Cum au ajuns publicitarii romani sa faca reclame pentru export

Postat la 26 iulie 2010 44 afişări

Gandeste local si aplica global. De ceva vreme, acest principiu se aplica si in industria noastra de publicitate. Agentiile creeaza reclame care in cele din urma ajung sa ruleze si pe televizoarele vecinilor europeni. Exportul de reclame este o economie de costuri pentru bugetele clientilor si un castig in bugetele publicitarilor.

Agentia de creatie a Ogilvy face parte din agentiile care in ultimii ani au trimis reclame in strainatate. Fenomenul a inceput, ca peste tot, timid, insa apoi s-a dezvoltat, iar posibilitatea ca o reclama nou creata sa fie cumparata si pentru rulaj extern reprezinta un aspect pe care creativii il au in vedere atunci cand se apuca de treaba. "Am dezvoltat campanii pentru alte tari, in calitate de hub regional. S-a intamplat, insa, chiar de mai multe ori, sa exportam si campanii care s-au dorit initial locale", mai spune Lita.

Chiar daca vorbim despre o tendinta care abia in ultimii ani a inceput sa prinda un contur clar, primele exporturi de reclame au avut loc acum aproximativ 10 ani, atunci cand D'Arcy, agentia de care se leaga numele Manuelei Necula de la Ogilvy si al lui Zoltan Szigeti, presedintele The Group, a realizat prima campanie difuzata exclusiv in afara Romaniei. In momentul de fata, cea mai mare parte a agentiilor afiliate la un lant multinational exporta sau au exportat la un moment dat reclame. De altfel, ele sunt si preferate in ochii clientilor care vor sa cumpere un spot pe care sa-l difuzeze in alta tara, insa si agentiile independente au inceput sa aiba un cuvant de spus la acest capitol.

Dincolo de faptul ca reclamele create la nivel local au inceput sa elimine specificul national si sa se alinieze la standardele la care lucreaza creativii de afara, se mai afla un element ce face Romania atractiva. Este vorba despre costurile reduse comparativ cu alte tari, nu doar in ceea ce priveste salariile, ci si in ceea de priveste productia propriu-zisa.

De altfel, acest avantaj competitiv este invocat in mai multe industrii, cea mai importanta fiind cea a serviciilor externalizate, unde tot mai multi clienti straini prefera Romania intrucat costurile sunt mult mai mici decat in tara de origine. "Fata de tarile vestice, in special, este mult mai ieftin sa faci campanii aici, din toate punctele de vedere. Asa ca daca sunt si campanii bune, clientii nu au nicio retinere in a le cumpara si a le difuza in tarile unde sunt prezenti", spune Alex Badila, managing partner la Publicis.

Agentia are deja un portofoliu consistent de reclame exportate in zona balcanica, in Europa de Est, Belgia sau Luxemburg. Cele mai importante sunt cele realizate pentru Orange, OMV si, mai recent, Garnier. Pentru Orange, spre exemplu, unul dintre cei mai importanti clienti ai Publicis, au fost exportate noua campanii, in tari precum Armenia, Moldova, Franta, Luxemburg, Slovacia si Spania. Si Saatchi & Saatchi a exportat de-a lungul timpului campanii pentru multi clienti. "Mai mult, coordonam comunicarea regionala pe cateva branduri aflate in portofoliul unui client international foarte puternic. Exista si proiecte ce vin din retea pentru clienti din diferite tari", spune Radu Florescu, CEO al Centrade Saatchi & Saatchi.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
publicitari,
export,
reclame,
economie,
bugete,
clienti,
agentii
/media-marketing/cum-au-ajuns-publicitarii-romani-sa-faca-reclame-pentru-export-6684917
6684917
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.