SUA şi UE pregătesc un NATO economic pentru a face faţă Chinei

Autor: Marius Oncu Postat la 26 februarie 2013 57 afişări

Uniunea Europeană şi Statele Unite vor începe în acest an negocieri pentru a crea cea mai mare zonă de liber schimb din lume. Planul, al cărui promotor este Germania, este considerat necesar dacă Vestul vrea să stabilească în continuare direcţia politicilor la nivel global şi să-şi consolideze poziţia pentru a face faţă ascensiunii Chinei.

ŢĂRILE AVANSATE PIERD TEREN ÎN FAŢA CELOR EMERGENTE. Transferul de putere către Est şi Sud pune sub semnul întrebării relevanţa Occidentului. În acest context, motivul principal al unui pact comercial transatlantic este unul geopolitic.Împreună, SUA şi UE cumulează aproape jumătate din PIB la nivel global şi circa 30% din comerţ. În fiecare zi, schimburile comerciale dintre cele două părţi ating două miliarde de euro.

Parteneriatul Transatlantic pentru Investiţii şi Comerţ ar aduce, până în 2027, un plus anual de 0,5 puncte procentuale la economia UE şi de 0,4 punte la cea a SUA, potrivit oficialilor europeni şi americani. Alte estimări sunt chiar mai optimiste.Pe lângă renunţarea la tarife, care sunt în multe cazuri foarte reduse, cea mai importantă componentă a unui acord ar fi stabilirea unor standarde economice comune de către SUA şi UE, pe care ulterior restul ţărilor ar fi nevoite să le adopte.

"Proiectul este extrem de ambiţios, unii susţinători ai relaţiilor transatlantice vorbind deja de un «NATO economic». Termenul nu este chiar nepotrivit. Alianţa militară NATO a fost stabilită pentru a proteja de ameninţarea Uniunii Sovietice. Ideea unei noi alianţe economice a găsit atât de mulţi susţinători pentru că vechile ţări industrializate se tem că rămân în urma Chinei. Faptul că au loc negocieri este un succes pentru cancelarul Angela Merkel, care susţine de mai mulţi ani proiectul în pofida lipsei iniţiale de interes de la Washington. Echipa economică a preşedintelui Obama a fost reticentă mult timp, pentru că a considerat iniţiativa prea complexă", scrie publicaţia Süddeutsche Zeitung.

Negocierile, programate să înceapă în iunie, reprezintă o şansă importantă pentru consolidarea legăturilor între Europa şi SUA în contextul reorientării Statelor Unite către Asia. Discuţiile vor fi cel mai probabil dure. În ultimii 15 ani, mai multe tentative pentru deschiderea pieţelor au înregistrat unele progrese, dar în final au eşuat. De această dată, părţile implicate consideră că proiectul ar putea fi implementat la un cost politic mai redus. Dacă de partea europeană parteneriatul este împins înainte de Germania, în SUA preşedintele Obama, proaspăt reales în funcţie, şi-a afirmat sprijinul pentru proiect în recentul discurs privind starea naţiunii.

COMISIA AR PUTEA FOLOSI NEGOCIERILE PENTRU REFORME. Comisia Europeană consideră discuţiile cu SUA drept o oportunitate pentru a promova schimbări majore, care să îmbunătăţească performanţele economice ale blocului comunitar, spune Fredrik Erixon, director al European Centre for International Political Economy, un centru de cercetare din Bruxelles.

Guvernele din multe regiuni ale lumii au arătat un apetit sporit pentru reforme în contextul crizei financiare globale, mai ales în privinţa pensiilor şi forţei de muncă. În Europa schimbările au fost mai reduse.

UE nu are altă posibilitate decât să continue reformele, având în vedere provocările rezultate din îmbătrânirea populaţiei şi transferul de locuri de muncă către pieţele emergente, astfel că negocierile pentru un pact comercial cu SUA s-ar putea dovedi ocazia potrivită pentru a impune noi decizii dificile.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
SUA,
UE,
NATO,
economic
/special/sua-si-ue-pregatesc-un-nato-economic-pentru-a-face-fata-chinei-10604706
10604706
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.