În energie nu există democraţie

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 19 august 2012 148 afişări

Doina Vornicu conduce CEZ Distribuţie, companie care acoperă şapte judeţe, are 1,3 milioane de clienţi şi a avut anul trecut venituri de 859 de milioane de lei. Doina Vornicu povesteşte pentru BUSINESS Magazin de ce energia termo va avea tot mai puţină căutare, cât de probabil este să vedem energia transmisă fără fire în viitorul apropiat şi de ce compania ale cărei frâie le ţine acum investeşte anual peste 200 de milioane de lei în reţele.

În opinia ei, cea mai ieftină energie este cea economisită, dar, subliniază încă o dată, "nu cred că cineva care foloseşte astăzi maşină de spălat, frigider, televizor, iluminat electric va renunţa". Dimpotrivă, crede că toţi clienţii trebuie să înveţe cum să consume în mod eficient, cum să optimizeze factura de energie electrică, cum să nu facă risipă, pentru că, spre deosebire de alte ţări din Uniunea Europeană, în România energia este încă ieftină. "De aceea poate şi facem risipă - pentru că este ieftină." Şi chiar dacă acum consumatorii nu se lasă convinşi să economisească, "cu siguranţă modificările viitoare de preţuri îi vor determina să se gândească de două ori înainte să lase un bec aprins toată noaptea, nu pentru că e nevoie de el, ci pentru că au uitat să-l stingă".

Chiar obiectivul prioritar al companiei pe care o conduce se leagă de pierderile de energie electrică ale reţelei. Până acum, povesteşte Vornicu, compania a modernizat pe parcursul ultimilor şase ani 15% din reţeaua electrică din Oltenia, care are o vechime medie de 40 de ani. "În timp, dacă nu investeşti suficient de mulţi bani în instalaţii, la un moment dat eşti în situaţia de a lua o decizie dramatică." Aşa că managementul CEZ Group a decis să crească substanţial investiţiile în zona Olteniei, orientându-se mai întâi către staţiile de transformare şi partea de înaltă tensiune. "Acum vrem să ne îndreptăm către reţeaua de joasă tensiune."

"Să furnizezi energie electrică la parametri de calitate înseamnă să nu avem întreruperi de energie electrică accidentale, iar când se întâmplă - durata să fie redusă." Ultima iarnă, de pildă, a fost grea, iar în zona Olteniei au fost reţele întregi doborâte de furtuna de zăpadă. Şi, spune Vornicu, orice consumator poate să înţeleagă, să accepte, că a fost o defecţiune şi e necesar un anumit timp ca să fie remediată, "dar când e frig, ger, ai un copil mic sau un bătrân bolnav în casă şi nu ai altă sursă de încălzire decât centrala electrică, timpul se dilată, răbdarea se diminuează". De aceea, durata întreruperii energiei electrice este un indicator de calitate, explică reprezentanta CEZ Distribuţie, care spune că acest domeniu, cu o legislaţie extrem de rigidă ("şi aşa şi trebuie să fie, creativitatea, din păcate, poate să creeze şi plusuri şi minusuri la clientul final") este foarte asemănătoare armatei. "Disciplina este extrem de importantă la un operator de distribuţie - nu există democraţie, ci ierarhie, dispoziţii care se dau şi se respectă pentru că altfel se poate întâmpla un accident, o tragedie. Pot să moară oameni, pot fi distruse instalaţii."

1,3 MILIOANE DE CLIENŢI

"În domeniul energiei nu apuci niciodată să te plictiseşti", susţine Doina Vornicu, care argumentează că energia trece prin mai multe etape de transformare, ceea ce înseamnă echipamente, instalaţii şi, mai ales, oameni. În această ecuaţie, sunt două elemente cheie: oamenii şi investiţiile. Pe de o parte, orice echipament, dacă e bine proiectat şi corect pus în funcţiune, are o durată de viaţă "şi te aştepţi de foarte puţine ori să se întâmple vreo problemă". Însă oamenii, explică CEO-ul CEZ Distribuţie, trebuie să fie în permanenţă motivaţi, să ştie ce fac, de ce fac şi ce se întâmplă dacă procesul nu curge lin, continuu. Pe de altă parte, "reţeaua nu este un organism viu, dar se comportă de parcă ar fi - îmbătrâneşte în timp şi dacă nu o dezvolţi, nu o modernizezi, la un moment dat se răzbună", spune Vornicu care conduce o companie care are 1,3 milioane de clienţi, în Oltenia. "E greu să mulţumeşti 1,3 milioane de oameni, iar dacă noi nu facem asta în fiecare zi, înseamnă că nu ne-am făcut treaba."

În plus, reţeaua se dezvoltă geografic - sunt fabrici care se deschid, iar altele care îşi închid porţile, iar centrele de consum diferă mult faţă de cele de acum 20-30 de ani. "Cresc alte centre de energie şi noi trebuie să canalizăm prin aceste reţele energia acolo unde este nevoie de ea."

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/cover-story/in-energie-nu-exista-democratie-9960131
9960131
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.