Ce mai semnifica deci cultura Hexagonului in aceste zile, cand in lume sunt circa 200 de milioane de vorbitori ai limbii, dar doar 65 de milioane dintre ei sunt etnici francezi?

Realitatea este ca franceza nu este in declin. E mai vivace ca oricand, daca-l intrebi pe Abdou Diouf, fostul presedinte al Senegalului, acum secretar general al organizatiei francofoniei. Cu zeci de state membre si afiliate, grupul reflecta o realitate poliglota in care franceza este astazi concentrata in afara tarii de origine si intr-o mare masura infloreste fara ajutorul acesteia.

"Adevarul este ca viitorul francezei se afla acum in Africa", sustine Diouf. Acolo si in alte parti, din Belgia in Benin, din Liban pana in Santa Lucia, din Seychelles pana in Elvetia, din Togo pana in Tunisia, ea este doar una dintre celelalte limbi - adesea, cum e in Camerun, dintre celelalte cateva sute de alte limbi. Asta inseamna ca pentru scriitorii din locurile respective, franceza este o alegere, nu una care semnifica in mod necesar o subordonare politica, culturala sau de alt tip fata de Paris. Sau, dupa cum spune si Diouf: "Cu cat avem o globalizare financiara, militara si economica mai mare, cu atat gasim mai multe referinte culturale si valori comune, care includ diversitatea. Iar diversitatea, si nu uniformitatea, este rezultatul real al globalizarii".

Didier Billion este politolog specializat in cultura francofona. Si e de acord cu teoria lui Diouf. "A aparut o lume multipolara", spune el. "Este o tendinta majora a vremurilor noastre, care permite pentru prima data fiecaruia de pe planeta sa devina, in sens cultural, un actor pe scena globala." "Eu sunt foarte mandru ca sunt francez. Cu 40 de ani in urma, aceasta limba era un mijloc de a pastra influenta in fostele colonii, iar acum francezii trebuie sa invete sa gandeasca diferit despre cultura francofona, pentru ca a avea o limba comuna nu-ti mai asigura o viziune politica sau cultura comuna."

O sintagma nascuta cu ani in urma, "l'exception culturelle", se refera la excluziunea legala a produselor culturale franceze, cum sunt filmele, de la prevederile tratatelor internationale de comert liber astfel incat acestea sa nu fie tratate ca echivalentul unor branduri ca Coca-Cola sau Gap. Dar daca ii intrebi pe francezi, termenul implica si ceva mai filozofic. Intr-o tara unde posturile de radio transmit un anumit procentaj din cantece in franceza si in care un primar socialist din orasul nordic Roubaix, preponderent musulman, a devenit faimos recent pentru ca a protestat ca un lant de fast-food, Quick, a inceput sa serveasca mancare halal, conforma cu regulile islamice, exceptionalismul cultural reflecta temeri multiculturale de genul celor pe care le atinge si cartea lui Zemmour.