"E absurd sa gandim ca democratia pe web poate fi garantata doar daca e gratis. Aceste sperante, fantezii sunt induse de comunisti ai web-ului", spune Romanus Otte. Ca sa intre intr-un supermarket, exemplifica el, un client nu plateste, dar n-ar insemna democratie sa ia tigari si lapte gratis. Totusi, putine publicatii, intre care The Wall Street Journal sau Financial Times, isi permit sa ofere articole online contra cost - "mai mult sau mai putin profitabil", comenteaza reprezentantul Welt Online.

Prima are sectiuni cu continut fara plata, dar pentru a citi toate articolele e nevoie de abonament, 100 de dolari pe an, care garanteaza si acces nelimitat la site. Financial Times are un model similar. Sunt insa si publicatii care ofereau acces la anumite sectiuni (spre exemplu, arhiva) doar contra cost, iar ulterior au devenit gratuite, pentru ca vanzarile de reclama erau prea mici si au sperat ca odata cu traficul vor creste si incasarile. Exista si varianta newsletterelor contra cost. Revista The Manager are un astfel de produs, intitulat The Chinese Manager, adresat companiilor cu afaceri in China, publicat o data la doua saptamani si care costa 1.000 de euro pe an.

In ce priveste cititorii de presa din Uniunea Europeana, doar 6% au platit deja pentru continut online, 32% spun ca ar lua in considerare sa plateasca, iar 62% spun ca nu ar plati nimic, arata un studiu Nielsen, citat de Romanus Otte. Studiul Nielsen mai indica faptul ca 72% dintre cititorii de presa se asteapta ca daca platesc un abonament la print sa aiba acces gratuit la website. 81% dintre cititori spun ca daca ar trebui sa plateasca pentru continutul online, mai degraba ar cauta alte surse decat sa plateasca. Peste 50% ar prefera sa plateasca doar pentru anumite articole, in locul unui abonament intreg.

Care sunt insa modalitatile de plata? Exista pe de o parte abonamentul clasic, apoi suplimentul gratuit la abonamentul la print, apoi microplata unica (intre un cent si un euro) si mai este varianta "platesti cat doresti" pentru articolul sau informatia oferita, in functie de cat de mult a placut. In ultima varianta, spune Romanus Otte, majoritatea celor ce au citit au si platit, "dar, desigur, au fost si ocazii cu zero euro incasari; modelul a fost aplicat si in industria muzicala". Mai exista modelul de finantare prin donatii si fundatii, dar si varianta cu acces liber la o parte a site-ului, in timp ce pentru sectiunea premium se percepe un tarif. Romanus Otte da un exemplu care se practica in retelele de socializare: reteaua Sing are peste 600.000 de utilizatori care platesc in medie sase euro pe luna pentru a avea acces la sectiunea premium, dar sunt cateva milioane de utilizatori care nu platesc, iar proportia de platitori se plaseaza intre 10 si 20% din total. Studiul Nielsen arata ca abonamentele au darul de a alunga o multime de utilizatori.