La polul opus, Vlad Muscalu, economistul-şef al ING Bank România, ia în calcul ponderea mare a datoriei în valută, atât a celei private (63%), cât şi a celei publice (55%), care îi creează României "una dintre cele mai proaste poziţii externe din regiune, pe lângă problema legăturilor financiare puternice cu Grecia, care reprezintă circa 16% din PIB, şi pe lângă perspectiva modestă de creştere economică". Analistul ING conchide că toate acestea, împreună cu tensiunile de pe pieţele externe, indică o viitoare depreciere a leului, "chiar peste 4,50 lei/euro dacă tensiunile din zona euro s-ar intensifica", depreciere limitată însă de "preferinţa clară a băncii centrale pentru o volatilitate redusă a cursului". Tot din atenţia la curs ar urma să derive şi politica monetară a BNR, care îşi va menţine atitudinea favorabilă unor noi reduceri ale dobânzii "atâta vreme cât stabilitatea cursului de schimb nu e ameninţată".

Pentru Ella Kallai, economistul-şef al Alpha Bank România, "contextul internaţional incert, problema recapitalizării băncilor europene şi tensiunile politice interne ce s-ar putea accentua înclină balanţa riscurilor mai degrabă în sensul deprecierii decât al aprecierii monedei naţionale". Totuşi, rezervele de care România dispune (rezervele valutare de circa 33 mld. euro şi rezerva fiscală), precum şi acordul preventiv cu FMI şi Comisia Europeană (5 mld. euro) reprezintă "o ancoră destul de puternică împotriva deprecierii masive". În plus, ajustările economice au continuat, atât pe plan fiscal, cât şi al deficitului extern, iar inflaţia a atins cele mai scăzute niveluri din ultimii 20 de ani. Ca atare, Kallai se aşteaptă ca, pe parcursul întregului an 2012, cursul să se încadreze în intervalul 4,3-4,4 lei/euro, respectiv 3-3,5 lei/dolar.

Datoria publică percepută de investitori ca nesustenabilă în câteva ţări din zona euro creează tensiuni financiare în întreaga Uniune Europeană, inclusiv în România, iar în aceste condiţii, "oferta de valută poate deveni precară din timp în timp, pentru perioade mai mult sau mai puţin extinse", afirmă Cătălina Molnar, economistul-şef al RBS România. Cu toate acestea, "având în vedere că nevoia de valută din partea balanţei de plăţi va fi redusă în următoarele luni şi ţinând cont de intenţia de a continua consolidarea fiscală şi măsurile prudenţiale intrate în vigoare, care limitează apetitul îndatorării populaţiei în valută, volatilitatea cursului va fi redusă".

Volatilitatea scăzută a fost şi până acum una dintre cheile "relativei stabilităţi" de care vorbea Mugur Isărescu, ştiut fiind că mişcările bruşte de curs sunt mai periculoase decât deprecierea sau aprecierea în sine, care ajută economia atunci când au loc la timpul potrivit şi în doză rezonabilă. Discuţiile despre ceea ce înseamnă rezonabil sunt vechi şi interminabile: ne amintim că, în 2005, exportatorii de mobilă pichetau sediul BNR, furioşi că leul se apreciază continuu, aşa încât nu e de mirare de ce Isărescu îşi declară repulsia faţă de cuvântul "criză", atâta vreme cât poate spune că tot o criză era şi atunci, când liberalizarea contului de capital aducea în ţară valuri de valută şi împingea leul în sus, spre paguba exportatorilor. Furia de atunci a făcut loc, din 2009 încoace, unui conflict mocnit între cei ce reclamă că BNR "ţine artificial cursul" şi cer o depreciere puternică a leului, pentru a ajuta exporturile, şi cei ce se tem de o cădere a monedei care i-ar îngropa pe datornicii în valută, firme şi populaţie laolaltă.

De fapt, constată FMI în raportul din decembrie, începând din 2008, calculul cursului efectiv de schimb arată o depreciere a leului cu 7%, în timp ce cota României din exporturile mondiale a crescut semnificativ, iar "deprecierea din ultimele luni ale lui 2011 a contribuit în continuare la creşterea competitivităţii exporturilor" (vezi grafic). Aceasta corespunde cu declaraţiile guvernatorului BNR, care spunea în noiembrie că banca centrală "are semnale pozitive de la exportatori şi chiar de la importatori, deşi mai apare pe ici, pe colo câte unul care are sume importante în valută, ar vrea să le transforme în lei şi bineînţeles că i-ar conveni un curs depreciat".

Cât despre teoria că evoluţia leului ar trebui să reflecte exact mersul economiei, Isărescu a explicat demult că mişcările fluxurilor internaţionale de capital pot să fie mult mai importante decât evoluţia balanţei comerciale în determinarea cursului (ceea ce s-a văzut din plin şi înainte, şi după 2008), iar un leu tare poate coexista foarte bine cu o economie slabă atâta vreme cât există suficientă cerere din partea fluxurilor de capital speculativ pentru active în lei. Inclusiv în primele luni din 2011, BNR încă se temea de noi astfel de fluxuri, aşa încât schimbarea ulterioară de percepţie a investitorilor speculativi, care acum consideră riscante monedele est-europene, pare aproape o binecuvântare.