Special 1 iunie: Moştenitoarele. Sunt tinere, inteligente şi vor prelua afaceri de două miliarde de dolari

Autor: Razvan Muresan Postat la 17 noiembrie 2014 8795 afişări

Businessul românesc de familie trece la a doua generaţie, iar numărul tinerelor care se pregătesc alături de părinţi pentru preluarea conducerii este în creştere.

Doamna preşedinte este Alexandra Copos, fiica Cristinei şi a lui George Copos, care conduce din poziţia de CEO şi preşedinte companiile Ana Pan şi Ana Hotels. Alexandra Copos de Prada a trecut la cârma Ana Pan în august anul trecut, iar din luna martie a acestui an conduce şi Ana Hotels, afaceri cu venituri anuale cumulate de aproape 30 de milioane de euro.

După condamnarea tatălui său la închisoare, Alexandra Copos a preluat şi conducerea Ana Hotels în primăvara lui 2014, ajungând să aibă în subordine 800 de angajaţi, de la 160 anterior. „Nu ştiu dacă voi fi vreodată 100% pregatită să preiau responsabilitatea de a duce mai departe ceea ce părinţii mei au început acum 24 de ani. Experienţa mea profesională şi personală de până acum m-au pus în destule situaţii dificile şi diverse pentru a putea naviga cu bine businessul în următorii ani.“

Ana Pan, înfiinţată în 1990, este printre cele mai vechi branduri de patiserie-cofetărie din Bucureşti, cu 19 unităţi. Ana Hotels, cea mai mare companie hotelieră cu capital autohton din România, deţine şapte hoteluri, cel mai important activ al grupului fiind Athénée Palace Hilton. Alexandra Copos se implică în ambele companii, coordonând strategia, investiţiile şi deciziile la nivel de management, activitate pentru care se pregăteşte de când era copil. „De la nouă ani am început să lucrez vara în diverse departamente ale companiilor noastre, înţelegând astfel pasiunea antreprenorială a părinţilor mei, munca asiduă, însă şi satisfacţiile pe care ţi le dă conducerea propriei firme. Am considerat că pot aduce un plus de valoare businessului şi oamenilor care îl formează prin educaţia mea şi experienţa de zece ani în America“, spune Alexandra Copos.

Tânăra a lucrat în industria ospitalităţii la firme internaţionale precum Starwood Hotels sau Hersha Hospitality, iar cunoştinţele de management le-a dobândit urmând un program MBA la The Wharton School, University of Pennsylvania, dar şi în stagiile de practică efectuate la firma de consultanţă McKinsey & Company în New York şi Dubai. Sub conducerea Alexandrei Copos, care a preluat Ana Pan cu scăderi mari în magazine, în ultimul an vânzările în retail ale Ana Pan au urcat cu peste 5%, iar cele din segmentul corporate cu 30%.

Tânăra a regândit gama de produse, a investit în marketing şi a adus o nouă echipă de management în cadrul Ana Pan. În luna noiembrie, Alexandra Copos a lansat ANA Baking Company, un bakery-coffee shop situat pe Calea Dorobanţilor din Bucureşti – „este un concept la care lucrăm de trei ani, în care am investit 150.000 de euro şi cu care dorim în următorii ani să ne extindem în ţară şi străinătate“.

Vicepreşedinte, de data asta al Te-Rox Prod, a devenit în acest an şi Roxana Cepalis, fiica antreprenoarei Doina Cepalis. La 27 de ani, vicepreşedintele companiei Te-Rox Prod se ocupă, alături de mama sa, de portofoliul de clienţi, de bugetul de investiţii, de stabilirea preţurilor şi de direcţia strategică a companiei. „Când eram mică, părinţii mă luau cu ei în călătoriile lor de afaceri pentru a petrece mai mult timp împreună. Încă de atunci mi-au transmis ambiţiile lor poate fără să îşi dea seama. Asta îmi doream atunci să fac şi îmi doresc în continuare. Am urmat facultatea de management în cadrul Academiei de Studii Economice în locul unei facultăţi din altă ţară tocmai pentru a fi aproape de mama şi pentru a intra în compania ei“, povesteşte Roxana.

Producătorul de scaune auto pentru copii şi centuri de siguranţă Te-Rox Prod a ajuns de la o cifră de afaceri de 230.000 de euro în 2007 la mai bine de 27 de milioane de euro în 2013, cu exporturi în peste 50 de ţări. Roxana Cepalis şi-a petrecut ultimii patru ani în conducerea grupului - o perioadă de pregătire, în care a învăţat în mod practic cum să conducă o companie: „În condiţiile unei creşteri de 200% în ultimii cinci ani, am lucrat, alături de echipa managerială, la dezvoltarea companiei, de la angajarea de personal şi până la planurile de investiţii“.

În paralel cu jobul zilnic alături de mama ei, Roxana Cepalis a pornit şi pe cont propriu în urmă cu doi ani, dechizând afacerea Bebetex, care comercializează online în România scaune auto pentru copii. A ales din start să fie acţionar unic pentru a-şi testa limitele. Şi-a demonstrat însă că poate reuşi şi altfel decât prin reuşitele părinţilor. Spune că nu a fost uşor, dar că a văzut potenţial pe piaţa locală şi a avut curajul să abordeze un segment pe care părinţii săi nu îl vizaseră până atunci. „A fost un pas important pentru mine în care mi-am asumat responsabilitatea totală, chiar dacă această decizie a pus o mare presiune asupra mea prin frica de eşec sau de a nu fi la nivelul aşteptărilor părinţilor mei“, mărtusiseşte Roxana Cepalis, care se vede în următorii şapte-opt ani la conducerea imperiului de la Paşcani.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
cover story,
generatie,
mostenitoare
/cover-story/special-1-iunie-mostenitoarele-sunt-tinere-inteligente-si-vor-prelua-afaceri-de-doua-miliarde-de-dolari-13576020
13576020
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.