Luca Militello, Spitalul Monza: Noi ne-am lovit de problema asta. Avem discuţii cu finanţatori care au facilităţi de creditare pentru pacienţi, dar ne-am lovit de o problemă simplă: să acorzi un credit unui pacient care are 3% şanse să moară atrage după sine prea multe condiţii care să-l facă accesibil – garanţii suplimentare, giranţi. Pacientul trebuie să ia decizia cât mai repede, nu să aştepte şase luni după răspunsul băncii. Apoi, pacienţii cu afecţiuni cardiovasculare au, de regulă, peste 60 de ani şi poate fi dificil să găsească un codebitor mai tânăr. Pentru a putea ajuta anumite cazuri, am stabilit un buget lunar des-tinat unui număr de 10-15 pacienţi care nu pot plăti cărora le facem un acord de plată negarantat pe un termen scurt şi ne asumăm noi acest risc. De asemenea, lucrăm şi cu fundaţii, mai ales când e vorba de copii – din cei 100 de copii pe care i-am operat anul trecut, 40 au primit finanţare de la ONG-uri, dintre care 30 de la fundaţia noastră. Deşi nu e tocmai bine să expunem componenta socială în spaţiul public, asta e situaţia din România.

Robert Şerban, Gral Medical: Eu nu mă pricep să vând bani, iar eu nu vând credite. La fel cum băncile nu se ocupă de servicii medicale private, nu cred că centrele medicale de nişă ar trebui să desfăşoare activităţi de creditare. Aproape toţi pacienţii care ajung la Gral Medical ar avea nevoie de finanţare din alte surse decât cele proprii pentru că serviciile din on-cologie sunt scumpe. O altă surpriză pe care am constatat-o e aceea că pacienţii mai puţin potenţi financiar sunt mai dispuşi să plătească decât pacienţii cu resurse financiare mai mari. Neavând soluţii proprii de creditare, aş pierde clienţi doar dacă le-ar avea altcineva. Eu nu ştiu să fac asta, nu este în sfera mea de activitate.

Luca Militello, Spitalul Monza: Poate că nu ar trebui să ne întrebăm şi cine se ocupă de finanţare la nivel de stat. De ce într-o ţară civilizată din 800 de copii cardiopatici mor anual 400? De ce politicienii vorbesc mai degrabă despre cum se finanţează o autostradă decât de finanţarea unui proiect serios de cardiochirurgie pediatrică? Ne-am obişnuit aşa, din păcate. Dacă am vrea să facem celelalte 400 de operaţii, ar costa anual 2 milioane de euro.

Business Magazin: Constataţi existenţa unei probleme de asociativitate a companiilor din piaţa serviciilor medicale private în relaţia de comunicare cu autorităţile statului?

Luca Militello, Spitalul Monza: Da. În momentul în care ne-am acreditat şi am început activitatea de chirurgie cardiovascu-lară pediatrică în România, am crezut că putem intra în programul naţional al Ministerului Sănătăţii şi poate am fost naivi din acest punct de vedere. Acolo nu se acordă finanţări de 5.000 de euro, ci de 6.000 de lei, dar oricum ar fi ajutat. Nu am primit un refuz, ci pur şi simplu nu am primit niciun răspuns. Au fost foarte eleganţi. Nu există dialog pentru aspectele serioase.

Robert Şerban, Gral Medical: O asociaţie care încearcă să influenţeze agenda publică există, dar trebuie să şi reuşească. Mi-e greu să vă spun de ce unele reuşesc şi altele nu. Din punct de vedere logic, ceea ce propunem noi este foarte bine şi pentru autorităţi, întrucât degrevează statul de anumite costuri. Nu e vorba că am sprijini mediul privat sau o anumită companie din mediul privat, ci sprijinim tot sistemul. Mi-e greu să înţeleg de ce nu se întâmplă. Este un win-win-win, ar câştiga şi pacientul, şi statul prin Ministerul Sănătăţii, şi Casa de Asigurări, şi operatorii privaţi. Toată lumea ar câştiga, ne uităm la ce se întâmplă în alte ţări şi aceea e dovada că funcţionează.

Luca Militello, Spitalul Monza: Statul ar trebui să se folosească de centrul nostru de chirurgie pediatrică. Noi am investit deja şi invităm statul să se folosească de structura deja existentă. Noi nu dorim să câştigăm bani din tratarea copiilor, ci vrem să stabilim împreună care este costul real, iar statul să achite strict costul real ca să putem salva vieţile celor mici. Proiectul le-a sunat interesant, dar ministrul s-a schimbat şi nu s-a mai întâmplat nimic.

Business Magazin: În ce măsură este o provocare procesul de recrutare a medicilor ca urmare a expansiunii centrelor medicale de nişă?

Robert Şerban, Gral Medical: Recrutăm de unde putem. Îi aducem şi din străinătate, şi de la stat. Problema personalului există, este mai mică în centrele universitare mari, dar mai mare la nivel judeţean, şi va fi în continuare o problemă. Nu ştim cum putem să o rezolvăm. Noi am identificat şi propus Ministerului Sănătăţii ca absolvenţii să poată efectua rezidenţiatul şi la unităţi private, iar operatorii să contribuie plătind salariul medicului rezident pe durata întregii perioade a stagiului. Soluţia ar ajuta şi bugetul de stat şi sistemul de învăţământ.

Luca Militello, Spitalul Monza: Noi ne-am lovit foarte mult la început de problema personalului. Ne aşteptăm să apară concurenţă pe nişa pe care activăm pentru că nu putem acoperi singuri acest sector. Noi am avut curaj să investim, iar medicii noştri au avut curajul să lase deoparte tot ce au construit şi să se alăture echipei noastre. Proiectul nostru era pe hâr-tie, nu era concretizat, dar am reuşit să îi aducem lângă noi. După ce au apărut primele rezultate, evident că ne-a fost mai uşor să putem recruta, iar astăzi avem peste 200 de angajaţi, număr care s-a triplat în doi ani. Sunt mulţi medici români buni care lucrează în străinătate şi noi vom încerca să-i aducem pe aceia înapoi acasă. Astăzi, există elemente prin care România poate deveni o alternativă pentru aceştia.