Pentru Statele Unite, politica unui dolar ieftin a fost la ordinea zilei inclusiv in anii administratiei Bush, cu tot cu corolarul ciondanelilor cu China pe aceeasi tema a yuanului mentinut artificial prea ieftin. Dupa caderea Lehman Brothers insa, problema cursului a capatat o miza noua, respectiv evitarea unei noi crize financiare si furnizarea de lichiditate in piata pentru a intretine circuitul banilor in economie si a depasi recesiunea. Rezerva Federala a inceput sa injecteze masiv bani in piata, sa cumpere certificate de trezorerie si a coborat pana spre 0% ratele dobanzii de referinta.

Deloc surprinzator, cel mai mare sustinator al monedei americane a devenit China, cea mai afectata de o posibila devalorizare a dolarului: Beijingul are la dispozitie, in special din schimburile comerciale, un imens rezervor de valuta evaluat la circa 2.600 de miliarde de dolari la inceputul lui octombrie, 65% din acesta fiind oficial in moneda americana. Chinezii s-au straduit sa pastreze yuanul la niveluri cat mai scazute, ca sa-si pastreze avantajul comercial si sa ramana o piata atractiva de investitii. In acelasi timp, oficialii chinezi au reluat tema, veche tot de pe vremea administratiei Bush, a amenintarilor cu diversificarea rezervei valutare (in sensul unei mai mari ponderi a euro, de pilda), pentru a putea sa priveasca mai cu detasare cererile tot mai insistente ale administratiei americane de a da drumul cursului yenului.

Daca dupa episodul cu calul troian am invatat ca trebuie sa te temi de greci chiar si atunci cand fac daruri, ideea de diversificare a rezervelor valutare chineze ar sugera ca trebuie sa te temi de chinezi mai ales atunci cand investesc in moneda ta. Japonia, pentru care China reprezinta principala piata de export, a fost prima victima a valului de bani venit din vistieria chineza. In primele sapte luni ale acestui an, Beijingul a cumparat asiduu obligatiuni de stat japoneze in valoare de 2.300 de miliarde de yeni (25,5 miliarde de dolari), facand ca moneda nipona sa piarda 15% fata de dolar. Reactia japonezilor a fost diplomatica doar intr-o mica masura, autoritatile de la Tokio cerand imperativ Chinei sa-si diminueze expunerea pe yen; mai mult, in premiera in ultimii sase ani, banca centrala a Japoniei a vandut in septembrie yeni in valoare de 20 de miliarde de dolari ca sa tempereze aprecierea propriei monede. Aparent, Beijingul s-a conformat somatiilor si a vandut in august circa 90% din cat cumparase; insa in acelasi timp, fonduri de investitii din Londra si-au descoperit brusc intentia de a investi masiv in obligatiunile japoneze, pe care le-au cumparat aproape in totalitate de la chinezi. Dupa cum observa saptamanalul The Economist, "nu e imposibil ca China sa se fi aflat in spatele unora dintre aceste achizitii", dat fiind ca Beijingul foloseste deseori "paravane" din Londra sau Hong Kong pentru a-si deghiza investitiile si pentru a ascunde expunerea (mai mare deci decat oficialul nivel de 65%) pe moneda americana.

Pe de alta parte, pentru Statele Unite nu e deloc confortabil politic ca mare parte a datoriei lor externe sa se afle in mainile Beijingului, caruia administratiile de la Washington i-au reprosat de-a lungul timpului atat incalcarea drepturilor omului, cat si exporturile la pret de dumping, care cresc implacabil deficitul comercial american. Apropierea alegerilor de la jumatatea mandatului, care au loc in aceasta saptamana, la 2 noiembrie, si nevoia de munitie electorala a administratiei Obama (care are de raportat pana acum succese modeste in raport cu asteptarile de la investitura din urma cu doi ani) au facut ca presiunile Washingtonului asupra Chinei sa sporeasca in ultimele luni pentru ca aceasta sa permita yuanului sa revina la niveluri mai suportabile.

Ministrul american de finante Timothy Geithner a acuzat China ca, nepermitand yuanului sa se aprecieze, creeaza o "dinamica periculoasa" de "non-apreciere competitiva" in economiile emergente si ca acumularea in exces de rezerve valutare duce la "distorsiuni severe" in economia mondiala. Cu alte cuvinte, din cauza Chinei si a lesei scurte in care isi tine moneda nationala, restul lumii - dependenta de exporturile chineze ieftine, care realizeaza 40% din produsul intern brut al tarii - s-ar vedea nevoita sa-si deprecieze fortat monedele ca sa-si salveze de la strangulare propriile economii.

Replica Chinei? Purtatorul de cuvant al ministerului de externe de la Beijing: "Daca aprecierea unei monede ar putea rezolva toate problemele economice ale lumii, la ce ne-ar mai folosi economistii?" Iar guvernatorul bancii centrale chineze, Zhou Xiaochuan, a explicat ca pretentiile de apreciere rapida a yuanului seamana cu cautarea unei potiuni magice la o problema care necesita un tratament de lunga durata. Beijingul a deschis la 19 iunie o supapa foarte ingusta prin care este eliberata presiunea pusa de yuan pe celelalte monede, permitand o apreciere suficient de lenta astfel incat sa nu-i dezechilibreze economia - cum spuneam mai sus, de 1,92% fata de dolar, in conditiile in care insa moneda chineza este considerata de Fondul Monetar International "semnificativ subevaluata", iar un grup de lobby al producatorilor americani sustine ca subevaluarea ar fi chiar de 40%!

Faptul ca administratia Obama s-a ferit sa dea curs pana acum cererii Congresului de a impune sanctiuni vamale prietenilor asiatici sugereaza ca Washingtonul inca mai spera in bunele intentii ale Beijingului; de altfel, Obama se va intalni din nou cu omologul sau Hu Jintao inainte de summitul G20 de la 11-12 noiembrie de la Seoul. Separat insa, administratia americana a anuntat si declansarea unei anchete cu privire la posibila subventionare de catre China a companiilor sale producatoare de echipamente pentru energia alternativa, piata pe care o domina de departe la nivel mondial, dar pe care Statele Unite si-au propus sa o avanseze rapid sub administratia Obama. Ancheta - care s-ar putea solda cu reclamarea Beijingului la Organizatia Mondiala pentru Comert - va dura circa 90 de zile, timp in care multe lucruri se pot schimba.