Mai mult, punctează Horoi, "suntem una dintre puţinele companii care au traversat multe crize ce au lăsat urme adânci în bilanţ". El se referă deopotrivă la greutăţile din mediul economic, dar şi la cele specifice industriei şi exemplifică scumpirea accelerată a utilităţilor şi a materiilor prime pe parcursul ultimului an. Recent, conducerea companiei a primit o vizită din partea unui furnizor, care i-a anunţat, "vesel", că de la 1 octombrie tariful va creşte cu 20%. Preţurile cerealelor şi şroturilor au urcat şi ele abrupt în ultima perioadă, astfel încât "suntem extrem de bucuroşi că realizăm o marjă pozitivă". În general, în această industrie, marjele sunt "foarte mici, chiar şi în ţările dezvoltate".

Un alt exemplu este momentul în care Executivul a luat măsurile de austeritate, iar producătorii s-au văzut în imposibilitatea de a creşte preţurile, ba chiar "le-am redus cu 12%", spune Horoi, deşi pierduseră şi subvenţiile de 17% din cifra de afaceri. Asta din pricină că "politicienii au uitat să facă demersuri la Bruxelles, deşi mediul politic era conştient că e nevoie de această subvenţie".

Acesta este numai un exemplu, dar lista este mult mai lungă. O altă poveste este legată de criza financiară din 1997, despre care Horoi, care era vicepreşedinte la acel moment, spune că, "în primă fază nu i-am prea înţeles resorturile". TVA a crescut de la 9% la 18%, dobânzile au urcat de la 60% la 150%, exemplifică el şi cert este că industria era foarte slăbită. Anterior, în timpul guvernului Văcăroiu fuseseră liberalizate costurile. Un lucru democratic, de altfel, dacă nu ar fi venit la pachet cu plafonarea preţurilor. Aşa se face că până în luna octombrie a acelui an producătorii ajunseseră să "sponsorizeze producţia", afirmă băcăuanul. La acel moment puţine firme au scăpat de faliment, iar urmele lăsate au fost adânci. De aceea, nu numai o dată, ci "de mai multe ori am crezut că vom ajunge să nu mai putem ieşi la liman", îşi aminteşte Horoi.

Compania are un flux integrat de producţie, de la cultivarea cerealelor, ferme de păsări şi porci, abator, fabrici şi până la propria reţea de magazine. Compania s-a axat pe creşterea de porci şi păsări, acestea fiind tipurile de carne preferate ale românilor. Un calcul bazat pe datele furnizate de Institutul Naţional de Statistică şi Asociaţia Română a Cărnii indică un consum de 60 de kilograme anual, faţă de media Uniunii Europene de 90 de kilograme. Datele INS privind consumul de carne şi preparate din carne arată că doar un sfert provine din producţia proprie, dar ponderea mai scăzută este explicabilă prin faptul că preparatele din carne sunt de regulă procesate industrial şi nu în gospodării. Per total, o treime din alimentele consumate sunt din producţia proprie şi numai două treimi provin din comerţ, cel mai mare autoconsum înregistrându-se la ouă. Revenind la carne, din cele 60 de kilograme per capita mâncate anual, jumătate reprezintă produse pe bază de carne de porc, circa 30 de kilograme, 15-17 kilograme înseamnă produse din pasăre, iar restul bovine şi ovine.

PUNCT ŞI DE LA CAPĂT

O companie cu o istorie de 55 de ani nu ar putea exista pe piaţă dacă nu s-ar fi reinventat. De mai multe ori. Poate cel mai dramatic moment a fost privatizarea, apoi adaptarea la noile reguli, paşii peste crize şi concurenţa acerbă. Piaţa preparatelor din carne se plasează în jurul a 1,2 miliarde de euro, este fragmentată, iar numărul concurenţilor se reduce vizibil. Între cele mai mari afaceri din domeniul producţiei de preparate din carne se numără Cris-Tim, Angst, Aldis, Elit, iar în domeniul cărnii de pui cele mai vizibile companii sunt controlate de antreprenori români, ca Ioan Popa (Transavia), familia Şoneriu (CarmOlimp) sau Iustin Paraschiv (Pajo Holding). 95% din vânzările preparatelor din carne sunt din producţie autohtonă, chiar dacă 70% din materia primă folosită este adusă din import. Industria de procesare a cărnii din România are în prezent 200 de unităţi agreate pentru export în UE, schimburi intracomunitare cu 18 ţări, 20.000 de angajaţi direct şi în jur de 500.000 oameni integraţi în industrii colaterale. Capacităţile de producţie, reprezentate de circa 1.000 de unităţi, sunt de câteva ori mai mari decât nivelul consumului, iar orice greşeală se poate dovedi fatală, mai cu seamă că nivelul pieţei negre se plasează, conform estimărilor oficialilor băcăuani, la o jumătate din totalul vânzărilor. Şi, chiar dacă graţie investitorului german compania băcăuană a căpătat obişnuiţa de a lucra cu consultanţi şi de a fi auditată încă din 1992, iar procesul de îmbunătăţiri a fost continuu, la un moment dat managementul companiei a ajuns la concluzia că grupul trebuie reinventat din temelii.