IT-lionarii 2.0: cum a făcut bani noua generaţie de milionari

Autor: Ioana Matei, Iuliana Roibu Postat la 09 martie 2014 3021 afişări

În România ultimilor 20 de ani, printre cele mai răsunătoare succese din business au fost creşterea şi vânzarea unor afaceri din zona it. Dinamica domeniului şi expunerea globală a dezvoltatorilor acestuia au făcut mulţi milionari din tranzacţii, iar dezvoltarea ideilor generate de programatori români continuă.

O echipă de programatori de la Iaşi, coordonată de Constantin Marcu, a făcut cel mai bine vândut joc al Disney Interactive anul trecut şi aşteaptă pentru acest an atingerea pragului de 1 milion de dolari, dar şi profit care să le susţină planurile creative.

"Hai să îţi povestesc cum a început totul„, îmi spune Costi Marcu la începutul discuţiei noastre despre studioul Mobility de la Iaşi şi despre ambiţiile acestuia. Studioul Mobility este cel care a făcut jocul Frozen Free Balls pentru Disney Interactive anul trecut, care a intrat direct în top 100 al celor mai downloadate jocuri şi a rămas acolo mai multe luni la rând.

„Printr-un context favorizat de o bursă Leonardo da Vinci la sfârşitul carierei de student, am avut ocazia să iau contact pentru prima oară direct cu un producător de aplicaţii pentru telefoane mobile din Spania, unde am şi lucrat o perioadă scurtă de timp. Acolo am iniţiat un proiect de a face un studio de jocuri pentru mobile, am primit încredere şi o sumă modică de bani şi am început treaba de unul singur, cu un birou şi un calculator.„

La Iaşi însă, unde a pornit el dezvoltarea primului studio de jocuri pentru mobile în prima parte a anilor 2000, pasiunea sa nu era foarte populară, aşa că a făcut tot posibilul să realizeze conexiuni cu oamenii care împărtăşeau aceeaşi pasiune pe plan local. „A durat aproape un an până am reuşit să formez o echipă cu oameni din Iaşi, iar primul feedback venit de la clienţi pentru conceptul de copertă a unuia dintre jocurile noastre de început a fost chiar motivant :): «This is the ugliest thing I have ever seen». În final jocul, un trial bike simulator destul de complex pentru acele vremuri, a ieşit mai bine decât ne aşteptam„, povesteşte acum Costi Marcu.

Au trecut câţiva ani până când studioul a reuşit să livreze produse complexe şi de calitate distribuite global şi compatibile cu peste 1.000 de terminale mobile la acea vreme - cu o echipă de 10-15 oameni. Echipa mică este unul dintre elementele de strategie ale lui Costi Marcu: „Vreau să rămânem o echipă mică şi să lucrăm cu colaboratori atunci când avem proiecte mari; cred că spiritul unei echipe mici este mai bun, mai dinamic, nu vreau să transform studioul într-o corporaţie„.

Dincolo de dezvoltarea Mobility, Costi Marcu a contribuit şi la proiecte paralele precum Bravo Games Studios - un studio de jocuri specializat pe produse premium -, Extreme Wheels, Penalty World Challenge sau PlayTales - o platformă virtuală de comercializare a cărţilor interactive pentru copii care pune la dispoziţia dezvoltatorilor inclusiv o platformă uşor de folosit pentru crearea de conţinut interactiv de către oricine este interesat şi nu are cunoştinţe tehnice.

Experienţa în zona jocurilor şi în zona cărţilor interactive pentru copii a făcut ca din 2011 să lucreze cu Disney Publishing Worldwide la realizarea unui nou tip de conţinut interactiv pentru copii şi anume conceptul de Storybook Deluxe - o combinaţie între cărţile interactive pentru copii şi jocuri (Cars 2 Read and Race, Wreck-it Ralph Storybook Deluxe, Planes Storybook Deluxe). În 2011, divizia Disney făcea cărţi interactive şi noi le-am propus să facem un concept de carte care să integreze şi un joculeţ - primul proiect a fost pentru Cars 2, costa 6,99 dolari (destul de scump) şi a câştigat premiul pentru creativitate în concursul intern al Disney„, povesteşte Marcu.

