Personalitatea anului 2010: Exportatorul

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 19 decembrie 2010 55 afişări

Va mai amintiti de relatarile entuziaste de acum cativa ani din presa straina despre "Detroitul Estului", cu o Romanie care se pozitiona in concurenta europeana ca furnizor de masini Dacia, anvelope Continental, telefoane Nokia, software si servicii de outsourcing? Nu era criza, iar economia crestea.Acum, economia nu creste(inca), dar exporturile merg bine si deocamdata sunt singurele care merg bine.

In prognozele UniCredit, aceasta va insemna ca, dupa o crestere reala a exporturilor Romaniei cu 17% preconizata pentru 2010, la anul cresterea se va reduce la 10%, iar in 2012 va fi de numai 8,5%, mult sub boomul de 19,4% din 2008. Iar daca anul acesta importurile avanseaza mai incet decat exporturile (crestere reala de 15,7%), in urmatorii doi ani vor depasi usor exporturile. Pentru UniCredit, aceasta va insemna ca, dupa o crestere reala a exporturilor Romaniei cu 17% preconizata pentru 2010, la anul cresterea se va reduce la 10%, iar in 2012 va fi de numai 8,5%, mult sub boomul de 19,4% din 2008. Iar daca anul acesta importurile avanseaza mai incet decat exporturile (crestere reala de 15,7%), in urmatorii doi ani vor depasi usor exporturile.

Analistii UniCredit se refera si la o alta nuanta - gradul in care tarile est-europene au ca destinatii de export tarile de la periferia zonei euro (Grecia, Portugalia, Spania, Irlanda), cele mai expuse la actualul val al crizei. Din acest punct de vedere, Bulgaria este singura tara din regiune unde exporturile catre periferia zonei euro le depasesc pe cele catre Germania; "la mare distanta" dupa Bulgaria urmeaza Romania.

"Criza economica ar putea reincepe, si aceasta e temerea noastra pentru anul 2011", admite Christian von Albrichsfeld, directorul general al producatorului de anvelope Continental Automotive Romania, care exporta 100% din productie si care si-a crescut anul acesta cu 30% exporturile. "Pentru anul viitor ne propunem sa dezvoltam produse noi si sa intram pe noi piete", afirma el, fara a intra in detalii - iar diversificarea pietelor ca solutie pentru exportatori e un raspuns pe care BUSINESS Magazin l-a primit, intr-o forma sau alta, si de la alte companii a caror opinie a solicitat-o.

"Ca strategie, adoptam o crestere precauta. Plus diversificari, dar nu vreau sa dau din casa", a glumit Bogdan Putinica, directorul executiv al furnizorului de software Enea Romania, companie care realizeaza din export 90% din cifra de afaceri si exporta preponderent in Europa de Nord, avand in vedere ca grupul Enea are originea in Suedia. Aurica Sereny, presedintele Asociatiei Producatorilor de Mobila din Romania, care estimeaza ca exportul de mobila reprezinta peste 60% din productia realizata in Romania, remarca la randul sau ca livrarile vizeaza cu precadere tarile UE, in primul rand Germania, urmata de Franta, Italia, Marea Britanie, dar si de Portugalia, Ungaria sau Grecia.

In ultima perioada insa, operatorii economici au testat si alte piete (Serbia, Bosnia, Azerbaidjan, Georgia, Armenia, Emiratele Arabe, Arabia Saudita). "An de an se incearca restabilirea relatiilor comerciale de odinioara cu Federatia Rusa, insa principalul obstacol sunt taxele vamale de import foarte ridicate practicate de Rusia - aproximativ 7 euro/kg marfa", explica Sereny. Exportul de mobila a insumat anul trecut 996,2 milioane de euro, cu 11% mai putin decat in 2008, dar cu 3,2% mai mult decat in 2006.

Sereny mentioneaza ca o parte dintre exportatorii de mobila au apelat pentru finantare la Eximbank, banca specializata a statului roman, care pe parcursul anului a avut un program de prezentare a ofertei catre intreprinzatorii din diverse orase ale tarii, in colaborare cu ANEIR. Volumul garantiilor acordate de Eximbank in 2009 si in primele noua luni din 2010 s-a ridicat la aproape 1,2 miliarde lei, cumulat, valoare de sase ori mai mare fata de cea inregistrata in 2008, releva Oana Nuta, directorul directiei de relatii publice si marketing a EximBank. Finantarile acordate in primele noua luni ale anului au crescut cu aproape 20% fata de finele anului trecut, in raport cu o crestere medie de 6,2% in sistemul bancar.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/cover-story/personalitatea-anului-2010-exportatorul-7833020
7833020
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.