Anita Edward spune ca a imprumutat de trei ori bani de la LAPO pentru salonul ei de coafura, Amazing Collections, din orasul nigerian Benin City. Banii sunt mai ieftini decat la alte microcredite, iar sa ia bani de la bancile comerciale este practic imposibil; totusi, nici ei nu-i convine ca LAPO i-a cerut sa puna 100 de dolari intr-un cont separat din creditul ei de circa 666 de dolari, luat pe zece luni, desi a trebuit sa plateasca dobanda pentru toata suma. "Pentru mine, asa ceva nu-i in regula", spune ea. "Nu e corect. Ar trebui sa-ti dea toti banii."

Creditele de la LAPO au ajutat-o sa se extinda de la un salon la doua, dar cand a inceput credea ca va avea mai multi bani disponibili pentru dezvoltarea afacerii. "Mi-au imbunatatit viata, dar nu mi-au schimbat-o", spune Edward, 30 de ani.

Godwin Ehigiamusoe, directorul executiv si fondator al LAPO, a aparat dobanzile mari practicate de companie sustinand ca ele reflecta costul ridicat al afacerilor din Nigeria. Spre exemplu, sustine el, fiecare dintre cele peste 200 de sucursale ale companiei sale are nevoie de propriul generator si de combustibil pentru ca acesta sa functioneze, intrucat energia electrica necesara functionarii calculatoarelor e furnizata sporadic.

Intrebarea ce sta in fata sistemului de finantare, apreciaza analistii, ramane cea referitoare la cati bani ar trebui sa faca investitorii din creditarea oamenilor saraci, in special femei, adeseori la dobanzi care sunt ascunse unei analize de suprafata. "Poti sa faci bani de la cei mai saraci oameni din lume. E acesta un lucru rau sau e doar un alt tip de business?", intreaba Waterfield de la Mftransparency.org. "Cand putem spune ca s-a mers prea departe?"