La fiecare intalnire, Sullivan lua notite pe bucati de hartie, BlackBerry-ul ii zbarnaia tot timpul, in vreme ce examina aceleasi probleme pe care le avea si in timpul mandatului. Sullivan si-a pastrat relatiile politice, dar nu si obligatiile corespunzatoare. "Nu mai sunt in politica", spune el. "Nu trebuie sa-mi pese de ce gandesc oamenii."

Cateodata Sullivan se surprinde incercand sa-l sune pe Rogatnick, un lider civic si profesor, istoric si intelectual si prieten. Moartea lui l-a afectat pe Sullivan cel mai tare. In ciuda a tot ce s-a intamplat anul trecut, Sullivan si-a recapatat sensul utilitatii. Mostenirea lui ramane legata de cea a Jocurilor Olimpice, chiar daca rolul lui e de spectator.

La Olimpiada din 2008 de la Beijing, prietenul lui Sullivan, Brad McCannell, a fost luat pe sus de chinezi, care au crezut ca orice barbat in scaun cu rotile poate sa fie cel care a fluturat steagul olimpic in 2006. "Era de parca toata lumea striga: Dar de ce nu?", spune McCannell. "A fost uimitor. Sam a devenit imaginea tuturor acestora."

Oamenii inca mai intreaba despre acel moment, scriu scrisori in care descriu cum i-a inspirat Sullivan. Si el spera ca imaginea transmite mesajul potrivit, ca Vancouverul a avut la un moment dat un primar cu dizabilitati datorita spiritului sau de incluziune si acceptare si nu invers.

In ultima lui zi de mandat, la o parada, Sullivan a mai facut o pirueta - nu atat ca sa isi ia la revedere, ci ca sa semnalizeze noul sau inceput.