ATITUDINE FAŢĂ DE EDUCAŢIA FORMALĂ ŞI NONFORMALĂ

Toţi cei cu care am discutat mi-au spus că educaţia din sistemul românesc nu le-a adus plusvaloare şi că a fost mai degrabă la capitolul „necesar de bifat“, nefiind un element care să garanteze în vreun fel reuşita în carieră.

„Din punctul meu de vedere, specialitatea din facultate nu contează absolut deloc în România sau specializarea într-o facultate românească nu contează absolut deloc. Din punctul meu de vedere, pregătirea în facultăţile din România este un pic în urma vremurilor pe care le trăim şi neadaptate pieţei muncii. Mi se pare anormal să înveţi despre nişte elemente (...) care nu se mai folosesc de vreo 20 de ani. Mi-ar fi plăcut ca facultatea să fie un pic mai axată pe partea practică.“ B.F. (manager)

Ceea ce contează, în schimb, este educaţia nonformală: „Contează şi educaţia joacă un rol major în definirea, în crearea unui management de succes, fără educaţie cunosc foarte puţine cazuri în istorie în care să poţi să ajungi aşa doar un bun... Nu ştiu, eu nu mă gândesc la educaţia primară, ci mă gândesc la educaţia de după facultate. Mă gândesc la educaţia după facultate, nu se închieie niciodată. (…) permanent te educi. Nu contează că ai 20 de ani, 40 de ani sau 60 de ani.“ D.P. (antreprenor)

MANAGER SAU ANTREPRENOR?

În timpul interviurilor a apărut de mai multe ori ideea conform căreia managerii sunt total diferiţi ca structură faţă de antreprenori, că antreprenorii sunt un soi aparte de oameni care au „antreprenoriatul în sânge“. Dar discursul este oarecum similar şi în ceea ce-i priveşte pe managerii intervievaţi, aceştia folosind termenul de „talent“ pentru a descrie ceea ce fac ei. Deci, aşa cum arătam şi mai sus, toţi au acest tip de percepţie conform căreia ei sunt ceea ce sunt datorită unor rara avis, a ceva ce „este în sânge“, a „talentului“.

Şi, totuşi, prin ce se diferenţiază managerii de antreprenori? Rugaţi să definească antreprenoriatul şi managementul, atât subiecţii cu statusul de antreprenor cât şi cei cu status de manager au utilizat aproape aceleaşi concepte şi cuvinte.

Astfel au creionat antreprenoriatul ca fiind definit de „sânge“, „criză“ şi „responsabilitate“, iar managementul ca fiind definit de „oameni“, „echipă“ şi „rezultate“.

  Chiar dacă la nivel individual mangerii „au în sânge“ ceea ce fac, managementul este o meserie şi ea poate fi accesată într-o anumită măsură prin educaţie. Această percepţie este împărtăşită în mod unitar atât de managereri cât şi de antreprenori.

A deveni antreprenor, însă, este un deziderat mult mai greu deoarece acest lucru este condiţionat de, în percepţia subiecţilor intervievaţi, calităţi ce nu pot fi obţinute prin educaţie, ci doar moştenite. În mod surprinzător, însă, managerii conferă ADN-ului, „talentului“ un rol mai valoros în evoluţia către antrepronoriat decât o fac cei care sunt deja antreprenori. Puşi să acorde punctaje mai multor elemente cheie necesare antreprenorului, managerii au acordat un punctaj mult mai mare elementelor intrinseci decât celor extrinseci.

Să constat că percepţia conform căreia antreprenoriatul „ţine de talent“ corelează mai puternic cu statusul de manager şi nu cu cel de antreprenor a fost un rezultat surpriză pentru mine. Interpretez acest rezultat ca o valorizare mai mare a poziţiei de antreprenor din partea managerilor angajaţi, decât chiar a antreprenorilor. Această valorizare este posibil să funcţioneze ca o barieră în decizia de a trece de la management la antreprenoriat, lucru identificat şi în timpul interviurilor exploratorii: „Eu probabil că nu am în sânge antreprenoriatul, pentru că dacă l-aş fi avut, n-aş fi astăzi aici.“ (manager de multinaţională)

Un alt element care pare a-i împiedica pe manageri să devină antreprenori este faptul că „nu au o idee bună“ sau bani, „ideea“ fiind considerată o resursă esenţială în transformarea către antreprenoriat a managerului. Totuşi, cei care sunt deja antreprenori afirmă că pentru a reuşi în antreprenoriat este nevoie de creativitate şi cunoştinţe.

Pare a fi o linie fină, dar greu de trecut, între poziţia de manager de top şi cea de antreprenor de top. Chiar şi aşa, 28% dintre cei care la momentul nominalizării în topul BM aveau poziţia de manager angajat au schimbat acest status cu cel de antreprenor. Am constatat că managerii şi antreprenorii au profiluri similare (din punct de vedere al percepţiei despre capitalul social). Rămâne  întrebarea: cum ajunge cineva să fie antreprenor, iar altcineva să fie manager? În acest caz, răspunsul meu la întrebare este: doar contextul.