de dezvoltare, pe care internetul le pune acum la dispoziţie. „Este un fapt că educaţia transformă lumea. E un fapt că internetul şi conectivitatea au schimbat modul în care relaţionăm, în care facem afaceri, în care învăţăm”, spune ea. Referitor la riscuri, aşa cum menţiona anterior, digitalizarea făcută nedocumentat şi pe repede înainte se poate transforma într‑un pericol. Dar tehnologia în sfera educaţiei oferă mai mult acces la resurse, fiind un instrument care susţine creativitatea şi inovaţia elevilor, spune şi Robert Bindley.