Personalitatea anului 2011 - Cuponarul

Autor: Anca Arsene-Barbulescu Postat la 18 decembrie 2011 305 afişări

Un domeniu practic inexistent anul trecut, reducerile de grup au devenit în scurt timp industria cu cea mai spectaculoasă evoluţie din economie. Şi nu e vorba doar de cifrele seci de vânzări, care au explodat de la 100.000 la 15 milioane de euro într-un singur an, ci de impactul asupra întreg mediului de afaceri românesc, unde câştigurile sunt cel puţin de câteva ori mai mari.

Reducerile de grup au devenit astfel industria cu cea mai spectaculoasă evoluţie din economie, într-un an în care criza a continuat să-şi arate colţii, iar impactul s-a resimţit în primul rând asupra comerţului online, dar şi asupra mediului de business în ansamblu. Practic, consumatorii români au fost îndemnaţi să deschidă portofelul pe internet, dar au şi pus sume semnificative de bani în mişcare la nivelul economiei, generând afaceri care poate altfel n-ar fi avut şanse să se realizeze. "Nu numai că s-au mutat pe internet cumpărături care în mod normal se făceau în mediul offline, dar a crescut efectiv cererea pentru anumite servicii", spune Laura Irina, directorul de marketing şi vânzări al magazinului de cupoane CoolBuy. Servicii pe care altfel mulţi dintre consumatori nu şi le-ar fi permis din cauza crizei. "Reducerea de cel puţin 50% îi face să meargă din când în când la restaurant, să cumpere servicii de îngrijire personală şi chiar să plece în câteva vacanţe de weekend pe an", completează Mariana Glibiciuc, directorul de marketing de la e-Redus. Şi chiar să încerce activităţi şi servicii la care înainte nici nu se gândeau, cum ar fi de pildă călătoriile cu balonul, observă Robert Rîmniceanu, directorul de vânzări al Kuponiada.

Numai în ultimele luni, peste 20% dintre utilizatorii de internet din România au accesat cel puţin un site de reduceri de grup, potrivit unui studiu realizat în noiembrie de compania de cercetare 360insights, iar 8% au şi conturi create pe unele dintre aceste pagini de internet, condiţie necesară pentru achiziţia unei oferte. "În total, peste 350.000 de români au cumpărat cupoane de reduceri de la începutul anului", apreciază Andrei Ştefan, antreprenorul din spatele agregatorului de oferte Redutti.ro, care a dezvoltat un sistem de monitorizare a ofertelor publicate pe site-urile de cupoane din România. "Mai mult de un sfert dintre ei au fost la prima achiziţie pe internet", completează Călin Fusu, proprietarul site-ului de reduceri de grup Zumzi cu vânzări lunare de jumătate de milion de euro în România, Bulgaria, Serbia şi Republica Moldova. Şi în fiecare lună vin aproximativ 20% de cumpărători noi pe site-urile de cupoane, după cum spune Mircea Dragomir, directorul general al GetADeal.

În total, românii au cheltuit până săptămâna trecută pentru cupoane de reduceri puţin peste 18 milioane de euro, cifră care ar putea ajunge destul de aproape de pragul de 20 de milioane de euro, potrivit datelor centralizate de Redutti.ro. "Cifrele nu sunt însă tocmai cele reale, pentru că în acest calcul intră inclusiv comenzile care, din diverse motive, nu sunt finalizate", precizează Andrei Ştefan. Mai exact, este vorba despre vânzări brute, care includ toate intenţiile de cumpărare, plăţile care nu sunt procesate din lipsă de fonduri sau tranzacţii pentru care clienţii solicită ulterior banii înapoi - de exemplu, pentru intervenţii chirurgicale achiziţionate prin cupoane de reduceri care nu pot fi însă efectuate, după cum explică Luciana Zamfirescu, managing partner la site-ul de reduceri de grup TopDeals, care estimează vânzări de două milioane de euro în acest an.

Astfel, piaţa reducerilor de grup se cifrează mai degrabă la 15 milioane de euro anul acesta, bani plătiţi de consumatori pentru un total de 1,36 de milioane de cupoane de reduceri oferite pentru 26.000 de oferte diferite. Prin comparaţie, "în 2010, când a debutat practic industria în România, nu s-a putut vorbi de mai mult de 100.000 de euro", dovedeşte Matei Pavel, proprietarul companiei Konk Media care administrează agregatorul CautăReduceri.ro, evoluţia fulminantă a acestui domeniu.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
personalitatea anului,
cuponarul,
internet
/cover-story/personalitatea-anului-2011-cuponarul-9067685
9067685
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.