Geopolitica lui Vladimir Putin: Ucraina s-ar putea să regrete că a fost a treia mare putere nucleară a lumii

Autor: Marius Oncu Postat la 13 martie 2014 3349 afişări

După schimbarea de regim din Ucraina, Rusia a ocupat peninsula Crimeea, parte a unui stat suveran faţă de care s-a angajat, în 1994, alături de SUA şi Marea Britanie, să nu folosească forţa, în schimbul cedării arsenalului nuclear rămas după destrămarea URSS. Pentru scurt timp, Ucraina a fost a treia mare putere nucleară a lumii, statut pe care s-ar putea să-l regrete acum.

Chiar şi aşa, Putin este pregătit să facă orice este necesar pentru a împiedica Ucraina să se alăture Vestului, a declarat Michael Ganske, şef pentru pieţe emergente la Rogge Global Partners, din Londra.

Putin consideră Ucraina, cu 45 de milioane de locuitori, drept o componentă cheie a unui bloc comercial care să rivalizeze cu UE. Uniunea sa vamală, de care vroia să se apropie Ianukovici, include Rusia, Belarus şi Kazahstan, în timp ce Armenia a acceptat să se alăture.

„Lui Putin îi pasă de economie, dar îi pasă mai mult de măreţia Rusiei şi de influenţa regională. Ca un fost spion, Putin are în cap ideea Rusiei puternice şi nu poate accepta declinul importanţei acesteia în contextul geopolitic. Nu-i place ideea orientării spre Vest a Ucrainei, cu perspectiva ca ţara să devină mai târziu membră a UE şi chiar a NATO„, a spus Ganske.

COMPANII STRĂINE ŞI UE. Riscurile pentru economiile şi companiile statelor din UE este de asemenea ridicat. UE depinde de Rusia, al treilea mare partener comercial al său. Legăturile economice continuă să fie strânse, în pofida turbulenţelor cauzate de criză şi de războiul ruso-georgian din 2008, scrie revista germană Der Spiegel. Statele UE sunt, de departe, cea mai importantă sursă de investiţii străine în Rusia.

Europenii exportă în principal utilaje, produse chimice şi agricole, în timp ce importurile sunt formate în mare parte din materii prime. În contextul retoricii europene privind instituirea de sancţiuni, Rusia a avertizat cu posibilitatea de a confisca active din Rusia ale companiilor şi cetăţenilor statelor europene.Investiţiile mari ale europenilor fac un astfel de instrument deosebit de eficient în descurajarea unor sancţiuni dure.

Statele Unite sunt atente la ce se întâmplă în Europa, ştiind că nu pot exercita presiuni suficiente asupra Rusiei fără sprijinul UE. Asta pentru că SUA nu se află nici măcar între primii zece parteneri comerciali ai Rusiei. „Americanii pot exercita presiuni economice suficiente asupra Rusiei doar împreună cu Europa„, a declarat expertul în relaţii transatlantice Jack Janes, de la Institutul American pentru Studii Germane Contemporane, din Washington.

Deşi pentru moment se pare că Putin este cel care şi-a marcat un gol în propria poartă, perspectivele nu sunt tocmai bune nici pentru companiile europene din Rusia, mai ales cele active în sectorul energiei. Unele dintre sancţiunile europenilor şi americanilor ar putea chiar servi obiectivelor preşedintelui rus, care a făcut eforturi în anii anteriori să excludă companii străine din unele proiecte foarte profitabile de petrol şi gaze.

De asemenea, Putin ar putea fi mulţumit dacă unele sancţiuni îi determină pe oligarhii ruşi şi averile acestora să stea în Rusia, mult mai la îndemâna ţarului decât prin ţări precum Marea Britanie.

CHINA. Un aspect interesant al crizei din Ucraina este dat de China, un important partener comercial, şi nu numai, al Rusiei.

Beijingul încearcă să evite adoptarea unei poziţii coerente faţă de situaţia din Ucraina şi a pus sub semnul întrebării chiar şi ataşamentul faţă de celebrul principiu al „neamestecului în treburile interne„. În mod natural, China este tentată să simpatizeze cu Vladimir Putin, personaj care atacă interesele Statelor Unite.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/special/geopolitica-lui-vladimir-putin-ucraina-s-ar-putea-sa-regrete-ca-a-fost-a-treia-mare-putere-nucleara-a-lumii-12258661
12258661
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.