MINISTRUL. Repede la subiect, vă rog, pentru că Bjarni Benediktsson nu are prea mult timp. Începând din mai, este ministrul economiei, pe lângă postul de şef al Partidului Independenţei. Este acelaşi partid care a condus Islanda către abisul financiar şi a pierdut alegerile în 2009. Partidul s-a întors, însă, promiţând populaţiei îndatorate mai mult sprijin. După alegerile din primăvara anului trecut, presa globală nota cu uimire că Islanda i-a făcut pompieri pe foştii incendiatori.

Benediktsson are 43 de ani, dar nu pare mai mare de 30, cu trăsături tinereşti şi un costum care arată bine. Se simte oare vinovat de ce s-a întâmplat?

„Nu pot spune că îmi pare rău, nu. Nu-ţi poţi asuma vina pentru greşelile altora. Aş vrea să pot plăti toţi creditorii străini, dar asta pur şi simplu nu se poate. Îmi cer scuze. Alte întrebări?"

De ce a reuşit Islanda în timp ce alte ţări, precum Grecia sau Spania, se zbat şi acum? Ministrul evită întrebarea, spunând că nu găseşte utilă comparaţia cu ţări din sudul Europei aflate în criză. În comparaţie cu acestea, Islanda a avut întotdeauna instituţii ale statului excelente şi o datorie publică redusă.

„A fost exclusiv o problemă legată de sectorul privat iresponsabil", spune ministrul, după care trebuie să plece. Are întâlniri.

Ce se poate, deci, învăţa din experienţa Islandei? Mândria vine înaintea căderii? Rămâi la ceea ce ştii cel mai bine? Sentimentul euforic şi copleşitor este că acest popor e complet unic. Un străin poate lua cu el foarte puţine lucruri, cu excepţia câtorva fotografii. Nicio lecţie. Ceea ce nu merge bine poate fi reparat în Islanda mai rapid decât în alte părţi. Ceea ce merge bine aici nu poate, însă, fi copiat în locuri în care situaţia este mai complexă şi la o scară mai mare.

În acelaşi timp, Islanda se izolează şi mai mult. Unul dintre primele lucruri făcute de guvernul venit la putere anul trecut a fost să suspende negocierile de aderare la UE. Mesajul pare să fie că Islandei îi este bine singură. Noua bucurie, solitară însă, a islandezilor este şi periculoasă. Economistul Ásgeir Jónsson se teme de „izolarea economică şi mentală„ a ţării sale în viitor. Investitorii străini sunt foarte necesari, dar prea puţini, iar nivelul exporturilor, insuficient. Oamenii sunt interesaţi tot mai puţin să se informeze despre ce se întâmplă în restul lumii.

„Trebuie să fim deschişi către restul lumii, altfel cu siguranţă că ne vom prăbuşi la următoarea criză", afirmă Jónsson.