Cercul nu este însă nici pe departe pe punctul de a se închide. Dacă la momentul venirii crizei toată lumea, inclusiv recrutorii, spunea că fluxul intrării expaţilor în ţară se va mai domoli, pentru simplul fapt că nu era un moment bun pentru schimbări şi pentru că, în definitiv, pachetul salarial al unui străin este mai mare decât al unui român, dacă luăm în calcul şi beneficiile extrasalariale sau primele de instalare, la mai bine de trei ani de când aceasta s-a instalat, managerii străini continuă să fie aduşi în România pentru a ocupa poziţii de top management. 40 din primele 100 cele mai valoroase companii de la noi şi-au schimbat directorul general sau preşedintele din 2009 încoace. În 22 de cazuri expaţii au înlocuit alţi expaţi, nouă manageri străini au fost numiţi în funcţia pe care până la acel moment o deţinuse un român, cinci români au înlocuit alţi români, iar expaţi înlocuiţi de români au fost doar patru. Sunt numai exemplele celor mai valoroase companii din România, însă, pe lângă acestea, multe alte mişcări similare au avut loc în piaţă în ultimii patru ani.

În aceste condiţii, nu este greu de intuit că şi în anii care urmează vom vedea manageri străini în fruntea multor companii locale. "Mai ales dacă modelul de afaceri al companiilor străine respective vizează transferul unor manageri din ţara de origine sau din ţări cu un istoric de succes în ţările unde deschid noi sucursale pentru un control mai bun. Există situaţii când analizele cost-beneficii, realizate după doi-trei ani de la implantarea unei sucursale într-o ţară ca România, impun delocalizarea respectivei activităţi în alte ţări", comentează Iuliana Badea. În acelaşi timp, după cum spune Anca Bidian, şi românii vor mai pleca în afară pentru poziţii importante, astfel încât balanţa intrărilor şi a ieşirilor, dacă poate fi numită astfel, ar putea ajunge aproape de un echilibru.

Este important, de asemenea, şi modul în care angajaţii relaţionează cu "şeful", nu o dată, interacţionarea precară generând daune chiar companiei în sine. "Dacă acum câţiva ani expatul era aproape o instituţie în sine, era privit cu o curiozitate invidioasă şi cu oarecare veneraţie, aşteptându-se de la el rezultate spectaculoase, expaţii fiind numiţi chiar <miracle workers>, acum situaţia s-a echilibrat", spune Cătălina Raşcu, coordonator de recrutare la Consulteam.

Pe scurt, expaţii par să poată impune mai mult respect angajaţilor şi colaboratorilor decât românii, dar şi o altă manieră de a interioriza şi pune în practică ideea de asumare a responsabilităţii pentru propriile acţiuni. "Este posibil ca gradul de respect să fie mai accentuat, însă şi anumite caracteristici ale poporului român, printre care <şmecheria> dusă până la a-şi fura singur căciula, sunt greu de înţeles de străini şi le pot crea dificultăţi în management", menţionează Octavian Bădescu, directorul general al Sameday Courier. Dacă ar fi să aleagă, Bădescu ar ajunge, în ultimă instanţă, să-şi lase afacerea tot pe mâna unui român, după ce a lucrat de-a lungul timpului, ca subordonat sau asociat, atât cu români, cât şi cu străini.

Între timp, mulţi expaţi au ajuns să plece din ţară după unul sau două mandate şi au fost înlocuiţi cu manageri români, creând uneori un precedent fericit pentru accesul românilor la posturi-cheie în multinaţionale. Un fenomen care şi angajaţilor le-a surâs. "Mulţi dintre candidaţii cu care m-am întâlnit mi-au spus că preferă un manager român, cu care simt că pot relaţiona mai direct şi informal, care a trecut de obicei prin aceleaşi procese de dezvoltare organizaţională", răspune Raşcu. Cei care erau candidaţi pentru posturi de middle manageri spuneau, pe de altă parte, că preferă să interacţioneze cu străini, care le pot împărtăşi din experienţa internaţională "atât de preţioasă".

Sursa: Studiul "Percepţia populatiei in legătura cu mediul de afaceri", realizat de Românian Business Leaders

Specialiştii Consulteam au făcut o statistică bazată pe experienţele avute până acum din care reiese că în topul celor mai apreciaţi expaţi sunt managerii nemţi şi austrieci - "se pare că subordonatul român simte nevoia ordinii şi organizării în activităţile zilnice" - după care urmează managerii latini, spanioli şi italieni în special, apreciaţi pentru căldura şi jovialitatea de care dau deseori dovadă în relaţiile cu subordonaţii, dar şi cei francofoni, pentru că sunt mai apropiaţi de spiritul românesc.

"În prezent, tendinţa mediului de afaceri este în continuare de a alege un manager străin atunci când costurile o permit şi situaţia o cere, nu doar la nivelul de senior management, ci şi de CFO sau IT manager, şi de a opta pentru un român când acesta şi-a dovedit expertiza şi potenţialul managerial în companie şi pe piaţă", completează Raşcu. Mai există şi situaţia în care sistemul intern de succesiune impune numirea unui expat, astfel încât nu putem vorbi despre o preferinţă a organizaţiei din România, ci de o impunere la nivel de grup.

Sau poate, pur şi simplu, este vorba despre prudenţă şi dorinţa de a fi metodic şi riguros până la virgulă, caz în care, pentru o multinaţională, numirea unui român, a unui manager pe care nu-l cunosc decât după CV este o opţiune imposibilă.