Sullivan a cantat o bucata de Beethoven la pian in acea dimineata, apoi a plecat sa schieze cu prietenii. Avea 19 ani, se simtea invincibil: a actionat necugetat, rupandu-si gatul in timp ce incerca sa schieze printre picioarele unui prieten.

Accidentul l-a lasat pe Sullivan aproape paralizat de la gat in jos si i-au trebuit ani de zile ca sa poata face miscari firave ale umerilor si ale bratelor. S-a mutat intr-o locuinta ieftina, a trecut prin sinuciderea a noua prieteni si chiar s-a gandit sa-si puna si el capat vietii.

Intr-un mod simbolic chiar a facut-o. Noua sa infatisare, precum si faptul ca a publicat o carte de self-help i-au adus prima renastere. Si-a luat o diploma in administrarea afacerilor. A studiat fizica, astronomia, istoria si teoria cuantica. A invatat italiana, franceza, cantoneza, punjabi si dialectul mandarin.

Incepand din 1993, Sullivan a fost timp de 15 ani consilier municipal. A fondat sase organizatii non-profit care au inventat pentru oamenii cu dizabilitati modalitati de a naviga, de a face drumetii si chiar de a zbura cu dispozitive ultrausoare. Ca primar, mai apoi, el a cerut unui inginer sa-i transforme un scaun cu rotile intr-o inovatie de 135 de kilograme, care i-a permis sa sape pamantul cu o cazma, sa arunce o minge de baseball si chiar sa fluture steagul olimpic.

Sute de ore de constructie si testare au fost necesare pentru a ajunge pana acolo. Sullivan s-a antrenat in apartament, in parcari si in curtea casei parintilor lui. Pe masura ce se rotea, se simtea ca si cum ar fi jucat intr-un film, tacut, stralucitor si redat cu incetinitorul. Gestul a spus ceva despre Sullivan, despre dizabilitati si despre Vancouver. Desi i-a ramas in memorie fluturarea steagului in fata intregii lumi, el refuza totusi sa considere ca acel moment ii defineste mostenirea olimpica, fiindca lucrurile sunt mai complicate.

In timpul discursului inaugural din 2005, Sullivan a cerut concetatenilor sa ia seama la ce fel de oras va descoperi lumea atunci cand se vor inaugura Jocurile Olimpice. El privea Olimpiada ca pe un instrument, un mijloc de a remodela Vancouverul, intr-un timp scurt, pentru aparitia pe scena lumii in postura de gazda olimpica.

In timp ce Lynn Zanatta conduce camioneta cuplului prin oras, Sullivan refuza sa-si asume meritele pentru proiectele pe care le-a lansat, spunand ca sunt opera a sute de oameni. Ca si cele 3.000 de locuinte sociale in constructie sau ce urmeaza sa fie ridicate. Sau noul acoperis si renovarea BC Place, stadionul care a fost gazda ceremoniilor de deschidere.

Sullivan continua sa enumere, vorbind despre puterea Olimpiadei de a impinge la actiune: centrul de conferinte renovat, serviciul de tranzit Canada Line, care face legatura intre centru si aeroport, 200 de noi ofiteri de politie, proiectul tramvaiului central care sa conecteze cartierul chinezesc cu satul olimpic, transmisiuni live pe gratis pentru cei ce nu-si pot permite bilete de acces la competitii. "Totul e pentru oras", insista el. "Este pentru noi. Este ceva ce ramane. Faptul ca are loc Olimpiada este singurul motiv pentru care avem toate acestea."