„Acum 10-15 ani ne aşteptam cu toţii dă devenim  importatori masivi de gaze naturale. De aceea am construit multe terminale de gaz natural lichefiat (GNL), pentru a face faţă importurilor mari pe care le aşteptam„, spune Robert (Bob) Sussman, senior policy counsel to the administrator din EPA. EPA este o agenţie care practic nu are autoritate la nivel de stat. „Partea de mediu este mai complicată decât cea economică atunci când vine vorba de gazele de şist. (...) Din perspectiva publică, cel mai important aspect este apa de băut, cel mai mult se vorbeşte despre asta. Aşteptăm rezultatele studiilor să vedem dacă este o mare problemă sau nu„, adaugă Sussman.

IN INIMA EXPLOATAŢIILOR AMERICANE. Fiecare stat american are propriile legi.

De exemplu, în Texas, stat cu îndelungată tradiţie în producţia de petrol şi gaze, este permisă săparea de puţuri aproape oriunde. Nu rare sunt ocaziile în care acestea apar lângă şcoli, biserici sau case. Un caz extrem, poate, pentru că nu peste tot este la fel. Statul New York are un moratoriu privind gazele de şist şi aşteaptă să vadă efectele exploatărilor din alte state înainte să îşi reevalueze poziţia. În Pennsylvania, un stat atât de verde încât pare o imensă rezervaţie naturală, situaţia este diferită. Statul stă pe cel mai mare depozit de gaze de şist din SUA, numit Marsellus Shale.

Noroc concretizat, în perioada ianuarie-decembrie 2012 în acordarea, de către autorităţi, a aproape 2.500 de permise pentru săparea de puţuri. Au fost săpate, doar anul trecut, aproape 1.400 de puţuri de gaze de şist. Unele aproape de casele oamenilor. „Un puţ de gaze de şist produce cel mai mult în primele 18 luni, dar poate fi ţinut în producţie 30 de ani„, spune profesorul Kent Moors de la Universitatea Duquesne din Pittsburgh. Mulţi proprietari şi-au concesionat terenurile companiilor de gaze pentru ani sau zeci de ani, afacere de pe urma căreia câştigă o sumă de bani. Doar că unii au început să regrete.

Chiar dacă nu vor să concesioneze, nu pot face nimic să-i împiedice pe vecini s-o facă. Camioanele care trec săptămâni la rând pe drumurile din apropierea caselor, zgomotele, praful, uruitul utilajelor petroliere, luminile acestora, care sunt aprinse noapte de noapte sunt, pentru mulţi, descurajante. Dar problemele adevărate apar după ce puţul este forat, iar gazele încep să iasă la suprafaţă. Apa injectată iese înapoi poluată. Este strânsă în iazuri, care în prealabil sunt izolate împotriva scurgerilor, aflate lângă puţuri. În unele cazuri, izolaţiile ori nu sunt făcute cum trebuie, ori cedează, iar astfel izvoarele, care în Pennsylvania sunt din abundenţă, devin, la rândul lor poluate.

DAR DIN ELE BEAU APA OAMENI ŞI ANIMALE. O familie, care ne-a lăsat să intrăm pe proprietatea ei să vedem cum arată un astfel de iaz, aflat în apropiere, pe terenul unui vecin, este descurajată. „Ne-am făcut toţi analize şi ni s-au descoprit în sânge tot felul de substanţe, precum benzenul. Aveam cai, dar a trebuit să-i vindem pentru că s-au îmbolnăvit. Ne-am mutat aici acum trei ani, dar vrem să ne mutăm. Problema e că nimeni nu vrea să mai cumpere acum„. Potrivit reprezentanţilor Clean Water Action, o organizaţie americană dedicată protecţiei mediului, există o secretomanie legată de chimicalele injectate de companiile de gaze în pământ, unele dintre ele nefiind cunoscute publicului. „Pennsylvania are o istorie să lase industriile extractive să „trash everything„. Companiile nu sunt obligate să spună ce bagă în pământ. Aproape că ne-au redus doctorii la tăcere.

Dacă doctorii cer companiilor să spună ce chimicale folosesc (ca să ştie cum să trateze bolnavii - n.red.), companiile îi obligă să semneze că nu vor spune nimic, nici măcar pacienţilor. Au fost companii care duceau apa poluată la o staţie de epurare, care însă o arunca în râu. S-au oprit după ce au fost daţi în judecată. În Pennsylvania guvernul a fost cumpărat de companiile de petrol şi gaze. Pennsylvania nu a făcut niciun studiu referitor la impactul asupra apei.

Era criză în 2009, toţi voiau bani„, spune Steven Hvozdovich, reprezentat al Clean Water Action. Există nemulţumiri legate şi de numărul locurilor de muncă, în opinia localnicilor fiind prea puţine faţă de ce li s-a promis. O parte a muncitorilor care deservesc industria de gaze de şist sunt alogeni, veniţi din alte state. Salariile sunt pe măsură, putând depăşi 100.000 de dolari pe an. Potrivit lui Moors, industria gazelor de şist produce o „inflaţie locală„. Muncitorii care vin din alte state să lucreze în industria gazelor de şist, împreună cu familiile, au nevoie de case, de şcoli, dar nu stau decât câţiva ani, după care pleacă.