Manager de vreme rea şi intraprenor all seasons

Autor: Ioana Matei Postat la 30 noiembrie 2015 2533 afişări

Manager de vreme rea şi intraprenor all seasons

Sosirea sa în România s-a întâmplat în plină criză şi a presupus o misiune deloc uşoară: „Era de la început clar pentru mine că oamenii de aici au o predispoziţie spre consum, dar trebuia şi ca administraţia să sprijine consumul, or, acest lucru nu s-a întâmplat în primii doi ani ai mandatului meu - 2011 a fost unul rău pentru industrie, 2012 a fost bun pentru noi datorită strategiilor interne, dar care nu erau sustenabile în mediul local, astfel că 2013 a fost dur, 2014 a fost un punct de cotitură, în care piaţa nu creştea, iar 2015 este singurul an în care vedem creştere puternică.” În 2011, când a venit în România, ambele divizii ale companiei se confruntau cu scăderi importante ale cifrei de afaceri: de la o cifră de afaceri de peste 744 de milioane de lei în 2008, divizia de băuturi răcoritoare a companiei, QAB, ajunsese la venituri de aproximativ 600 de milioane; simultan, divizia de snacks-uri a PepsiCo, Star Food, se confrunta cu scăderi de zeci de milioane de lei ale afacerilor.

Faptul că strategiile aplicate iniţial nu au fost sustenabile pentru companie s-au reflectat în rezultatele din 2013, unul dintre cei mai slabi ai PepsiCo România, când QAB a înregistrat afaceri de circa 582 de milioane de lei şi pierderi nete de peste 26 de milioane de lei; în acelaşi timp, rezultatele pentru divizia de snacks-uri le-au întrecut pe cele de dinaintea crizei (venituri de peste 356 de milioane de lei şi profit net de peste 7 milioane). 2014 a fost cel mai bun al companiei după criză – „un an al echilibrului“, potrivit lui Yüksel - cu venituri totale ce au depăşit 1 miliard de lei. Anul acesta însă, creşterea va fi şi mai mare. „Vom înregistra anul acesta o creştere de două cifre“, a declarat CEO-ul, care nu poate să comunice rezultate mai concrete înainte de auditarea rezultatelor companiei pentru bursă. „Am întors situaţia spre mai bine, iar în 2015 sunt şi factori externi care ne-au ajutat mult, aplaud eforturile administraţiei în ce priveşte încurajarea consumului, care nu a existat în primii mei ani aici.“

După patru ani în România, a ajuns la concluzia că piaţa de aici este una dură, competitivă şi, deşi drumul pe care l-a avut nu a fost unul foarte lin, a ajuns în punctul în care este mândru de realizările sale în România. „Suntem mulţumiţi de modul cum mediul de aici se îmbunătăţeşte şi ne ajută să transformăm această afacere într-o poveste de succes şi totodată să facem în continuare ţara atractivă pentru PepsiCo, deoarece eu vreau ca ei să investească în continuare aici.“

Strategia care l-a adus în acest punct se împarte în două etape, descrie managerul procesul derulat de companie: „Vreme de şase luni am încercat să înţeleg această piaţă, să vin cu viziune şi cu o misiune pe care să le transmit şi echipei, iar viziunea noastră este să devenim compania cu cea mai rapidă creştere, obiectiv la care aveam să ajungem în două etape: stabilizarea şi apoi accelerarea.“ Consideră că au trecut cu succes prin prima etapă, iar acum au început-o pe a doua. „Acum nu sunt doar eu mulţumit, ci nu cunosc vreun om de afaceri în România care să nu fie mulţumit de afacerea lui anul acesta; stârpirea economiei negre şi încurajarea consumului prin reducerea TVA sunt metode care funcţionează”.

Strategia cu care a abordat piaţa locală s-a axat mereu pe diferenţiere şi pentru asta a lucrat întotdeauna cu cercetări de piaţă, din care să rezulte ce îşi doresc cu adevărat consumatorii. „Trebuia să înţelegem ce îi face să cumpere o anumită categorie, să vedem dacă le oferim ce trebuie, când trebuie, unde le trebuie. Contează totul, nu doar preţul, e vorba despre furnizarea produsului potrivit la momentul potrivit, la preţul potrivit. Diferenţierea a fost cea care ne-a ajutat să creştem, deoarece consumatorii nu ne spun ce îşi doresc şi trebuie să le prezentăm inovaţiile pentru ca ei să poată alege. Dacă mi-aş defini strategia cu un citat al lui Henry Ford, aş spune doar: «Dacă ar fi să îi întreb pe consumatori, ei ar fi vrut doar cai mai rapizi.»“

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/cover-story/manager-de-vreme-rea-si-intraprenor-all-seasons-14903886
14903886
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.