Din cauza asta, cresc preţurile. Un exemplu este statul american Dakota de Nord, care are rezerve mari de petrol, dar nu şi oameni instruiţi, aşa că sunt folosiţi muncitori din alte părţi, ale căror câştiguri anuale depăşesc 90.000 de dolari. Oficialităţile preferă însă să privească partea plină a paharului. „A fost un «boom» pentru noi în privinţa locurilor de muncă. Au venit muncitori din alte state, care i-au învăţat pe ai noştri să facă gaze de şist, că nu ştiau. Alogenii vin aici să stea, iar unii sunt în tranziţie. Afacerea asta va dura mulţi ani„, spune Harlan Shober, reprezentant al districtului (county) Washington din Pennsylvania.

IMPLICAŢII SERIOASE. John R. Lyman, directorul programului de energie şi mediu din Atlantic Council, o organizaţie creată în 1961 cu scopul de a încuraja continuarea cooperării dintre America de Nord şi Europa, spune că extracţia gazelor de şist schimbă total economia SUA şi pe cea mondială, având „implicaţii serioase„. Dar cea mai importantă problemă este cea a apei, utilizată în cantităţi imense în fracturarea hidraulică, tehnologia prin care sunt aduse la suprafaţă gazele de şist de la mii de metri adâncime. Pentru un singur puţ săpat în vederea extracţiei gazelor de şist se folosesc între 3 şi 5 milioane de galoane de apă, alături de substanţe chimice. Un galon este echivalentul a 3,78 litri, astfel că la un singur puţ ar fi nevoie de 11,3-18,9 milioane de litri de apă curată. În opinia opozanţilor exploatării gazelor de şist, tehnologia cauzează cutremure. Cantităţile uriaşe de apă injectate în puţuri, amestecate cu nisip şi chimicale, ies înapoi, pe măsură ce începe producţia de gaz. Aproape lângă fiecare puţ trebuie amenajat un iaz în care este colectată apa poluată. De multe ori, apa iese la suprafaţă cu urme de radioactivitate, pe lângă poluarea cu substanţe chimice. „În SUA e aceeaşi problemă când pui o eoliană, un panou fotovolatic, o linie electrică, ca la sondele de gaze de şist. Nimeni nu vrea aşa ceva lângă casă„, spune Lyman.

„În Europa, ca de altfel şi în SUA, va fi necesar să se stabilească proceduri şi mecanisme de compensare referitoare la inevitabilele stricăciuni fizice şi distrugerile care vor apărea din cauza camioanelor grele care transportă echipamente, materiale, apă pentru fracturarea hidraulică şi eliminarea apei contaminate. (...) Vecinii şi proprietarii de terenuri (unde se sapă puţurile - n.red.)  vor fi afectaţi de zgomotul produs de utilaje„, se spune într-un raport elaborat de Atlantic Council împreună cu Institut Français des Relations Internationales.

Exploatarea gazelor de şist are însă şi părţile ei bune. Potrivit Alianţei Americane a gazelor Naturale (ANGA), companiile producătoare de gaze de şist au contribuit anual, din 2005 până în 2010, în medie cu 4,4 miliarde de dolari la bugetul federal sub formă de redevenţe şi au angajat 3,3 milioane de persoane. Un raport din decembrie 2012 al firmei de consultanţă IHS (ihs.com) arată că anul trecut industria de petrol şi gaze neconvenţionale a contribuit cu aproape 238 miliarde de dolari în valoare adăugată la economia americană. Până în 2020, contribuţia la PIB-ul SUA este estimată să crească cu 75%, la 416 miliarde de dolari. „Totul este foarte polarizat. Atitudinea generală e «gazul de şist e aici şi va rămâne aici pentru multe decenii». Practic, SUA abia acum fac reguli, după ce deja s-a apucat de săpat. În Europa distanţele sunt mai mici ca în SUA, impactul va fi mai mare„, spune Kirsi Jansa, jurnalist independent. Ea a realizat mai multe filmări în zonele extracţiei de gaze de şist, prezentând aspectele mai puţin plăcute ale acestei industrii. „Lumea este împărţită în două: unii care nu vor deloc fracturare, alţii care vor, dar cu reglementări clare„, potrivit lui Hvozdovich.

DE CINE PARIEM? Descoperirea acestor uriaşe rezerve de gaze de şist pune America

într-o postură în care e deja obişnuită. Cea de lider. Dar asta e nimic faţă de ce va urma. Anume, exportul de gaz petrolier lichefiat. Masiv. În toată lumea. „China şi Rusia au cele mai mari rezerve de gaze de şist, dar nu au tehnologia. Gazele de şist ajung pentru 100 ani în SUA, iar preţul gazelor se va separa de cel al petrolului. Gazele se vor ieftini global dacă SUA vor exporta GNL. În Europa scăderea de preţ ar fi de 20%„, a afirmat Brian Kelly, vicepreşedinte al ANGA. O veste neplăcută pentru exportatorii masivi de gaze spre Europa, precum Gazprom. „Gazele de şist vor schimba tot. Europa are o oportunitate fenomenală cu gazele de şist, plus o schimbare mare în relaţia cu vecinii. În SUA, preţul gazelor s-a separat de cel al petrolului ca urmare a producţiei gazelor de şist„, spune Kelly. Potrivit lui Moors, SUA vor începe să exporte GNL în 2014, clienţi potenţiali fiind India sau Coreea de Sud. „Gazul de şist va distorsiona piaţa. (...) Gazprom ne spunea că gazele de şist se vor termina în 10 ani. Problema Gazprom este că ei au contracte pentru gaze pe termen lung, pe sistemul «take or pay», la un preţ legat de cel al petrolului exact în cel mai prost moment. De aceea încearcă să intre şi ei în sectorul de GNL„, a mai spus Morrs. Care este situaţia României în acest context al luptei dintre titani? Variate voci, mai mult sau mai puţin oficiale, spun, de câţiva ani, că România mai are rezerve de gaze pentru încă 10-15 ani. În opinia autorităţilor, gazoductul Nabucco ar trebui să mai reducă din dependenţa de gazele ruseşti, dar problema acestui proiect este că nici măcar nu a început. Şi, chiar dacă ar începe în 2015, aşa cum încrezători susţin reprezentanţii companiei de proiect, primele gaze ar intra în Europa prin 2019. Termen la care, mai mult sau mai puţin, sunt aşteptate şi primele livrări de gaze din Marea Neagră. Până atunci, guvernul spune că lucrează la o strategie energetică pentru 2011-2035, care, dacă se mai lasă mult aşteptată, va fi depăşită, la fel ca precedenta.