Întâlnirea cu Disney nu a fost întâm­plătoare. „Eu nu cred în întâmplări„, spune râzând Costi Marcu. Din 2009, studioul se jucase la un proiect pentru copii, Dress the Princess, care a fost lansat în februarie şi a fost ales de Apple în topul celor mai bune zece jocuri pentru copii. La următorul salon de la Barcelona, Costi Marcu a contactat un reprezentant al Disney, în 2010 au avut prima întâlnire oficială, iar din 2011 studioul de la Iaşi lucrează aproape exclusiv pentru ei. „Pasul următor a fost să propunem celor de la Disney Interactive să facem un joc împreună, iar Frozen-ul a părut pentru ambele părţi o oportunitate ce merita exploatată. Câteva luni mai târziu, Frozen Free Fall este primul produs la care am lucrat până acum ajuns în top 100 ca încasări pe Apple Store şi are un parcurs de care suntem bucuroşi„, spune Costi Marcu.

Nici structura businessului lui Costi Marcu şi faptul că rezistă pe piaţă de aproape zece ani nu sunt întâmplătoare. Strategiile lui Marcu se leagă de structura proiectelor: „Am căutat în permanenţă să intrăm în cât mai multe proiecte relativ scurte (specifice unui studio mic cu resurse limitate) din care să adunăm cât mai multă experienţă şi să acumulăm cât mai multe cunoştinţe„ şi de modelul de business: „Preferăm modelul de revenue share, unde noi investim în producţie şi partenerul nostru se ocupă de promovarea şi de vânzarea titlului. Astfel există motivatie şi implicare suficientă de ambele părţi ca produsul să funcţioneze şi să îşi atingă obiectivul„.

„Au fost momente grele de multe ori, au fost destule pierderi în echipă„, rememorează antreprenorul, care este conştient că lucrează într-o piaţă foarte dinamică. „Au fost însă şi multe câştiguri - ne-am maturizat, am învăţat continuu, ne-am obişnuit să rezolvăm rapid şi cât putem de plăcut o mulţime de probleme şi am crescut ca experienţă, dar mai ales ca posibilităţi de abordare a proiectelor.„

Costi Marcu are multe planuri de viitor, „însă ceea ce primează atât personal, cât şi ca afacere este să punctăm clar faptul că putem face producţie de jocuri la standarde înalte la Iaşi, în România, şi că dedicaţia, pasiunea şi optimismul unei echipe mici şi tinere, combinate cu o alegere inspirată a oportunităţilor pot fi cel puţin o alegere la fel de bună pentru a realiza produse de calitate, de calibru mondial şi cu un grad de satisfacţie a jucătorilor peste medie„.

Deşi acum lucrează predominant pentru Disney, planurile pe termen scurt vizează consolidarea relaţiei cu producătorul american, dar şi lansarea unuia sau mai multor produse proprii pentru anumite categorii de jucători uşor neglijate în contextul pieţei de gaming casual.

„Pe termen mediu şi lung dorim,în limita timpului, să facem mai mult pe plan local în special şi naţional pentru a susţine game developmentul «made in Romania» şi pentru a oferi şansa pe care ne-am construit-o şi altora care vor să facă game development în nord-estul ţării.„ Din punctul de vedere al costurilor pentru deschiderea unui studio, Costi Marcu spune că „nu te costă mai nimic dacă dezvolţi jocurile singur, dacă ai nevoie de mai mulţi oameni investeşti în salariile lor„. De asemenea, antreprenorul crede că va fi din ce în ce mai greu pentru cei care vor să îşi deschidă un studio, deoarece costurile vor creşte în special pe partea de HR - oamenii bine pregătiţi fiind din ce în ce mai scumpi.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/cover-story/it-lionarii-2-0-cum-a-facut-bani-noua-generatie-de-milionari-12216385
12216385
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.