FOAMEA DE ACŢIUNI GERMANE. Pentru mulţi, ceea ce descrie managerul de fond de hedging pare ceva tipic american. În inima capitalismului, colapsul a fost pentru economie echivalentul pistolului Colt în Vestul Sălbatic. Fenomenul nu se limitează, însă, la SUA. În Germania, companii controlate de familii cu istorii de secole sunt atinse de acest fenomen, chiar dacă produc instrumente şi utilaje sofisticate, utilizate în toată lumea pentru producţia de bunuri reale, palpabile. Acţiunile companiilor au crescut spectaculos în ultimii ani. Investitorii caută active precum titlurile acestor companii, care beneficiază de modelul de succes al economiei de export germane.

Cererea a urcat indicele MDAX, al companiilor mici şi mijlocii din Germania, la noi niveluri record, de aproape patru ori faţă de nivelul din perioada de boom economic din anii 2000.

MDAX are chiar o evoluţie mai bună decât indicatorul principal DAX, al celor mai mari 30 de companii listate la Frankfurt, deşi şi acesta înregistrează noi maxime. Germania este la mare căutare pentru investitori, pe bursă, dar şi pe piaţa imobiliară. Preţurile apartamentelor din oraşele mari precum München, Hamburg, Frankfurt şi Köln cresc mai repede decât chiriile, semn al intrării în piaţă a speculatorilor. Cumpărătorii sunt din Germania, Italia, Europa de Est şi Asia, iar investiţia ar trebui să-i protejeze de pericolele inflaţiei.

Această frenezie a achiziţiilor produce vulnerabilităţi. Preţurile imobiliarelor în marile oraşe din China au crescut cu peste 20% în numai un an, în timp ce clienţii bogaţi cumpără proprietăţi la Istanbul, iar în Marea Britanie statul sprijină economia printr-un program special de creditare pentru achiziţia de locuinţe. În ultimele 12 luni, preţurile imobiliare din SUA au crescut puternic. În oraşe precum San Francisco şi Las Vegas, majorările au fost de 24-27%. În mod ironic, cea mai recentă criză financiară s-a declanşat din cauza pieţei imobiliare supraîncălzite din SUA.

Unii economişti încearcă să calmeze temerile, afirmând că piaţa imobiliară mai are încă până la nivelurile care au declanşat criza, preţurile fiind în medie cu 50% sub nivelul de la momentul respectiv. Cine poate spune, însă, că trebuie să atingi preţul maxim din timpul ultimei crize pentru o nouă evoluţie dramatică?  „Există două tipuri de bule speculative: cea clasică şi cea modernă„, afirmă istoricul specializat în economie Werner Abelshauser.

Cea mai mare bulă speculativă clasică a fost cea declanşată în anii ‘20 în SUA. „De la menajere la şoferi de taxi, oamenii erau convinşi de ideea că începuse o eră a prosperităţii fără sfârşit. Au cumpărat frigidere şi maşini, precum şi acţiuni, în mod frecvent pe credit„, spune Abelshauser. Colapsul a lovit dur, însă, şi în numai câteva zile indicatorul bursier de referinţă Dow Jones a pierdut o treime din valoare.

La sfârşitul anilor ’90, odată cu expansiunea internetului, investitorii au început iar să creadă că nu există altă direcţie decât cea de creştere. Din nou, oameni care abia înţelegeau ce înseamnă o acţiune au început să tranzacţioneze pe bursă, investind în companii care nu aveau decât perspectiva vagă de a face profit. Bula speculativă a explodat când primele companii nu au reuşit să-şi respecte promisiunile şi au fost descoperite mai multe cazuri de fraudă.

NEATENŢIA LA RISC. Chiar şi Abelshauser, un om prudent, cu păr cărunt şi privire uşor sceptică, a pierdut bani pe bursă la momentul respectiv. Ceea ce-l fascinează pe Abelshauser chiar şi mai puternic decât o bursă care creşte din cauza menajerelor şi dentiştilor este al doilea tip de bulă speculativă: una bazată pe noile modele privind riscul şi pe aşteptarea nebunească cum că acesta poate fi depăşit cu produse financiare sofisticate.