„Nici în criză programul nu depăşeşte 10 ore pe zi, chiar dacă managerii vor mai citi şi răspunde la un e-mail şi mai târziu, să zicem la orele 22:00„, mai spune Adriana Păun.

Poate singura excepţie de la spusele ei o reprezintă antreprenorii care decid să facă mai mult efort în businessul propriu, dar aceasta este o categorie aparte. În cazul lor, indiferent unde se află în lume, munca are valenţe diferite şi nu ţine cont de program, fiind mai degrabă determinată de dorinţa de a extinde afacerea. Aşa că decid să aibă zile foarte lungi de lucru în unele perioade şi zile în care activitatea lor nu mai are prea mare legătură cu munca.

Un stil de lucru similar îl mai au angajaţii din domenii creative, unde, de cele mai multe ori, programul de lucru este irelevant, iar singurul lucru care contează este deadline-ul. Cu toate acestea, majoritatea workaholicilor stau mereu peste program la serviciu, fără luxul unei pauze prelungite. Se vede inclusiv pe străzi, când traficul devine insuportabil, sau în magazine şi parcuri, atunci când ziua de lucru, cel puţin aparent, s-a încheiat. Iar activităţile de după serviciu sunt organizate în consecinţă: copiii sunt la grădiniţe cu program prelungit, bonele pentru copiii mai mici sunt antamate până la ore mai târzii şi sunt angajaţi şi şoferi pentru a transporta copiii de colo-colo şi apoi acasă, explică Octavian Pantiş, managing director al firmei de training TMI România, companie specializată în oferirea de cursuri de time management.

„În multe familii timpul petrecut seara cu copiii se desfăşoară după tiparul şedinţelor de proiect de la serviciu: 1) ce s-a mai întâmplat de când nu ne-am văzut; 2) cine ce face în perioada următoare; 3) diverse. Iar apoi încep sarcinile de seară, cu o încărcare mai mare pe mamă. Tatăl şi copiii fac şi ei câte ceva, dar în general se eschivează, pe motive de oboseală sau probleme de serviciu sau şcoală nerezolvate„, spune Pantiş, care este şi autorul cărţii „Musai list„, o colecţie de sfaturi pentru îmbunătăţirea strategiilor de management al timpului pentru angajaţii din corporaţiile locale.

După spusele lui Pantiş, iniţiativa readucerii timpului de muncă între limite mai rezonabile trebuie să le aparţină angajaţilor. „Ei ştiu cel mai bine ce vor şi dacă în conflict cu timpul suplimentar la serviciu tot ei sunt aceia care trebuie să şi facă ceva. Până la decizii radicale, e bine să lucrăm la creşterea productivităţii, în aşa fel încât să ne fie mai uşor să ne desprindem sau să-i convingem pe ceilalţi că e destul pe ziua de azi„, mai spune Pantiş.

Aşa se face că apare şi problema falsei productivităţi. Pe de-o parte, există concepţia des întâlnită la angajaţi, dar mai ales la şefi, că pe măsură ce timpul petrecut la lucru este mai mare, angajatul este mai dedicat şi mai productiv, ceea ce nu este în mod neapărat adevărat. Pe de altă parte, în contextul în care, mai ales în companiile mari, „fiecare angajat îşi restrânge aria de competenţă la ceea ce scrie în job description, se ridică între-barea dacă timpul petrecut în plus la birou este o problemă de organizare a angajatului sau una de delegare a şefului care încarcă peste măsură angajatul cu sarcini care nu pot fi îndeplinite în termenul cerut„, spune Vladimir Sterescu, şeful companiei de soluţii de outsourcing CGS.

Dacă din perspectiva şefului lucrurile sunt destul de clare, pentru problema angajatului există mai multe explicaţii. „Se vorbeşte des despre faptul că stăm foarte mult peste program şi muncim de acasă şi în weekenduri, dar nu prea se vorbeşte despre faptul că foarte mulţi angajaţi, deşi vin la 9 la serviciu, au şi alte activităţi în timpul programului„, mai spune Sterescu. Dă ca exemplu angajaţii care petrec prima jumătate de oră la o cafea, mai alocă apoi jumătate de oră pentru a citi presa, mai fac şi pauze pentru a ieşi la ţigară şi, nu în ultimul rând, mai petrec de-a lungul zilei şi ceva timp pe paginile reţelelor sociale, pe messenger sau pe mail-ul personal. „Se adună ceva timp, iar asta nu mai pune nimeni în discuţie."

În jur de 56% dintre angajaţii români care ar putea fi descrişi drept workaholici alocă mai puţin de o oră din timpul programului de lucru activităţilor personale, alţi 29% spun că intervalul urcă până la două ore, iar alţi 8% admit că între două şi trei ore din ziua de lucru este ocupată de treburile personale, potrivit studiului realizat de HART Consulting. Iar această tendinţă este vizibilă inclusiv în cazul angajaţilor cu program de 8 ore sau chiar mai puţin - un sfert dintre ei spun că activităţile personale ocupă 2-3 ore din ziua de lucru.

Există, aşadar, posibilitatea ca workaholismul la români să nu fie tocmai accentuat. Alte studii făcute în România pe aceeaşi temă, cum este cel realizat de SLH împreună cu DUWAS (Dutch Work Addition Scale, Taris & Schaufeli, 2003), arată că la nivelul populaţiei avem un nivel de dedicare mai redus decât în ţările din vestul Europei, undeva la o medie de 4-5 ore suplimentare pe săptămână.

„Workaholismul creşte randamentul individual şi există studii care arată asta, dar şi statistica pură:  dacă munceşti mai mult timp, o să produci mai multe lucruri. Fenomenul nu este asociat cu ineficienţa: angajaţii nu muncesc mai multe ore pentru că sunt lenţi şi nu reuşesc să îşi termine treaba în cele opt ore de program: workaholicul este ultra-eficient şi este foarte implicat pentru cea mai mare parte a muncii sale, el munceşte mai mult pentru că îi place, este compulsiv ataşat de muncă„, crede Dragoş Iliescu, managing director al 42 Organisational Asessment - reprezentantul local al SHL.