În energie nu există democraţie

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 19 august 2012 148 afişări

Doina Vornicu conduce CEZ Distribuţie, companie care acoperă şapte judeţe, are 1,3 milioane de clienţi şi a avut anul trecut venituri de 859 de milioane de lei. Doina Vornicu povesteşte pentru BUSINESS Magazin de ce energia termo va avea tot mai puţină căutare, cât de probabil este să vedem energia transmisă fără fire în viitorul apropiat şi de ce compania ale cărei frâie le ţine acum investeşte anual peste 200 de milioane de lei în reţele.

Pe de altă parte, tot de mediul privat se leagă şi cea mai grea decizie din cariera sa, când a trebuit să concedieze 300 de oameni din CEZ Distribuţie dintr-un total de 1.500. "Pentru că investim peste 50 de milioane de euro în fiecare an în aceste instalaţii, modernizările afectează procesele, care devin din ce în ce mai automatizate, iar rolul omului se reduce", spune Doina Vornicu care afirmă că nu şi-ar dori o altă poziţie de top din România. Admite totuşi că i-ar plăcea să ia o companie şi să o transforme; crede că are şi calităţi de antreprenor, pas pe care nu l-a făcut "pentru că mai am multe lucruri de făcut aici şi am ajuns la vârsta la care nu mi-ar plăcea să cresc o companie. Mai degrabă să-i sfătuiesc pe alţii".

Doina Vornicu a lucrat, vreme de un an, după ce a părăsit Transelectrica şi a ajuns în Grupul CEZ, ca manager de risc la parcul eolian Fântânele Cogealac, "Practic Fântânele Cogealac este un proiect eolian de 600 MW, cel mai mare de pe uscat în Europa", spune ea. Anul acesta va fi pusă în funcţiune şi a doua parte a proiectului, din zona Cogealac, turbinele de la Fântânele funcţionând încă din 2010. "Proiectul a început de la zero, cu toate problemele inerente unui astfel de proiect. E frumos, dar este foarte greu să fii pionier într-un asemenea domeniu", declară Vornicu, care explică faptul că CEZ nu avea o echipă care să cunoască acest business în România, "practic am făcut pionierat alături de constructorii acestui parc".

Managerul de risc trebuia să fie atent la toate problemele ce apăreau şi să caute împreună cu echipa de management de proiect soluţii pentru rezolvare. "Soluţii într-un mediu care nu era foarte clar din punct de vedere legislativ." În continuare, cehii îşi doresc să mai investească în energie regenerabilă şi sunt în discuţie câteva planuri pentru România, Polonia şi Germania, spune CEO-ul CEZ Distribuţie. România are şanse bune de a atrage şi alte investiţii, pentru că "acum aici este un mediu propice investiţiilor străine, spre deosebire de Germania, care la momentul de faţă şi-a cam atins nivelul necesar de energie verde, faţă de Polonia unde încă se mai investeşte, dar are şi proiecte în derulare". În plus, spune Vornicu, tendinţa este "să producem curat", adică să fie ars cât mai puţin cărbune şi gaz şi "să folosim ceea ce avem de la Dumnezeu - soare, vânt, apă, biomasă". Mai mult, dată fiind poziţia geografică a României, ţara ar putea să ajungă exportator de energie şi în trecut a existat un proiect - cablul submarin România - Turcia, gândit datorită potenţialului uriaş din zona Dobrogea. Acest proiect însă nu a fost pus în practică.

CEZ a vizat în România şi producţia de energie în hidrocentrale, drept pentru care în 2010 cehii au cumpărat la Reşiţa un grup de microhidrocentrale, de 16 MW, care astăzi sunt în retehnologizare.

La nivelul pieţei, Doina Vornicu se aşteaptă ca în viitor să iasă din joc companiile care produc scump. "Vor ieşi din piaţă cei care produc pe cărbune, păcură, gaz, care nu şi-au modernizat instalaţiile, producătorii termo", spune ea, cu referire directă în special la termocentrale şi unităţile termoelectrice. Ea crede că în următorii zece ani, 10% din producţia de energie se va datora parcurilor eoliene (în prezent reprezintă 2,7%), 30% hidrocentralelor, 20% centralelor nucleare, iar diferenţa se va realiza prin gaz (15%), cărbune (25%).

CU SAU FRA FIR

"Dacă m-aţi fi întrebat în urmă cu 20 de ani despre posibilitatea funcţionării telefoanelor fără fir, v-aş fi spus că <poate, într-un viitor îndepărtat>. Dar iată că astăzi nu mai putem să ne mişcăm fără telefon celular, iPhone, iPad, laptop care comunică la distanţă", răspunde zâmbind la o întrebare legată de viitorul transmiterii energiei electrice de la centrală la consumator. Pe acelaşi principiu, într-o bună zi energia ar putea ajunge la becuri sau televizoare fără fir, chiar dacă acum pare puţin probabil. Chiar dacă din punct de vedere fizic s-a demonstrat că este posibilă transmiterea la distanţă a energiei electrice, "de la fizică până la aplicabilitatea practică este un pas uriaş", arată Doina Vornicu, care vorbeşte clar şi cumpătat. Tot ea însă se declară convinsă că în viitor energia va putea fi transmisă şi fără reţele. "Trebuie să păstrezi mintea deschisă către viitor", spune CEO-ul CEZ Distribuţie, care dă un exemplu plastic: cine face hamuri de cai o viaţă întreagă chiar dacă trăsurile nu mai sunt la modă şi au apărut maşinile, ajunge să aibă o colecţie de lucruri pe care nu le mai poate folosi şi de care nu mai are nimeni nevoie.

De aceea, companiile din toate domeniile trebuie să fie permanent interesate de inovaţie - "trebuie să ridici puţin cortina viitorului, să tragi cu ochiul după ea şi să vezi încotro se îndreaptă omenirea". Cu atât mai mult cu cât în ultimii ani, din punct de vedere tehnologic, şi în domeniul energetic au loc modernizări impresionante. "Este un pas uriaş", spune Doina Vornicu, referindu-se la echipamentele care se montau, în urmă cu 30 de ani, în punctele de transformare şi cele care se montează acum. Comparaţie care se referă deopotrivă la dimensiuni, fiabilitate, mentenanţă, securitate. Un exemplu în plus este faptul că "în momentul de faţă conducem o staţie de transformare de la distanţă prin sisteme de control, ceea ce înseamnă un pas foarte important", punctează directoarea. Mai mult, de la citirea indexului, de regulă odată pe lună de către un angajat al furnizorului de electricitate s-a ajuns la citirea la distanţă, online, "ori de câte ori este nevoie să fie citit acel aparat care măsoară energia".

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/cover-story/in-energie-nu-exista-democratie-9960131
9960131
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.