Zemmour provine din stramosi evrei sefarzi din Spania, care au devenit cetateni francezi pentru ca traiau in Algeria secolului al XIX-lea, apoi s-au mutat in Franta inaintea izbucnirii razboiului algerian. Si el apartine acestui creuzet de culturi si nationalitati care de secole, spune el, a absorbit imigrantii in cultura sa republicana.

"In America sau in Marea Britanie este in regula ca oamenii traiesc in comunitati separate, negrii cu negrii, albii cu albii", afirma el, reflectand o anume perspectiva antica. "Dar asa ceva nu e in spiritul francez. Franta insemna asimilare. Insa din anii '70, intelighentia franceza a numit asta neocolonialism. De fapt este globalizare, iar globalizarea din acest punct de vedere inseamna de fapt americanizare."

Dar fireste ca republicanismul iacobin a fost intotdeauna o fictiune, daca erai negru sau musulman, si se pare ca in realitate, ce s-a intamplat mai tarziu a fost ca diferitele grupuri etnice si rasiale au inceput sa militeze tot mai intens pentru drepturile lor si sa-si impuna propria cultura. Alegerea lui Barack Obama in SUA a accelerat procesul, aratand cat de putini dintre negrii si arabii de aici au capatat autoritate politica.

Limba franceza este un indicator emblematic al acestei schimbari. Astfel ca unui scriitor contemporan ca Andrei Makine - de origine sovietica, dar care a primit azil politic in 1987 - franceza ii promite asimilarea si o punte catre traditia literara a lui Zola si Proust. El isi aminteste cum, cu peste doua decenii in urma, primele lui manuscrise, in franceza, au fost respinse de editorii de aici pentru ca se presupunea ca nu poate, ca strain, sa scrie intr-o limba suficient de curata.

Atunci a inventat numele unui translator, a retrimis aceleasi lucrari ca si cum ar fi fost traduse din rusa si a castigat premii. El adauga ca atunci cand romanul lui "Testamentul francez" a devenit un best-seller si a primit premiul Goncourt, edituri din Germania si Serbia au vrut sa-l traduca din manuscrisul "original" in limba rusa, astfel ca Makine a avut doua "saptamani nedormite", dupa cum spune, ca sa il produca. "De ce scriu in franceza?", repeta el intrebarea reporterului. "Este posibilitatea de a apartine unei culturi care nu e a mea, nu e limba mea materna."

Nancy Huston, o romanciera canadiana stabilita in Franta, spune altfel acelasi lucru: "Lumea s-a schimbat". Ea s-a mutat la Paris in anii '70. "Lumea literara de aici, care inca se crede mai importanta decat este, se plange de declinul prestigiului sau, dar trateaza literatura francofona ca fiind de mana a doua", sustine ea, "revendicandu-i totusi pe cei ca Kundera, Beckett si Ionesco, desi toti au fost nascuti in afara Frantei. Aceasta din cauza ca, la fel ca Makine, toti au facut necesara declaratie de dragoste fata de Franta. Dar daca francezii s-ar obosi sa citeasca realmente ce vine din Martinica sau din Africa de Nord, ar descoperi ca limba lor nu sufera chiar deloc".