Ai cucerit medicul, ai cucerit si pacientul: Cum ajung medicamentele sa fie recomandate

Postat la 28 iunie 2010 1089 afişări

Fiecare doctor are un set de produse pe care le cunoaste de foarte multi ani, atat efectele si randamentul lor, cat si reactiile adverse. Pe o piata unde nu poti sa-ti vinzi produsul fara o reteta de la medic, mai important decat a-i capta direct atentia pacientului este sa intri in mintea doctorului si a farmacistului. Cum functioneaza o astfel de promovare?

Potrivit reprezentantilor companiei Labormed, in Romania se poate vorbi de o preferinta a pacientului pentru anumite marci, din moment ce consumul originalelor reprezinta 80% din consumul produselor Rx si doar restul de 20% revine genericelor. Tendinta este catalogata drept "o aberatie" de catre seful Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, Nicolae Lucian Duta. "In ceea ce priveste consumul de medicamente in Romania, asistam la niste particularitati care nu exista in nicio tara europeana. Nu exista control asupra prescrierii de medicamente. Asa cum este construit sistemul, medicii pot prescrie medicamente scumpe. Adica prescriu medicamente originale. Traim intr-o tara saraca, dar care consuma 70% produse originale si doar 30% generice", declara recent seful CNAS pentru Ziarul Financiar.

In aceste conditii, batalia pentru a fi prezenti in mintea medicilor si a farmacistilor ramane acerba intre producatori. Pacientul nu trebuie uitat in toata aceasta ecuatie, sanatatea lui fiind pana la urma in joc. Cel mai trist e faptul ca, in ultima vreme, pretul e principalul criteriu de care tin cont pacientii, iar multe din tratamente devin inaccesibile pentru cei ce ar avea nevoie de ele. Pe termen lung, tendinta nu poate avea decat consecinte nefericite.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
farma,
cabinet,
doctor,
produse
/media-marketing/ai-cucerit-medicul-ai-cucerit-si-pacientul-cum-ajung-medicamentele-sa-fie-recomandate-6446867
6446867
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.