Investit pentru prima data la conducerea bancii centrale in 1990, Mugur Isarescu este creditat pentru deciziile care au salvat Romania de colaps in 1998-1999, atunci cand s-a confruntat cu o iminenta intrare in incapacitate de plata fata de creditorii externi. La momentul respectiv, multe voci din comunitatea financiara internationala, dar si din mediul politic au propus ca solutie instituirea unui consiliu monetar, pe modelul celor introduse in Bulgaria, Argentina sau Croatia - o varianta respinsa insa de Banca Nationala, care a ales ca solutie un program dur de ajustare a deficitului extern prin forte proprii, in conditiile unui acord cu Fondul Monetar International. Libertatea bancii centrale de a-si stabili propria politica monetara, pe care Isarescu a aparat-o atunci in fata solutiei consiliului monetar, ramane si acum pentru guvernator una din principalele victorii ale seriei sale de mandate la BNR.

 

Din aceeasi perioada vin insa si cele mai dure critici la adresa actualului guvernator; in 2000, caderea Fondului National de Investitii, cel mai mare fond de investitii din tara, retragerile masive de la Banca Comerciala Romana (prima banca din sistem in functie de valoarea activelor) si incetarea platilor la Banca Populara Romana (cea mai cunoscuta cooperativa de credit) au dus in pragul colapsului un sistem bancar care fusese supravegheat in ultimii zece ani direct de guvernatorul Isarescu. Momentul a fost cu atat mai aspru vazut cu cat a venit sa completeze un sir mai lung de falimente din anii ‘90 ale unor banci si fonduri mutuale.